Impresionanta adolescentă de 16 ani din Vaslui care conduce singură un centru de echitaţie: „Sunt înnebunită după cai“
0
Alina Elena Toma este o adolescentă de 16 ani din Huşi care, în urmă cu doi ani, sprijinită de părinţi, a pus bazele primului centru de echitaţie din judeţul Vaslui, pe care, în prezent, îl administrează singură.
Povestea Alinei, „fata cu caii“ de la Huşi, aşa cum este cunoscută în zonă, a început în urmă cu 11 ani, pe când a încălecat un cal al vecinilor. „Cred că m-am născut cu această pasiune. De când eram mică iubeam toate animalele, dar până să îmi dau seama că sunt înnebunită după cai au mai trecut câţiva ani. Prima dată am încălecat pe calul unui vecin, la vârsta de 5 ani, şi de aici a pornit totul“, povesteşte Alina.
Copilă fiind şi-a rugat părinţii să-i cumpere un cal al ei, însă dorinţa, considerată un moft, avea să mai aştepte până să fie îndeplinită. În zadar au încercat părinţii să îi explice că este un animal costisitor şi presupune multă grijă, Alina nu a renunţat. Pentru ea nu jucăriile erau cele care îi umpleau chipul de fericire, ci caii.
„Chiar dacă la început nu au fost de acord, până la urmă, vâzând cât sufeream, au decis să îmi cumpere un ponei de la grădina zoologică. Aveam opt ani, iar bucuria nu o pot descrie“, mărturiseşte adolescenta.
Achiziţionarea poneiului a fost un prim pas către visul pe care copila şi-l croia. La fiecare sfârşit de săptămână, din dorinţa de a admira caii, mergea împreună cu tatăl său la târgurile de animale. Pe când avea 12 ani, a reuşit să-l convingă să cumpere un cal care o impresionase până la lacrimi: era o iapă slăbită, chinuită şi plină de răni.
„Am foarte multe amintiri frumoase alături de cai, dar cea mai frumoasă a fost cu primul cal, Nella, o iapă trecută prin viaţă şi durere, care încă mai avea puterea să iubească. Ţin minte că am luat-o când aveam 12 ani, de la un târg de cai. Era bătută, avea şi foarte multe răni, în plus era şi gestantă. Mi s-a făcut milă şi am cumparat-o eu. Avea aceeaşi vârstă ca mine, doar că în anii cailor era mult mai bătrână. Am trecut prin multe cu ea, îmi era ca o prietenă bună, care nu m-a lăsat niciodată la greu“, povesteşte tânăra.
Perie caii în fiecare zi
Alina provine dintr-o familie înstărită din Huşi, însă este departe de a fi considerat un copil de bani gata. A reuşit, la vârsta la care alte fete au alte preocupări, să se gândească la o afacere pe care niciun adult nu se încumetase să o dezvolte în judeţul Vaslui: echitaţia.
Şi-a cumpărat cărţi de specialitate, a urmărit tutoriale pe internet, a învăţat de una singură de la cum să pună şaua pe cal la cum să încalece sau să facă salturi. Aşa că, la 14 ani, când a simţit că ştie suficiente informaţii încât să le poată împărtăşi şi altora, Alina şi-a anunţat părinţii că ar vrea să deschidă un centru de echitaţie. Ideea avea să fie considerată, iniţial, o „nebunie de copil“. Însă a adus părinţilor argumente, iar planul avea să fie pus la încercare.
„Caii sunt animale deosebite, sunt mândri şi frumoşi. Centrul de echitaţie l-am deschis acum doi ani, cu scopul de a promova echitaţia şi de a distruge ideea greşită că acest minunat animal trebuie doar să muncească şi să tragă la căruţă. Financiar m-au ajutat foarte mult părinţii, fără sprijinul lor nu aş fi reuşit nimic“, recunoaşte adolescenta.
Echitaţia este un sport foarte costisitor. Pe lângă echipamente, produse de îngrijire, furajele animalelor, sănătatea lor necesită mulţi bani. După doi ani în care a avut peste 100 de cursanţi, majoritatea copii, Alina, care a fost lăsată de părinţi să îşi administreze centrul de echitaţie, mărturiseşte că se descurcă singură şi că apelează la părinţi doar în situaţii limită. Are un îngrijitor care se ocupă de curăţenia din boxa animalelor, de ţarc, însă de igiena cailor ea este cea care se ocupă. Pentru a-şi menţine caii frumoşi, zilnic le perie coama, coada, părul şi le curăţă copitele.
„O experienţă inegalabilă“
Alina Toma învaţă la Colegiul „Cuza Vodă“ din Huşi, un liceu de prestigiu din zonă, iar anul acesta a absolvit clasa a X-a. Viaţa ei se împarte între şcoală şi cai, iar visul este este să-şi dezvolte centrul de echitaţie, fie în Huşi, fie în altă zonă a ţării. În continuare, este nelipsită de la târgurile de animale.
„Echitaţia este un sport frumos. Apropierea de cai este o experienţă inegalabilă. Putem face să le îmbinăm în aşa fel încât cele două să se întâlnească într-o formă care să ne aducă bucurii. Şi putem începe prin a înţelege că, fiind un sport cel puţin de la un punct încolo periculos, echipamentul de protecţie este esenţial. Ascultarea indicaţiilor instructorului este, de asemenea, esenţială“, mărturiseşte huşeanca.
Recunoaşte că nu este uşor să instruiască pe cei care vin să înveţe echitaţia, indiferent dacă este vorba de copii sau adulţi, pentru că de multe ori, după ce învaţă primii paşi, „cred ştiu deja totul“. Mulţi părinţi îşi doresc să-şi vadă copilul făcând galop sau chiar sărituri, după numai câteva şedinţe de călărie, mândri ca băieţelul sau fetiţa lor stie deja să călăreasă. Alina atrage însă atenţia că echitaţia se învaţă pas cu pas şi că un instructor responsabil nu grăbeşte elevul doar de dragul de a mulţumi sau impresiona părintele, ci trebuie să descopere capacităţile, talentul elevului şi să adapteze antrenamentul în funcţie de acestea. În plus, echitaţia şi apropierea de cai nu înseamnă neapărat sărituri peste obstacole.
„Sportul minţii şi al sufletului“
Pe lângă echitaţie Alina Toma joacă şi baschet, făcând parte din echipa şcolii. Fire sportivă, străbate pe jos oraşul pentru a ajunge la şcoală, pentru că îi place să fie mereu în formă. De altfel, încurajează echitaţia tocmai pentru că are foarte multe beneficii asupra organismului.
Copiii care practică echitaţia de mici vor avea un corp dezvoltat armonios, iar postura lor va fi cu siguranţă una de invidiat, susţine cu tărie Alina Toma.
„Echitaţia este sportul minţii şi al sufletului. Îţi ridică moralul, te poate ajuta să te relaxezi foarte mult după o zi sau o săptămână istovitoare la birou, îngropat în hârtii. Te ajută să îţi dezvolţi musculatura, în special cea a picioarelor, abdomenului şi spatelui, dar şi a braţelor. Copiii care practică echitaţia de mici vor avea un corp dezvoltat armonios, iar postura lor va fi cu siguranţă una de invidiat“, explică Alina Toma. Printre copiii care au luat lecţii de echitaţie de la Alina Toma s-a numărat şi un băieţel cu autism, care s-a descurcat cel mai bine dintre toţi cursanţii.
Planurile de viitor ale Alinei sunt legate, dincolo de dezvoltarea centrului de echitaţie, de dezvoltarea unui program special dedicat copiilor cu deficienţe. Părinţii şi-ar dori să ajungă medic, însă adolescenta este convinsă că viitorul ei e legat de dragostea pentru cai.
„Când eram mai mică, copiii mă porecleau «ponei» din simplul fapt că îmi plăceau caii şi să călăresc. Într-un fel, eram o ciudată, asta m-a deranjat foarte tare. Dar când am dat peste oameni la fel de pasionaţi ca mine, am prins încredere. Caii ne ajută foarte mult să trecem peste probleme, ne înveselesc“, spune Alina.
Şi-a recuperat calul furat de hoţi
Părinţii au ajutat-o să-şi cumpere cei trei cai şi cinci ponei, iar Alina a avut grijă de prietenii ei. Mărturiseşte că a făcut-o şi o face cu drag, nu din obligaţie. Alături de caii ei a trăit o sumedenie de întâmplări. Una dintre ele este legată tot de iapa Nella, pe care a cumpărat-o pe când avea 12 ani.
În vara anului 2014, pe când ideea cu centrul de echitaţie era doar în stadiul de discuţii cu părinţii, Alina avea să piardă iapa pe care reuşise să o pună pe picioare. Pe atunci nu avea ţarc cu gard electic, nici măcar un ţarc simplu. În fiecare dimineaţă, ea ducea animalele alături de alţi cai, pe păşune.
Într-una din zile, seara, când a mers după ele, nu le-a mai găsit. Într-un târziu a ajuns acasă doar mânzul, care nu avea căpăstru şi astfel hoţii nu au putut să îl prindă. A depus plângere la Poliţie, însă oamenii legii nu au dat nici urma hoţului, nici de animal. După o lună, Alina şi-a găsit singură calul.
„M-am dus în iarmaroc să cumpăr niste funii. Deodată am auzit nişte indivizi care băteau un cal pentru că nu vroia să tragă un bolovan de beton. Exact calul ăla era Nella. Când am strigat-o, a ciulit urechile la mine şi s-a liniştit. Am chemat Poliţia. Acei oameni au fost luaţi la secţie. Săraca Nella, am fost biletul ei de scăpare. Era plină de răni care îi sângerau, avea picioarele umflate şi nişte ochi obosiţi. Afară era caniculă, erau peste 36 de grade. Am mers pe lângă ea, pe stradă, cam 13 km până acasă, iarmarocul era în capătul celălalt al oraşului. Acasă, când şi-a revăzut puiul, a fost un moment magic“, rememorează tânăra momentul recuperării animalului.
Ruffian, puiul Nellei, este acum calul favorit al Alinei şi este cea mai îndrăgită de copii, fiind un temperament calm, foarte jucăuşă şi prietenoasă. Când a murit mama sa, nu a mai vrut sa mănânce câteva zile şi a stat neclintită într-un colţ al boxei. „Cred că a fost un şoc pentru ea, mai ales că atunci avea un an. După tragedie a început să fie mai iubitoare şi mai cuminte ca niciodată. Este exact ca un copil care cere mereu să fie iubit“, explică adolescenta.
În afara lecţiilor de echitaţie, în timpul liber Alina oferă lecţii demonstrative cu caii în parcuri. Anul trecut, de 1 Decembrie, s-a bucurat când oficialităţile au invitat-o să participe cu caii la defilarea organizată cu ocazia Zilei Naţionale.
Se încarcă comentariile...
