Gest incalificabil al unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui, judecaţi în libertate după ce au violat o elevă până la leşin: „O să dau eu cu maşina peste voi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei şapte tineri din comuna Văleni acuzaţi că au violat o elevă navetistă a ameninţat joi jurnaliştii prezenţi la Judecătoria Vaslui că, într-o bună zi, îi va călca cu maşina pe trecerea de pietoni.

Ameninţarea tânărului vine la nici o lună de când judecătorii vasluieni au dispus cercetarea în stare de libertate a celor şapte inculpaţi, tocmai pentru că nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică şi au o conduită ireproşabilă în societate.   

Toţi cei şapte tineri au fost prezenţi astăzi la Judecătoria Vaslui, unde a fost programat un nou termen de judecată în dosar. Repartizat unui alt complet, după ce magistratul care a început cercetarea judecătorească a fost detaşat, la cerere, de la Judecătoria Vaslui, avocaţii au obţinut astăzi o nouă amânare, tot de o săptămână. 

La ieşirea din instanţă, la fel ca şi joia trecută, cei şapte violatori şi rudele acestora au devenit foarte vocali, adresând înjurături ziariştilor. Unul dintre inculpaţi, în timp ce se îndrepta de la Judecătorie spre Inspectoratul Judeţean de Poliţie, s-a oprit în dreptul jurnaliştilor, spunându-le pe un ton ameninţător:  "Lasă că o să dau eu într-o bună zi cu maşina peste voi, pe trecerea de pietoni!".

Cei doi jurnalişti prezenţi în zonă au anunţat că vor depune plângere la Poliţie împotriva tânărului. "Nu este vorba de teamă sau intimidare, însă consider extrem de grav ca o persoană aflată sub imperiul unei măsuri preventive, cum este cea a arestului la domiciliu, să aibă o astfel de atitudine şi să sfideze legile ţării", a declarat pentru Adevărul, unul dintre jurnaliştii ameninţaţi.

Cei şapte tineri din Văleni au fost puşi în libertate luna trecută, înainte de Paşte. Iniţial, Judecătoria Vaslui a dispus eliberarea celor trei inculpaţi care şi-au recunoscut faptele şi au ales să fie judecaţi în baza acordului de recunoaştere. După o săptămână, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis să fie puşi în libertate şi ceilalţi patru.

Magistraţii Judecătoriei Vaslui au motivat că aceştia nu ar putea să mai influenţeze ancheta, iar cele aproape cinci luni de arest preventiv ar fi fost suficiente pentru diminuarea rezonanţei faptelor în rândul opiniei publice.

În fapt, decizia instanţei nu a făcut decât să revolte şi mai mult opinia publică. Judecătorii Tribunalului Vaslui au decis eliberarea din arest şi a celorlalţi patru, considerând că nu trebuie să existe discriminare între inculpaţi, având în vede că niciunul nu este cunoscut cu antecedente penale şi  cu toţii au avut o conduită civică fără cusur până la comiterea faptei.

Cei şapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 ani, sunt acuzaţi că în luna noiembrie anul trecut au violat o elevă de 18 ani, timp de mai multe ore, supunând-o unor suplicii greu de imaginat. Adolescenta a declarat anchetatorilor că a fost stropită cu alcool să îşi revină, pentru ca, ulterior, agresorii să o batjocorească din nou. 

Pe aceeaşi temă:

 Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală

Dezvăluiri cutremurătoare în cazul elevei din Vaslui, violată de şapte tineri: abuzată până la leşin, stropită cu alcool şi iarăşi batjocorită

Sentinţă-şoc la Vaslui. Judecătorii au decis eliberarea din arest a trei dintre cei şapte indivizi care au violat ore în şir o elevă, până la leşin

 

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite