Doi frăţiori din Iaşi, găsiţi flămânzi şi murdari într-un tren din Gara Bârlad. Ei au ajuns într-un centru de copii

Doi frăţiori din Iaşi, găsiţi flămânzi şi murdari într-un tren din Gara Bârlad. Ei au ajuns într-un centru de copii

Copiii au fost predaţi poliţiştilor de la postul TF din Gara Bârlad FOTO:adevarul

Doi fraţi în vârstă de şase luni şi, respectiv, doi ani au fost preluaţi de Protecţia Copilului, după ce au fost găsiţi flămânzi, malnutriţi şi bolnavi de TBC într-un tren de călători în  Staţia C.F.R. Bârlad, alături de tatăl lor care abia se mai ţinea pe picioare de beat ce era.

Potrivit agenţiei Mediafax, cei doi fraţi erau în tren împreună cu tatăl lor, aflat într-o stare avansată de ebrietate şi fără bilet, motiv pentru care şeful de tren a decis să sesizeze Poliţia de Transporturi Feroviare, în staţia CFR Bârlad.
 
Copiii care provin din judeţul Iaşi se aflau într-o stare deplorabilă, înfometaţi şi bolnavi de TBC, motiv pentru care poliţiştii au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.
 
„Cei doi fraţi, cu vârste foarte mici erau neglijaţi sever şi cu o situaţie precară din punct de vedere medical. Tatăl micuţilor a devenit agresiv în momentul în care i-am preluat pe minori şi i-am internat în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat Bârlad. Ambii copii erau înfometaţi, cu tuberculoză şi malnutriţi, fiind vorba despre un caz de neglijenţă severă", a declarat şeful CPRUCANE Bârlad, Ionel Brătianu.
 
Tatăl celor doi copii nu a putut explica unde intenţiona să ajungă cu cei doi fii ai săi, precizând doar că a fost părăsit recent de soţie, care a plecat cu un alt bărbat.
 
DGASPC Vaslui a declanşat procedura specifică pentru astfel de cazuri astfel încât cei doi fraţi să fie transferaţi la Direcţia de Protecţie a Copilului Iaşi, judeţ de unde provin cei doi micuţi.
 
Citeşte şi:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările