Fost prefect de Vaslui, inculpat în dosarul retrocedărilor ilegale de la cea mai mare fermă viticolă din zonă Huşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul prefect de Vaslui, Ioan Zaharia, a fost pus sub învinuire de DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri.

Potrivit anchetatorilor, la Vaslui a funcţionat, asemenea multor zone din ţară, o adevărată mafie a retrocedărilor de terenuri, prin implicarea directă a celor care au fost investiţi să împroprietărească moştenitorii suprafeţelor de terenuri revendicate.

Acesta este cel de-al treilea dosar instrumentat de DNA, în care sunt vizaţi foşti şefi ai prefecturii Vaslui. Fostul subprefect, Sergiu Marian a fost condamnat de două ori prentru retrocedări ilegal, în timp ce celălalt fost subprefect, Vasile Cătălin Cupşan, are la activ o condamnare pentru fapte similare, însă dosarul se rejudecă în prezent.

Ioan Zaharia, fost prefect de Vaslui în perioada 2005 - 2008, şi, implicit, preşedinte al comisiei de fond funciar din cadrul Prefecturii Vaslui, a fost citat la DNA Serviciul Teritorial Iaşi, unde i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosar. În perioada  

"Nu am stat în sediul DNA decât câteva minute. Mi s-a adus la cunoştinţă începerea urmăririi penale pentru infracţiune de abuz în serviciu. Am primit un dosar pe care urmează să-l studiez şi probabil, voi fi chemat la audieri. Eu aştept ca ancheta să-şi urmeze cursul şi justiţia să-şi facă datoria, nu mă simt cu nimic vinovat", a declarat Ioan Zaharia.

În acest dosar, procurorii DNA cercetează modul în care, în perioada 2005 — 2006, mai mulţi vasluieni, în calitate de moştenitori, au fost puşi în posesie pe terenurile fostei societăţi Vidişamp din municipiul Huşi, o fermă viticolă etalon în perioada comunismului, şi care, ulterior, au fost puşi să vândă terenurile la preţuri foarte mici către o societate comercială din domeniul vinificaţiei din judeţul Vrancea.

Potrivit unor surse judiciare, tranzacţiile ar fi fost coordonate de foştii subprefecţi din acea perioadă, Sergiu Marian şi Doru Cătălin Cupşan, cu sprijinul conducerii Primăriei Huşi şi al conducerii Oficiului Judeţean de Cadastru, fostul prefect având la acel moment calitatea de preşedinte al comisiei judeţene de fond funciar.

În luna martie a acestui an, în acelaşi dosar au mai fost audiaţi fostul primar al municipiului Huşi, Tudor Stafie, alţi doi funcţionari din primărie şi edili ai unor comune din vecinătatea Huşului, care ar fi ajutat la identificarea unor moştenitori ce urmau să fie puşi în posesie, cărora le transmiteau că nu există suprafeţe disponibile în comunele respective, astfel încât aceştia să primească, în compensaţie, terenuri în zona viilor din Huşi. 

Mai puteţi citi:

Cum a acţionat mafia retrocedărilor la Vaslui. Moştenitorii unor moşieri, racolaţi de foştii sefi ai Prefecturii şi momiţi cu sacoşele de bani

Foştii subprefecţi de Vaslui, inculpaţi într-un dosar privind retrocedarea ilegală a zeci de hectare de teren, s-au acuzat reciproc în sala de judecată

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite