Focar de coronavirus la ISJ Vaslui. Trei angajaţi depistaţi pozitiv

Focar de coronavirus la ISJ Vaslui. Trei angajaţi depistaţi pozitiv

În judeţul Vaslui, instituţiile publice şi centrele sociale sunt principalele surse de îmbolnăvire cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore, în judeţ s-au înregistrat 90 de cazuri, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 6.463.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei angajaţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19. Este vorba de doi inspectori şcolari şi o angajată din rândul personalului nedidactic. Autorităţile sanitare, care au declanşat o anchetă epidemiologică şi în acest caz, aşteaptă rezultatele în cazul celorlalţi angajaţi, contacţi direcţi ai colegilor infectaţi.

”Ieri după-amiază au fost confirmati trei colegi. Direcţia de Sănătate Publică efectuează ancheta epidemiologică, apoi ne vom conforma deciziei. Ieri, în cadrul şedintei Consiliului de Administratie stabilisem deja un program de lucru diferenţiat pentru tot personalul din Inspectoratul Şcolar, astfel încât să fie prezent fizic doar câte un angajat în birou. De asemenea, aseară, am dezinfectat întreaga institutie”, a precizat Loredana Roman, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Astăzi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui s-a întrunit în şedinţă extraordinară pentru a dispune noi măsuri de protejare a populaţiei în localităţile care se confruntă cu o rată ridicată de îmbolnăvire.

La nivelul judeţului, cele mai afectate localităţi sunt municipiul Bârlad, cu o rată de infectare de aproape 5 la mia de locuitori şi comuna Banca cu 4,09 la mie, urmate de oraşul Negreşti, cu 3,91 la mie şi comuna Bogdăneşti cu 3,47 cazuri la mia de locuitori. 

Mediul rural rămâne zona cu cele mai puţine îmbolnăviri, în 13 comune nefiind raportat niciun caz COVID-19 în ultimele două săptămâni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările