Focar de coronavirus la un cămin de bătrâni din judeţul Vaslui: 11 îmbolnăviri înregistrate în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile sanitare din Vaslui sunt în alertă după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 11 cazuri COVID-19 la Căminul pentru persoanele vârstnice din Tutova.

Prima infectare cu noul coronavirus la căminul de bătrâni din Tutova a fost confirmată pe 25 aprilie la o beneficiară a centrului. Bătrâna a fost testată după ce a fost transferată la spitalul din Bârlad cu simptomatologie specifică COVID-19. Testul molecular a confirmat că femeia este infectată cu noul coronavirus. 

Într-o primă etapă, reprezentanţii DSP Vaslui au decis testarea personalului de îngrijire şi a beneficiarilor cazaţi în acelaşi pavilion cu femeia confirmată COVID-19.

Primele rezultate comunicate astăzi de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui arată că cinci angajaţi din cadrul căminul şi şase beneficiari (bătrâni cu vârste cuprinse între 75 şi 85 de ani) sunt infectaţi cu noul coronavirus.

În cursul zilei de astăzi, reprezentanţii DSP Vaslui au recoltat probe biologice de la 38 de beneficiari şi restul personalului de îngrijire. 

„Ancheta epidemiologică este în desfăşurare şi starea de sănătate a personalului căminului şi a beneficiarilor este monitorizată în permanenţă de către DSP Vaslui”, a precizat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.

Acesta este cel de-al treilea focar de coronavirus înregistrat în judeţul Vaslui. Primul focar a fost confirmat în comunca Gârceni, acolo unde zeci de penticostali au participat la adunări religioasep e ascuns, în plină pandemie de coronavirus. Cel de-al doilea focar a fost confirmat la Secţia TBC a spitalului din Vaslui, acolo unde 15 infirmiere şi asistente au fost confirmate COVID-19. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite