Fetiţă de 12 ani violată în Joia Mare sub ameninţarea cuţitului. Violatorul, care a recidivat de nenumărate ori, este liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a fost inclusă într-un program de recuperare psihologică
Victima a fost inclusă într-un program de recuperare psihologică

O copilă de 12 ani dintr-un sat din judeţul Vaslui a trăit clipe de coşmar în Săptămâna Mare, când a fost sechestrată şi violată de un tânăr de 17 ani care a ameninţat-o că o va omorî şi o va arunca într-o fântână dacă ţipă. Prins după 24 de ore de căutări, agresorul, care în luna ianuarie a mai violat o femeie din sat, a fost prezentat instanţei pentru arestare preventivă, însă judecătorii au decis să judece propunerea abia după Paşte.

Drama s-a petrecut în Joia Mare în satul Vutcani, una dintre comunele cu cea mai scăzută infracţionalitate din judeţul Vaslui. Fetiţa de 12 ani se întorcea de la magazinul din sat, unde fusese trimisă de mamă pentru a face câteva cumpărături. 

La întoarcere, a fost acostată în zona cunoscută localnicilor ”Drumul mare” de un tânăr care i-a pus cuţitul la gât, forţând-o să meargă într-o curte la o casă părăsită şi cerându-i să întreţină relaţii sexuale. 

După ce a dezbrăcat-o, într-o clipă de neatenţie a agresorului, copila a reuşit să fugă în pielea goală spre drum, însă a fost prinsă din urmă, trasă de păr şi târâtă în curte. Acolo a ameninţat-o cu cuţitul că dacă va încerca să ţipe sau să mai fugă o va omorî şi o va arunca în fântâna din curte. 

Copila l-a implorat plângând pe agresor să o lase să plece, însă a batjocorit-o fără milă, fugind când a auzit trecând oameni pe drum. I-a furat fetiţei şi telefonul pentru a nu reuşi să-şi alerteze mama.
Imediat ce a ajuns acasă şi a povestit mamei ce s-a întâmplat, femeia a sunat la 112. În zonă, s-au deplasat poliţiştii din comună, dar şi cei de la Serviciul de Investigaţii Criminale Vaslui. 

Violatorul prins după o zi de căutări

Fetiţa l-a recunoscut pe agresor, pentru că locuia în zonă. Se temea de el, ca toţi copiii din sat, de altfel, după ce s-a aflat că în luna ianuarie a violat o altă femeie din comună, iar în primăvară ar fi abuzat sexual alţi doi copii: un băieţel de 4 ani şi o fetiţă de 9 ani.  Abuzurile asupra celorlalţi doi minori au ieşit la iveală abia acum, în timpul cercetărilor. În cazul violului comis în luna ianuarie, tânărul de 17 ani a fost trimis în judecată în stare de libertate, dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Bârlad.
După ce a aflat că familia fetiţei de 12 ani l-a reclamat la Poliţie, agresorul a fugit din sat. A fost prins de poliţişti după aproape 24 de ore. 

În tot acest timp, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, având concluziile medico-legale, experitza psihologica şi celelalte probe care indicau că minora de 12 ani a fost victima unei agresiuni sexuale violente, au pregătit dosarul privind propunerea de arestare, în lipsă a suspectului care se sustrăgea cercetărilor. Prins de poliţişti vineri, în jurul orelor 14, chiar înainte ca propunerea de arestare în lipsă să fie înaintată instanţei, Andronic a fost prezentat direct cu propunere de arestare, fără ca procurorii să mai dispună reţinerea sa pentru 24 de ore.

Propunerea de arestare, amânată după cinci zile

Propunerea privind arestarea preventivă a fost înregistrată vineri pe rolul Judecătoriei Bârlad. Inexplicabil şi contrar practicii intenţelor în cazul dosarelor privind măsurile preventive, Judecătoria Bârlad a stabilit termen judecarea propunerii de arestare, după Paşte, pe 3 mai, agresorul fiind lăsat în stare de libertate, fără nicio măsură preventivă împotriva sa.

Decizia a revoltat comunitatea locală a victimei, oamenii blamând clemenţa magistraţilor faţă de violator. Fetiţa de 12 ani a fost evaluată de psihologii de la Protecţia Copilului şi inclusă într-un program de consiliere pentru a putea depăşi mai uşor trauma. Psihologii atrag atenţia asupra lipsei unor reacţii ferme în astfel de cazuri, în contextului unui judeţ cu o rată a infracţionalităţii sexuale ridicate. De altfel, tot săptămâna trecută, în Vinerea Mare, o femeie de 61 de ani, din localitatea vasluiană Olteneşti a fost violată de un tânăr de 31 de ani. Acesta a fost deja arestat, fiind prezentat cu propunerea de arestare Judecătoriei Huşi.

”Atunci când laşi un agresor sexual în libertate, să se bucure de prezumţia de nevinovăţie cu toate probele pe masa instanţei şi el vine să demonstreze că sexul e mai tare decât sancţiunea, atunci nu ne rămâne să credem decât că avem o judecată oarbă, strambă şi mută. Abuzul sexual nu trebuie să aştepte alte victime el trebuie sanţionat urgent pentru a preveni şi pedepsi crima emoţională si mintală asupra victimei”, a declarat, pentru ”Adevărul”, psihologul Ionel Brătianu.

Violul pentru care s-a dispus judecata în stare de libertate

Ciprian Andronic a fost trimis în judecată într-un alt dosar de viol comis pe 5 ianurie 2016. Femeia batjocorită, în vârstă de 40 de ani, are trei copii minori şi un băiat de 23 de ani care trăieşte în concubinaj cu mătuşa agresorului. Datorită acestor legături, adolescentul era primit în casă ca pe o rudă, un apropiat. În dimineaţa zilei când s-a petrecut nenorocirea, Ciprian Andronic a fost trimis chiar de fiul victimei la casa părinţilor pentru a-i aduce câteva lucruri. 

A batjocorit-o pe femeia care i-ar fi putut fi mamă, ducând o adevărată luptă. Văzând că persoana vătămată a început să ţipe şi să se smucească din mâinile lui, tânărul i-a pus mâinile la gură timp în care acesta a încercat sa-l muşte de mâini însă nu a reuşit deoarece acesta purta manuşi.
La un moment dat persoana vătămată a reuşit sa-l muşte de palma mâinii drepte iar inculpatul a strâns-o cu cealaltă mână de gât pentru a o forţa să-i de-a drumul la mână. Victima a continuat să se zbată şi să încerce să ţipe, însă inculpatul a ameninţat-o cu bătaia. După ce a batjocorit-o, ca şi în cazul fetiţei de 12 ani, i-a luat telefonul şi a fugit.

Fiind minor a anchetatorii au decis cercetarea lui în stare de libertate, tânărul recunoscându-şi faptele.

Mai puteţi citi:

Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală

Dezvăluiri cutremurătoare în cazul elevei din Vaslui, violată de şapte tineri: abuzată până la leşin, stropită cu alcool şi iarăşi batjocorită 

Gest incalificabil al unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui, judecaţi în libertate după ce au violat o elevă până la leşin: „O să dau eu cu maşina peste voi“

Magistraţii bârlădeni au decis: Afaceristul care a violat o elevă eminentă, lăsat în libertate. Aroganţa tatălui: „Dacă aveţi bani, pozaţi-ne“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite