Explicaţia comisarului din Vaslui care a pozat dezbrăcat în sala de forţă a Penitenciarului: „M-am pozat singur“

Vasile Ponea, şef la Penitenciarul Vaslui, surprins gol-puşcă în sala de forţă a închisorii

Şeful Serviciului de Siguranţă al Penitenciarului Vaslui care a apărut într-o serie de fotografii complet dezbrăcat a declarat superiorilor săi că s-ar fi fotografiat singur în sala de forţă a unităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aflat în concediu în Argentina, comisarul şef Vasile Ponea a fost contactat telefonic de conducerea Penitenciarului Vaslui care i-a solicitat să revină de urgenţă în ţară pentru a da explicaţii atât în faţa comisiei de disciplină cât şi a procurorilor care au declanşat o anchetă în acest caz. Ponea a negat în cadrul discuţiei telefonice cu superiorii săi că ar fi fost fotografiat de un deţinut, aşa cum s-a vehiculat, susţinâd că a realizat singur fotografiile în care apare dezbrăcat.

Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui au deschis dosar penal pe numele şefului de siguranţă din cadrul Penitenciarului Vaslui, comisarul şef Vasile Ponea, în urma apariţiei în mass media a fotografiilor cu acesta complet şi a suspiciunilor că acesta întreţinea relaţii sexuale cu deţinuţi.

„La data de 30 ianuarie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a înregistrat în registrul de lucrări penale sesizarea formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, respectiv Penitenciarul Vaslui, cu privire la comiterea de către Ponea Vasile a infracţiunii de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. În urma plângerii, urmează a se desfăşura cercetări sub aspectul faptei sesizată de către reprezentanţii Penitenciarului Vaslui”, a declarat procurorul Mihaela Mantu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. Pe lângă ancheta procurorilor, Penitenciarul Vaslui a început propria anchetă internă, după apariţia fotografiilor şi a acuzaţiilor că şeful Serviciului de Siguranţă ar fi întreţinut relaţii sexuale cu deţinuţi.

Pe 29 ianuarie, mai multe fotografii au apărut în spaţiul public, înfăţişându-l pe Vasile Ponea complet dezbrăcat în sala de forţă a Penitenciarului Vaslui. Din imagini se observă cum ofiţerul a acceptat să fie fotografiat. Cu trei zile înainte de aparţia fotografiilor, acesta a intrat în concediu de odihnă. Conducerea Penitenciarului Vaslui a declanşat o anchetă de urgenţă, dezaprobând conduita comisarului şef Ponea

"Ca urmare a informaţiilor difuzate în  data de 29.01.2015, ce fac referire la comportamentul imoral al unui angajat al Penitenciarului Vaslui, conducerea unităţii de detenţie a demarat, de urgenţă, o anchetă internă pentru a analiza toate aspectele semnalate în materialul de presă. Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate dezaprobă ferm şi nu tolerează comportamente care contravin prevederilor  Legii 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Codului deontologic al personalului din sistemul administraţiei penitenciare.", a precizat Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: