EXCLUSIV Cum este tratat de judecători un interlop care a luat cu forţa o elevă de pe stradă şi a siluit-o în scara unui bloc. Decizia luată chiar înaintea procesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavian Vidineac FOTO Facebook
Flavian Vidineac FOTO Facebook

Tribunalul Vaslui a decis eliberarea din arest a unui tânăr acuzat că a luat cu forţa o elevă de pe stradă şi a violat-o în scara unui bloc. Magistraţii au dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu.

Flavian Vidineac (30 de ani) a fost arestat preventiv pe 23 iulie 2018, fiind acuzat că a luat cu forţa o elevă de 17 ani, care se îndrepta spre casă, şi a batjocorit-o în scara unui bloc. De atunci, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv, până pe 28 ianuarie, când judecătorii Tribunalului Vaslui au dispus înlocuirea măsurii cu cea a arestului la domiciliu.

Decizia instanţei a venit cu doar câteva zile înainate de termenul programat la Judecătoria Vaslui în dosarul în care Vidineac este acuzat de viol. Trimis în judecată cu inculpatul în stare de arest preventiv, dosarul a avut termen pe 5 februarie, după ce la primul termen de judecată instanţa de fond a admis cererea de amânare formulată de Vidineac pentru a-şi angaja apărător. 

Teoretic, pe 5 februarie, la Judecătoria Vaslui urma să aibă loc audierea primilor martori din dosar. Acest lucru nu s-a mai întâmplat. După ce a fost plasat în arest la domiciliu, Vidineac s-a prezentat pe 5 februarie în faţa completului investit să judece dosarul de viol şi a solicitat o nouă amânare şi un nou termen, pentru a-şi pregăti apărarea. Mai mult, judecătorii i-au încuviinţat părăsirea domiciliului pentru a se deplasa la cabinetul avocaţilor care îl reprezintă, în vederea pregătirii strategiei de apărare. 

Eliberat din arest înainte de audierea martorilor în instanţă

Decizia Tribunalului din Vaslui de a înlocui măsura arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, chiar înainte de a începe cercetarea judecătorească propriu zisă în dosarul de viol a fost considerată cel puţin bizară. Cu atât mai mult cu cât, în primă instanţă, Judecătoria s-a opus. Paradoxal, în motivarea hotărârii, însuşi judecătorii Tribunalului Vaslui admit ”riscul concret de influenţare negativă a victimei prin folosirea unor mijloace de intimidare şi ameninţări în vederea îngreunării urmăririi penale şi a judecăţi (raportat la SMS-urile transmise victimei după comiterea faptei n.r.).

”Privarea de libertate a inculpatului în continuare în etapa judecăţii în primă instanţă este absolut necesară raportat la circumstanţele în care a avut loc infracţiunea prin care este trimis în judecată prin starea de vădită vulnerabilitate a victimei minore şi utilizarea de mijloace violente într-un loc public fără a avea nici o reţinere că ar putea fi văzut sau auzit de către alte persoane”, au menţionat judecătorii Tribunalului Vaslui în hotărârea prin care au dispus înlocuirea arestului preventiv.

În ciuda aspectelor invocate, magistraţii Tribunalului Vaslui au considerat că, totuşi, ”scopurile generale ale măsurilor preventive pot fi asigurate şi prin luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu care este de natură să menţină aceleaşi restricţii de deplasare şi comunicare cu persoanele din cadrul dosarului penal fără a pune în pericol bunul mers al judecăţii în primă instanţă”. 

Chiar dacă la primul termen de judecată nu s-a făcut niciun pas în cercetarea judecătorească, fiind vorba doar de o amânare, Tribunalul a apreciat că ”în acest stadiu al procesului penal, la al doilea termen de judecată stabilit de către instanţa de fond, drepturile şi interesele legitime ale persoanei vătămate şi ale martorilor din lucrări pot fi protejate în continuare prin intermediul restricţiilor de deplasare în afara locuinţei specifice măsurii arestului la domiciliu precum şi prin interdicţiile stabilite în sarcina inculpatului de a comunica sau de a lua legătura în orice fel, direct sau indirect cu acestea”.

În opinia judecătorilor instanţei de control judiciar, prin cele şase luni petrecute de Vidineac în spatele gratiilor s-a depăşit durata rezonabilă a arestului preventiv.

Judecătoria Vaslui, care s-a opus înlocuirii măsurii, invocase în motivarea deciziei tocmai faptul că ”arestarea preventivă a inculpatului nu a depăşit o durată rezonabilă aptă să determine dispunerea faţă de acesta a unei alte măsuri preventive, cel puţin la acest moment”. Mai mult magistraţii instanţei de fond, au arătat că ”fapta cu privire la care există presupunerea rezonabilă că Vidineac a săvârşit-o este îndreptată contra unei valori importante, fiind o infracţiune cu un impact psihologic puternic asupra comunităţii, în sânul căreia se naşte un sentiment puternic de oprobiu prin adoptarea unei astfel de conduite infracţionale”, instanţa de fond a apreciind că scopul măsurii preventive nu poate fi garantat decât prin privarea de libertate a inculpatului sub forma arestului preventiv.

De la petrecerile cu interlopii Corduneanu la imaginea familistului convins în faţa instanţei

Deşi la judecarea măsurilor preventive nu sunt luate în discuţie aspecte ce ţin de fondul cauzei, atât la Judecătoria Vaslui, cât şi la Tribunal, Vidineac şi-a declarat nevinovăţia, respingând acuzaţiile de viol. Mai mult, el a solicitat să fie eliberat din arestul preventiv pentru a fi alături de soţia şi copilul său. 

Vidineac a invocat şi concluziile expertizei psihologice, la care a fost supus, care au atestat că a avut intenţia să o violeze pe victimă, ”nu că acest lucru chiar s-a şi întâmplat”. El a susţinut că rana de la gura victimei ar fi fost provocată ca urmare a faptului că a împins-o pe adolescentă când a încercat să îi ia telefonul. Vidineac a mai invocat că în trecut ar fi avut o relaţie cu adolescenta şi că de fapt mesajele trimise victimei ar fi fost transmise cu câteva luni înainte de comiterea faptei.  

Deşi în faţa instanţei a fost prezentat drept o persoană liniştită cu o conduită fără cusur, în realitate Vidineac este cunoscut ca fiind un apropiat al lumii interlope. De-a lungul anilor a fost implicat în mai multe scandaluri în cluburile din Vaslui, având, deopotrivă, calitate de agresor şi vătămat. Are relaţii strânse cu interlopii din zona Moldova, fiind un apropiat al clanului Corduneanu de la Iaşi. De altfel, la începutul lunii iulie 2018 a fost prezent la nunta anului (foto jos - în mijloc), cum a fost numită căsătoria lui Bogdan Corduneanu de la Iaşi.

vidineac nunta corduneni

Eleva luată cu forţa în timp ce vorbea cu mama ei la telefon

Agresiunea sexuală de care este acuzat Flavian Vidineac a avut loc pe 22 iulie 2018, pe cea mai circulată arteră a municipiului Vaslui, strada Ştefan cel Mare. În jurul orei 21.40, victima, o elevă de clasa a XI-a, se deplasa spre casă şi vorbea cu mama sa la telefon. La un moment dat, Vidineac s-a apropiat de ea, i-a smuls telefonul din mână şi, după ce a vorbit cu mama minorei, l-a băgat în buzunar.

Temându-se că ceva rău s-ar putea întâmpla, mama fetei, care era plecată la munte, a trimis mai multe mesaje pe telefonul fiicei sale, prin care îl avertiza pe agresor să-i restituie telefonul şi să o lase în pace pe fiica sa, căci altfel va anunţa poliţia.

Ulterior, Vidineac a apucat-o pe adolescentă de mâini şi a tras-o până în zona unui şanţ de beton aflat în spatele blocului 403, unde a forţat-o să stea în genunchi, a ameninţat-o şi a scuipat-o. In continuare a constrâns-o să-l urmeze până la intrarea în scara A, din spatele blocului 400, unde tânărul s-a dezbrăcat şi a forţat-o adolescenta să întreţină relaţii sexuale orale. Văzând că fata refuza, mai mult, plângea şi îl ruga să o lase în pace, tânărul a ridicat-o în picioare, a dezbrăcat-o şi a încercat să o violeze. Deşi speriată, adolescenta, a avut prezena de spirit şi i-a solicitat agresorului să meargă în alt loc să întreţină raporturi sexuale. Acesta a acceptat şi în timp ce îşi închidea pantalonii, profitând de neatenţia acestuia, adolescenta a reuşit a reuşit să fugă.

După ce a plecat de la faţa locului, Vidineac s-a deplasat la scara blocului din zona „Scândurica”, unde se aflau mai mulţi prieteni de-ai săi. Aici, se afla şi un tânăr care l-a anunţat pe Vidineac că a fost sunat mai înainte de tatăl victimei, care era îngrijorat de situaţia fiicei sale. Aflând de această situaţie, Vidineac i-a dat tânărului respectiv telefonul victimei, fără să spună de ce se află în posesia sa. Ulterior, în faţa anchetatorilor Vidineac a invocat că de fapt a găsit telefonul victimei pe jos şi că el nu încercase decât să o strângă în braţe pe victimă.

Alte tinere au demascat că au fost victimele aceluiaşi agresor

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care au instrumentat această anchetă, au demontat punctual apărările lui Vidineac.

În primul rând, din declaraţiile persoanei vătămate, ale tatălui ei şi din procesele- verbale de redare a mesajelor tip text trimise de inculpat pe telefonul persoanei vătămate, reiese că, deşi Vidineac a încercat de mai multe ori să aibă o relaţie cu victima, aceasta l-a refuzat, motiv pentru care tânărul s-a simţit ofensat, ajungând să-i adreseze ameninţări acesteia.

”Din probele administrate reiese că inculpatul nu este la primul comportament de acest gen, mai multe fete contactând-o pe persoana vărămată, ulterior săvârşirii infracţiunii şi susţinând că şi ele au fost agresate fizic şi sexual de inculpat”, au invocat procurorii în actul de sesizare al instanţei.

Apărările lui Vidineac au fost contrazise nu doar de victimă, ci şi de declaraţiile martorilor cu care aceasta a intrat în contact imediat după săvârşirea faptei. Aceştia au declarat că fata era speriată, plângea şi le-a spus că a fost abuzată sexual de inculpat.

Mai mult, concluziile medico-legale au indicat leziunile specifice unei infracţiuni de tentativă de viol sau raport sexual prin constrângere fizică. Leziuni pentru care victima a avut nevoie de 5-6 zile de îngrijiri medicale.

”Din probe reiese că persoana vătămată, în vârstă de 17 ani, este elevă în clasa a XI-a, are rezultate bune la şcoală, are viaţă familială sănătoasă, având o relaţie strânsă cu părinţii săi, ambii având studii superioare şi profesii în instituţii publice din municipiul Vaslui şi, de asemenea, are o relaţie sentimentală de mai mult timp, neavând niciun motiv să se compromită şi să se supună unei situaţii atât de neplăcute, prin susţinerea într-un mod mincinos că ar fi fost victima unui abuz sexual”, au mai arătat procurori care au realizat urmărirea penală în acest caz. 

Deşi nu are un loc de muncă oficial, Vidineac îşi petrece perioade lungi din an la Londra, unde este acuzat că s-ar ocupa de afaceri dubioase. Pe conturile de socializare, tânărul îşi etalează opulenţa, postând fotografii din vacanţele extravagante.  

vidineac
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite