EXCLUSIV Şeful Poliţiei Bârlad, acuzat că a intervenit de pe telefonul unui violator pe lângă un expert. Subalternii nu au îndrăznit să deschidă uşa la locul faptei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au efectuat mai multe percheziţii la Poliţia Bârlad, vizat fiind comandantul Poliţiei, comisar-şef Vasile Chelaru.

Poliţiştii bârlădeni sunt suspectaţi că au tergiversat şi au efectuat defectuos cercetările într-un dosar de viol, lisire de libertate şi favorizarea infractorului, în care psihologul Ionel Brătianu, şeful Centrului de Primiri în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat şi Exploatat Bârlad, este acuzat că ar fi întocmit o expertiză favorabilă unui violator, ale cărei concluzii ar fi contrare situaţiei de fapt. 

Surse judiciare au declarat pentru ”Adevărul” că, în timpul cercetărilor, şeful Poliţiei Bârlad l-ar fi contactat telefonic pe psihologul Ionel Brătianu, chiar de pe telefonul suspectului de viol, solicitându-i efectuarea expertizei, ale cărei concluzii aveau să fie în favoarea bărbatului acuzat de viol. În plus procurorii au descoperit mai multe nereguli comise de poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului.

”La sediul Poliţiei Bârlad au fost efectuate miercuri patru percheziţii şi au fost mai multe documente şi unităţi de calculatoare, într-o cauză în care vizează comiterea unor infracţiuni de serviciu, în legătură cu un dosar în care sunt efectuate cercetări pentru viol, lipsire de libertate şi favorizarea făptuitorilor”, a precizat procurorul Mihaela Plopan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Violatorul, arestat după un an de la comiterea faptei

Violul în cauză a avut loc la sfârşitul lunii aprilie 2015, însă agresorul, care este cunoscut cu antecedente penale tot pentru infracţiuni sexuale, a fost arestat abia un an mai târziu, autorităţile judiciare bârlădene fiind suspectate că ar fi încercat să îl favorizeze pe făptaş.

O tânără 17 ani, din localitatea Ghergheşti, a reclamat la sfârşitul la începutul lunii mai 2015 că a fost acostată într-o staţie de autobuz de bărbatul cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni sexuale, care o contactase anterior în repetate rânduri pentru a se întâlni cu el. Fata l-a refuzat, ameninţându-l că dacă va continua să o hărţuiască îl va reclama la Poliţie. 

Pe 3 mai 2015, suspectul Butnaru Cristian a aflat că tânăra va sosi la Bârlad, iar la orele amiezii urma sa urce în microbuzul către localitatea de domiciliu din zona ”Podu Verde”. Acolo tânăra a fost acostată de Butnaru şi determinată să urce într-un taxi, fiind condusă într-un apartament al unui prieten de-al acestuia, unde fata a fost agresată fizic şi violată. După ce a fost batjocorită de Butnaru, proprietarul apartamentului, Marian Ghintuială, a încercat şi el să o violeze. Pentru că a fost refuzat, a bătut-o pe adolescentă. 

Poliţiştii au oprit cercetările la uşa unde s-a produs violul

După ce a scăpat din mâinile agresorilor, tânăra a depus plângere la Poliţie. În cauză s-a deschis dosar penal pentru viol, însă cercetările au fost, inexplicabil, tergiversate. Poliţiştii din Bârlad sunt acuzaţi că, după ce a fost sesizată agresiunea plângerea depusă de victimă, au refăcut traseul adolescentei din ziua violului, însă în momentul în care au ajuns la uşa apartamentului, unde a avut loc violul, n-au intrat pentru a face cercetări la locul faptei. 

Procurorii bârlădeni susţin că familia tânărului care a violat fata de 17 ani ar avea o relaţie de prietenie cu şeful Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat Bârlad.

"Pe parcursul urmăririi penale au fost efectuate investigaţii din care a rezultat faptul că familia inculpatului Butnaru Cristian are o relaţie strânsă de prietenie cu inculpatul Brătianu Ionel - coordonator al S.P.E.C. din cadrul D.G.A.S.P.C. Vaslui. În această calitate, inculpatul Brătianu Ionel ar fi efectuat acţiuni prin care să inducă organelor judiciare ideea că minoră nu a fost victima unui act sexual comis prin constrângere", au declarat procurorii PJ Bârlad.

image

Reţinerea lui Ionuţ Brătianu (foto dreapta) a şocat comunitatea locală. De-a lungul anilor, Brătianu a fost printre puţinele voci locale care nu doar că a condamnat violul, însă a reacţionat vehement împotriva pedepselor mici pe care le primeau violatorii. 

”Adevărul” l-a contactat telefonic pe şeful Poliţiei Bârlad, pentru a comenta acuzaţiile ce i se aduc, însă acesta nu a răspuns la telefonul mobil.  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite