Escroaca-fenomen a Moldovei. Cum a reuşit o femeie să păcălească zeci de patroni şi şefi de companii „vânzând“ cazuri false de copii grav bolnavi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 42 de ani din Vaslui a fost condamnată a şaptea oară în ultimii ani pentru înşelăciuni cărora le-au căzut victime nume sonore din mediul de afaceri din România, dar şi politicieni. Femeia avea o abilitate ieşită din comun în a păcăli afaceriştii care reacţionau aproape instantaneu demersurilor sale.

Gabriela Berbece (42 ani) a fost condamnată de Judecătoria Vaslui la 7 ani de închisoare fiind găsită vinovată pentru săvârşirea a 24 de infracţiuni de înşelăciune. Acestea completează un alt şir de escrocherii, fiind cea de-a şaptea condamnare pe care femeia o primeşte din 2006 până în prezent.

Deşi a fost încarcerată, Gabriela Berbece şi-a continuat activitatea infracţională de fiecare dată când ieşea din închisoare. Ultima data, vasluianca a fost încarcerată în 2016, când a înşelat doi cunoscuţi oameni de afaceri din judeţul Vrancea, care i-au virat în conturi 26.000 de lei, bani solicitaţi pentru susţinerea unui caz medical. Ulterior, împotriva Gabrielei Berbece au început să curgă plângerile penale din toate colţurile ţării. 

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Gabriela Berbece avea un modus operandi comun, dar o putere de convingere deosebită. Femeia contacta telefonic oameni de afaceri, persoane publice, politicieni, reprezentanţi ai unor asociaţii umanitare în faţa cărora se prezenta ca fiind fie funcţionar ANAF, fie inspector ITM, fie grefier de instanţă, şi le solicita diverse sume de bani invocând existenţa unui caz medical grav al unui copil ce necesita intervenţie chirurgicală de urgenţă la clinici din străinătate sau din ţară. Femeia îi asigura că urmează să ajungă la sediul societăţilor cu documentaţiile medicale şi semnarea unor contracte de donaţii, însă după ce îi erau viraţi banii în cont îşi pierdea urma.

Directorul general al Navrom Galaţi, femeia de afaceri Iuliana Bacinschi, de la Ro Design, Elena Huţu, patroana fabricii de şosete Elca, Aurel Manzăţeanu, patronul Coriolan Aur Smarald Iaşi, omul de afaceri vasluian Emil Savin, consilierul judeţean din cadrul CJ Vaslui Mădălin Căciulă sunt doar câteva dintre numele care au căzut în plasa escroacei Gabriela Berbece. Sumele pe care aceasta le solicita afaceriştilor variau de la câteva sute de lei la câteva mii de lei.

Escrocherii în numele unor cazuri medicale fictive

De fiecare dată, Gabriela Berbece contacta telefonic persoanele despre care ştia că sunt pontente financiar. Le prezenta în mod dramatic situaţia unui copil grav bolnav, fie de cancer, fie că ar avea nevoie de diverse operaţii de transplant la clinici din Turcia sau Israel. Femeia avea deschise conturi la mai multe unităţi bancare. La un moment dat, după ce deja făcuse multe victime, funcţionarii bancari au început să înştiinţeze persoanele care îi virau bani în cont că sunt suspiciuni de fraudă şi tranzacţiile erau blocate. 

”Inculpata Berbece Gabriela a contactat-o telefonic pe numita Bacinschi Iuliana, administrator al SC RO-Design Mărăşeşti, prezentându-se în mod mincinos ca fiind reprezentant al Fundaţiei SALVAŢI COPIII şi prezentându-i cazul unui băieţel care ar necesita o intervenţie chirurgicală de transplant de măduvă în Turcia, după care a solicitat virarea unei sume de bani în contul existent la BCR - Sucursal a Vaslui al mamei copilului bolnav, inculpata Berbece. Sensibilizată de aşa-zisul caz medical, în aceeaşi zi , numita Bacinschi Iuliana a virat prin serviciul internet banking, din contul S.C. RO-DesignS.R.L. în contul inculpatei Berbece Gabriela, suma de 1.000 lei şi a aşteptat ca pesoana care o contactase să se prezinte la sediul firmei pentru a semna un contract de donaţie, aşa cum afirmase, însă acest fapt nu s-a realizat ”, au menţionat procurorii în actul de sesizare al instanţei.

Gabriela Berbece l-a contactat telefonic pe director general al Companiei de Navigaţie Fluviale Române Navron Galaţi căruia i s-a prezentat ca fiind funcţionar public în cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, solicitându-i un sprijin financiar în sumă de 2.000 lei pentru susţinerea intervenţiei chirurgicale iminente a unui copil bolnav, precizându-i că banii îi erau necesari în ziua respectivă şi indicându-i contul mamei copilului bolnav- Gabriela Berbece. În urma discuţiei telefonice, pentru justificarea sumei donate, directorul Navrom a solicitat semnarea la notariat a unui contract în formă autentică, primind promisiunea semnării unui astfel de contract. Ca urmare a acestui fapt, în aceeaşi zi, din contul societăţii i-a fost virată suma de 2.000 de lei Gabrielei Berbece, însă ulterior nu s-a prezentat nicio persoană pentru a semna contractul, aşa cum se stabilise.

Omul de afaceri vasluian Emil Savin a fost şi el păcălit de Gabriela Berbece cu 1.000 de lei. L-a contactat telefonic şi s-a prezentat ca fiind inspector fiscal în cadrul AFP Vaslui, spunându-i că a fost în control la societatea sa, cerând ajutor financiar pentru un copil grav bolnav. Emil Savin a desemnat directorul economic din cadrul societăţii, să solicite relaţii telefonice de la inculpată şi ulterior să vireze suma de 1.000 de lei în contul acesteia. Şi în această situaţie inculpata Gabriela Berbece, pentru a determina virarea banilor, a afirmat că va prezenta acte medicale şi va semna un contract de sponsorizare, fapt nerealizat ulterior.

Consilierul judeţean Mădălin Căciulă, fiul deputatului Aurel Căciulă, a fost contactat telefonic de Gabriela Berbece care s-a prezentat ca fiind tot funcţionar la Finanţele Publice. Aceasta i-a comunicat că se ocupă cu strângerea de fonduri pentru un caz umanitar, respectiv pentru un copil grav bolnav care urmează să fie operat în străinătate, fapt pentru care i-a solicitat sprijinul financiar. În cursul convorbirii telefonice, Mădălin Căciulă i-a solicitat ”funcţionarei de la Finanţe” să-l contacteze a doua zi şi sa-i prezinte documente medicale, fapt cu care aceasta a fost de acord. Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, Gabriela Berbece l-a contactat din nou  şi, sub pretextul urgenţei transportării minorului la o unitate medicală din Târgu Mureş, i-a solicitat acesuia să-i vireze banii cât mai repede, urmând ca ulterior ea să-i prezinte actele medicale. În aceste condiţii, pentru a fi de un real ajutor, în aceeaşi zi, Mădălin Căciulă a virat în contul inculpatei Gabrielei Berbece suma de 2.000 de lei.

În aceeaşi manieră, zeci de afacerişti au acţionat impresionaţi de cazurile prezentate de escroacă. Aflată în prezent în închisoare, Gabriela Berbece a contestat sentinţa pronunţată de Judecătoria Vaslui în ultimul ei dosar.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite