Elevul Vlad Sîmbotin de la LMK Vaslui, medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe. Performanţă la nivel european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Sîmbotin, elev în clasa a X-a a Liceului Mihail Kogălniceanu din Vaslui, a câştigat medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe, desfăşurată în perioada 26 aprilie - 3 mai, în Austria. Cele două echipe care au reprezentat România au cucerit argintul şi bronzul.

Echipa medaliată cu argint a fost alcătuită din Vlad Sîmbotin (LMK Vaslui) Cristiana-Diana Diaconu şi Tudor Pipirig, ambii de la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi.

Medalia de bronz a fost obţinută de echipa în a cărei componenţă au fost elevii Maria Teodora Şerbana, de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, Paul Haidu-Gerea, de la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, şi Codrin Paul Oneci, de la Liceul Teoretic "Grigore Moisil" din Timişoara.

Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene este o competiţie cu caracter interdisciplinar pe echipe, în care fiecare stat poate înscrie două formaţii compuse din câte trei elevi. Participanţii susţin două probe practice cu durata de patru ore fiecare, la trei discipline - biologie, chimie şi fizică -, punctele de la fiecare experiment cumulându-se pentru echipă.

Vlad Sîmbotin este unul dintre elevii de excepţie, cu care se mândreşte Liceul “Mihail Kogălniceanu“, din Vaslui. El face parte şi din lotul naţional lărgit la biologie. 

 “Vlad ne onorează. Este un elev de excepţie. El nu excelează doar la biologie, ci la toate disciplinele. Anul trecut, s-a calificat la etapa naţională la trei olimpiade. Este vorba despre biologie, geografie şi lingvistică. Asta dovedeşte o bună pregătire şi faptul că munceşte foarte mult.”, a declarat Cătălin Ignat, directorul LMK Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite