Elevi ai Palatului Copiilor din Vaslui, finalişti la „Mamaia Copiilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul „Melody" de la Palatul Copiilor din Vaslui s-a calificat anul acesta la faza finală a Concursului Naţional „Mamaia copiilor" care se va desfăşura în perioada 2-8 iulie la Casa de Cultură din Constanţa.

Acest grup este proaspăt înfiinţat. El a luat naştere la sfârşitul anului trecut şi este primul concurs la care a participat la o preselecţie, pe care a şi trecut-o, calificându-se la faza finală.

Din formaţie fac parte copii care au, deja, la activ numeroase premii naţionale şi internaţionale şi care sunt obişnuiţi cu greutăţile şi emoţiile unui concurs de talie naţională.

Membrii acestui grup sunt: Maria Cosma, Denisa Tiron, Denisa Burghelea, Briana Corlăţan, Monica Roşu, Alexandra Pînzaru, Bianca Fodor, Miruna Matei, Diana Irimia,Alexandra Ciobanu, Manuela Călin, Laura Condurache, Andreea Dinga, Rareş Iancu şi Alexandru Negară.

În faza finală a acestui concurs s-au calificat 5 grupuri din toată ţara. Micuţii de la „Melody" vor participa cu un colaj muzical realizat de binecunoscutul compozitor vasluian, Marcel Iorga, acesta intitulându-se „Pe-un picior de plai", coregrafia fiind asigurată de coregraful Cosmin Creţu.

 „Sunt foarte bucuros că am reuşit această performanţă deosebită, tinând cont că suntem la început şi, nici eu şi nici copiii, nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva. Însa elevii mei sunt deosebiţi şi sunt convins că prin muncă, atât din partea lor, cât şi din partea mea, vom avea rezultate deosebite. Invităm toţi vasluienii să ne urmărească şi să ne susţină", a declarat profesorul Alin Bulboacă, profesorul coordonator al acestui grup.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite