Dosar penal în cazul tinerei care a plecat pe litoral fără a aştepta rezultatul testului COVID. După eforturi şi rugăminţi, fata a fost convisă să meargă la spital

Dosar penal în cazul tinerei care a plecat pe litoral fără a aştepta rezultatul testului COVID. După eforturi şi rugăminţi, fata a fost convisă să meargă la spital

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a deschis un dosar penal în cazul tinerei care a plecat pe litoral, împreună cu un grup de prieteni, fără a mai aştepta rezultatele testului COVID-19, pe care îl efectuase deoarece prezenta semne de răceală, ulterior fiind confirmată pozitiv.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, în acest caz poliţiştii s-au autosesizat încă din data de 5 august şi desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. 

”Cercetările se desfăşoară in rem sub coordonarea Procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Anchetatorii trebuie să desluşească o serie de nelămuriri pe care autorităţile încă nu le-au clarificat până la această dată. În primul rând, dacă tatăl adolescentei, ambulanţier în cadrul Serviciului de Ambulanţă Vaslui, a primit permisiunea DSP de a a efectua deplasarea la Costineşti, în condiţiile în care era contact direct cu fiica sa, confirmată COVID-19. 

Esenţial în ecuaţia anchetei este să se stabilească şi cum a fost posibil ca un pacient confirmat COVID-19 să fenteze circuitul legal, ajungând la domiciliu fără o evaluare medicală şi fără acordul medicului.

Potrivit unor surse, tatăl adolescentei ar fi asigurat medicul epidemiolog din cadrul DSP Vaslui că îşi va prezenta fiica la Spitalul Municipal Elena Beldiman Bârlad, de îndată ce se va întoarce de pe litoral. Acest lucru nu s-a întâmplat, tatăl ducându-şi fiica direct acasă

Mai grav este că timp de câteva zile DSP Vaslui nu a reuşit să ia legătura cu familia adolescentei care a primit confirmarea că este infectată cu virusul SARS-CoV-2 în data de 3 august. Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a precizat că a reuşit să contacteze, într-un final, familia adolescentei şi să o convingă să îşi transporte fiica la spital pentru o evaluare medicală.

„Ancheta epidemiologică continuă. A fost contactată mama adolescentei de către medicul epidemiolog şi de către inspectorii DSP. I s-a explicat importanţa prezentării, pentru evaluare, într-o unitate medicală de specialitate. Mama a înţeles şi urmează ca adolescenta să fie transportată pentru evaluare la spitalul din municipiul Bârlad”, a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.

Vă reamintim că, după confirmarea primului caz COVID-19 în grupul adolescenţilor plecaţi pe litoral în urma petrecerii organizată de familia unui poliţist din Vaslui cu ocazia aniversării majoratului fiicei, autorităţile sanitare au decis să-i aducă în regim de urgenţă înapoi în judeţ. 

Începând cu 4 august, au fost organizate mai multe transporturi pentru a aduce grupul de 30 de tineri de pe litoral. Spre deosebire de fiica ambulanţierului, adusă acasă de către tată cu o ambulanţă a SAJ Vaslui, ceilalţi adolescenţi au fost aduşi cu o autospecială, tip microbuz, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Primii 17, printre care mai mulţi prezentau semne de boală, au fost transportaţi direct la spitalul din Bârlad, fiind internaţi în saloanele alocate pacienţilor cu suspiciune COVID-19. Au fost evaluaţi şi testaţi, iar în urma prelucrării probelor, zece dintre ei au fost depistaţi pozitiv. Pentru toţi zece, medicii au dispus menţinerea internării în spital. Ceilalţi şapte tineri, care au avut rezultate negative, au plecat acasă.

În cursul zilei de 5 august a fost organizat şi ultimul transport pentru aducerea de pe litoral a celor 12 tineri. Având în vedere că nu prezentau simptomatologie specifică, în cazul lor, DSP Vaslui a dispus carantinarea la domiciliu, fără a se efectua testarea. Adolescenţilor li s-a pus în vedere că în cazul în care apar semne de îmbolnăvire, să contacteze medicul de familie sau DSP.  

Pe aceeaşi temă:

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: