Doar patru ani de închisoare pentru escrocul care inventa accidente. Bătrânii vasluieni păcăliţi au rămas păgubiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru ani va sta dup[ gratii escrocul Tănăsache
Patru ani va sta dup[ gratii escrocul Tănăsache

Judecătoria Vaslui a dispus vineri condamnarea la patru ani de închisoare a lui Marian Tudorel Tănăsache, recidivistul din judeţul Galaţi care în toamna anului trecut a păgubit mai mulţi bătrâni din judeţul Vaslui, inventând accidente în care se prespunea că ar fi implicate rude ale acestora.

Tănăsache a fost arestat  în decembrie anul trecut după ce a reuşit să păcălească doi bâtrâni într-o singură zi. Judecătorii l-au obligat să achite victemelor sale peste 18.000 de lei, bani pe care bătrânii i-au dat fără să stea pe gânduri şi pe care sunt slabe şanse să îi mai recupereze vreodată. În majoritatea situaţiilor, Tănăsache solicita victimelor drept onorariu pentru aşa zisa apărare 3000 de euro. Cum bătrânii nu aveau aceşti bani, îi ofereau toată agoniseala din casă, ba au fost situaţii şi când s-au împrumutat de bani.
Marian Tudorel Tănăsache este un infractor cu state vechi, fiind eliberat din penitenciar în vara anului trecut, unde a ispăşit o pedeapsă de zece ani pentru tâlhărie. Judecătorii vasluieni i-au contopit cele 263 de zile de detenţie rămase neexecutate cu pedeapsa aplicată în acest dosar. Pentru toate înşelăciunile comise prin metoda accidentul, Tănăsache a primit trei pedepse de câte trei ani de închisoare, două de câte doi ani de închisoare şi o pedeapsă rezultantă de un an şi şase luni. Fiindu-i favorabile prevederile vechiului Cod Penal, escrocul a beneficiat de contopirea pedepsei în pedeapsa cea mai grea, de trei ani, pe care magistraţii i-au sporit-o cu un an. Astfel, gălăţeanul se poate considera mai mult decât norocos, bucurându-se de legea penală mai favorabilă, atât la stabilirea limitelor de pedeapsă, unde judecătorii s-au raportat la noul Cod Penal, cât şi la calculul pedepsei rezultante, unde instanţa a făcut aplicarea prevederilor fostului Cod Penal (cele două coduri aplicându-se încă paralel, pe principiul legii penale mai favorabile)

Cum acţionează escrocii

Lunar,  la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui au fost înregistrate aproximativ 10 - 15 de plângeri privind comiterea infracţiunii de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune prin metoda „Accidentul”.
Victima, spun poliţiştii, este aleasă la întâmplare, prin formarea unei combinaţii de numere din reţelele de telefonie fixă, ori după studierea şi obţinerea unui minim de date referitoare la membrii familiei, numele, locul de domiciliu sau reşedinţă al acestora. Apelantul afirmă că este fiul (nepotul) potenţialei victime, susţine că a comis un accident rutier în urma căruia victima (în general un copil) este rănită grav. Motivează că are vocea schimbată din cauza emoţiilor sau rănilor, că se află la spital ori în arestul poliţiei. Conversaţia continuă prin intervenţia telefonică a ”avocatului”, al doilea infractor, care realizează instructajul: dacă se deţine telefon fix, receptorul va fi luat din furcă şi aşezat alături; nu se discută cu nimeni datorită gravităţii faptei; victima înşelăciunii este îndrumată să depună toţi banii din casă pe numele persoanei vătămate prin accidentul rutier, pentru ca aceasta să nu mai depună plângere.
Unei astfel de înşelăciuni i-a căzut victimă o femeie de 61 ani, din municipiul Vaslui. Pe 15 februarie, aceasta a primit un apel pe telefonul fix, de la o persoană de sex masculin care afirma că este fiul său, a provocat un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane şi i-a fost reţinut telefonul mobil. În conversaţie a intervenit o altă persoană, care s-a recomandat ca fiind avocatul tânărului şi a solicitat femeii suma de 3000 euro ca onorariu. Întrucât partea vătămată a afirmat că nu deţine suma respectivă, „avocatul” i-a cerut să achiziţioneze 5 cartele telefonice pre-paid şi să-i comunice codurile de reîncărcare, urmând ca aceste cheltuieli să fie scăzute din suma de 3000 euro. După achiziţionarea celor 5 cartele, a câte 25 euro fiecare, avocatul a mai solicitat alte 8 cartele de acelaşi fel, transmiterea codurilor de reîncărcare, precum şi distrugerea cartelelor cumpărate, lucruri pe care partea vătămată le-a şi făcut. Ulterior, femeia a realizat faptul că a fost înşelată cu suma totală de aproximativ 2000 lei şi a anunţat poliţia.

12.000 de lei, cea mai mare pagubă

Două zile mai târziu, o altă femeie, de 72 ani, din municipiul Vaslui, a fost apelată telefonic de aşa-zisul nepot din Suedia, care i-a adus la cunoştinţă faptul că este pasibil de pedeapsa de şapte ani închisoare, întrucât este vinovat de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia o femeie şi copilul său au suferit vătămări corporale. Pentru a nu depune plângere partea vătămată, femeii de 72 ani i s-a solicitat suma de 3000 euro. Aceasta s-a deplasat la o unitate bancară din localitate şi a depus suma de 12.000 lei pe numele unei persoane pe care nu o cunoaşte, după care a comunicat numărul de referinţă al transferului.
O familie de bătrâni, din comuna Soleşti, a fost contactată telefonic de o persoană care, pretinzându-se a fi nepotul de la Bucureşti, le-a spus că a fost implicat într-un grav accident de circulaţie şi că are nevoie neaparată de 2000 de euro, pentru a nu i se face dosar penal şi că va trimite o persoană de la Vaslui să ridice banii. În scurt timp, în faţa porţii familiei a oprit un taximetru, iar bătrânii, potrivit înţelegerii, i-au dat taximetristului toţi banii din casă - suma de 2000 de lei. Ulterior, încercând să afle detalii despre accidentul nepotului lor, aveau să constate că au fost păcăliţi.
Cu o zi înainte, un alt bătrân, din comuna Puşcaşi a fost păcălit prin aceeaşi metodă, de această dată prejudiciul fiind de 5000 de lei. Bătrănul de 80 ani a fost sunat de un bărbat, prezentându-se a fi nepotul său. Plângând i-a spus la telefon că a urcat la volan, fără permis şi a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni, iar aceasta îi cere bani pentru a nu depune plângere împotriva sa. Bătrânul a căutat toate economiile din casă pentru a-şi ajuta nepotul. În aproximativ 15 minute, la poarta acestuia a oprit un taxi. La fel ca şi în cazul de la Soleşti, taximetristul a preluat banii şi a plecat. După câteva ore, bătrânul avea să afle de la fiica sa că nepotul este acasă şi nu a fost implicat în niciun accident.

Citeste şi:
Escrocii prin metoda „Accidentul”, sprijiniţi de taximetrişti vasluieni
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite