Discurs radical al noului episcop de Huşi despre „diavolul roşu al comunismului“ şi „marxismul cultural“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PS Ignatie FOTO Episcopia Huşilor
PS Ignatie FOTO Episcopia Huşilor

Noul episcop al Huşilor, Preasfinţitul Ignatie, a vorbit în cuvântarea adresată celor peste 4.000 de credincioşi prezenţi la ceremonia de întronizare, despre blândeţe, simplitate, modestie, smerenie dar şi despre marxismul cultural şi lupta cu ciuma roşie comunistă.

PS Ignatie a afirmat că, dintre toţi ierarhii care au păstorit la Huşi, îl va avea ca reper pe episcopul martir Grigorie Leu, ”cel care s-a opus ideologiei diavolului roşu al comunismului chiar cu preţul vieţii sale, fiind otrăvit, după câte se pare, de către primul ministru Petru Groza”. 

”Dintre înaintaşii amintiţi, cel mai la suflet îmi este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de prigoană şi cumplită opresiune ateist-comunistă, s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de ciuma roşie a comunismului. Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase în aceste vremuri de profunde bulversări în planul mentalităţilor social-colective, pentru că suntem asaltaţi de alte feluri de ideologii, mult mai perfide şi distrugătoare de suflet şi de neam, cum este cea a multiculturalismului pervertit, un fel de marxism cultural, care este preocupat de identitatea de grup, nu de persoană ca şi chip al lui Dumnezeu, de subminarea şi anihilarea Tradiţiei şi a rădăcinilor noastre creştin-ortodoxe”, a transmis PS Ignatie, miilor de credincioşi adunaţi în curtea Catedralei Episcopale de la Huşi.

episcopie husi

Noul episcop al Huşilor este printre puţinii ierarhi care aduce în discuţie opresiunile comunismului. De altfel, ierarhul care şi-a la ales drept reper, Grigore Leu, este considerat un episcop-martir al Bisericii Ortodoxe Române, fiind unul din puţinii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care a intrat în conflict deschis cu regimul comunist. 

Cine este episcopul martir de la Huşi

Născut pe 2 mai 1881, în Ţuţcani,  judeţul Vaslui, Grigorie Leu a fost episcop al Huşilor din 1940 până în 1949, când a murit în condiţii suspecte la câteva zile după o întâlnire cu primul ministru Petru Groza. Din dorinţa de a controla biserica în septembrie 1948, autorităţile comuniste adoptaseră o lege prin care se prevedea ca bisericile să nu poată avea unităţi administrativ-canonice sub 750.000 de credincioşi. 

image

Câteva luni mai târziu, pe 23 februarie, Guvernul Petru Groza, prin Ministerul Cultelor, a adoptat noul Statut de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, prin care instituţia arhiereului-vicar sau unele eparhii istorice erau desfiinţate, la cererea puterii comuniste. Astfel, Ministerul Cultelor a înaintat o adresă către episcopul Grigorie Leu, prin care îl anunţa că eparhia îi fusese desfiinţată şi primea un domiciliu la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, care urma să se organizeze în jurul fostei catedrale huşene.  

Pentru că şi-a exprimat deschis nemulţumirile faţă de Guvern, iar fiul său vorbea la Radio Londra despre aduzurile regimului comunist, episcopul Grigorie Leu a fost convocat pe 25 februarie 1949 la Guvern, pentru a da explicaţii. Episcopul Grigorie s-a întâlnit cu Petru Groza, care l-a invitat la masă. În cadrul întâlnirii, ierarhul de la Huşi şi-a arăt toată nemultumirea faţă de noul Statul de Organizare al Bisericii Ortodoxe Romane.

Imediat ce a plecat spre casa, pe drum, episcopul a început să se simtă rău, drept pentru care s-a suspectat că ar fi fost otrăvit când a luat masa cu Petru Groza. A murit câteva zile mai târziu, pe 1 martie 1949. După moartea episcopului Leu, Episcopia Huşilor a fost desfiinţată. 

Corneliu, cel mai controversat episcop al Huşilor

Episcopia Huşilor a fost reînfiinţată în anul 1996, când în scaunul episcopal a fost numit PS Ioachim Mareş, după a cărui moarte a fost întronizat episcop Corneliu Bârlădeanu, cel care avea să producă cel scandalul fără precedent în BOR, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care se presupune că el apare în relaţii intime alături de un alt bărbat îmbrăcat în sutană.

Corneliu Bârlădeanu s-a retras din funcţia de episcop în luna august

image

Retras din funcţie, la presiunile superiorilor, Corneliu Bârlădeanu, a plecat cu greu Episcopia Huşilor, cu doar câteva zile înainte de ceremonia de întronizare, deşi Sinodul BOR hotărâse încă din luna august să o părăsească. I s-au pus la dispoziţii case în judeţul Hunedoara, respectiv Bacău, însă le-a refuzat. În prezent, se vehiculează că fostului episcop Corneliu i se pregăteşte o locuinţă specială la Mănăstirea Văratec, acolo unde maică stareţă este este sora episcopului de Roman şi Bacău, Ioachim. 

Corneliu Bârlădeanu ar urma să locuiască, la Văratec, în casa Casa episcopului Partenie Ciopron, în care a trăit mai bine de 20 de ani Bartolomeu Anania.

De la episcopul zbir, la episcopul smerit

Spre deosebire de Corneliu Bârlădeanu, recunoscut pentru firea sa autoritară şi lacomă, noul Episcop al Huşilor, PS Ignatie îndeamnă la smerenie şi simplitate. Noul episcop al Huşilor va locui într-o chilie a Mănăstririi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din cadrul Catedralei episcopale, el anunţându-şi clericii că nu doreşte să se mute în palatul somptuos construit de Corneliu Bârlădeanu în apropierea Episcopiei. 

”Vă rog să mă primiţi nu ca pe unul care face minuni, nu ca pe un stăpân, ci ca pe unul care vrea să vă slujească cu autoritatea dragostei, a blândeţii, a înţelegerii, a împreună-pătimirii, şi la bine şi la rău, ca pe unul care nu vrea să iubească slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu, ca pe unul care nu are nevoie de vorbe linguşitoare, care ameţesc orice pământean, ca pe unul care nu are nevoie de odihnă, ci neostoită trudă în via domnului, ca pe unul care vrea să se răstignească pe altarul dragostei pentru dumneavoastră, ca pe unul care vrea să vă sărute rănile şi să vă micşoreze suferinţa, atunci când sunteţi îndureraţi şi nepăstuiţi”, a declarat noul episcop al Huşilor, la ceremonia de instalare în funcţie.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite