Detalii cumplite în cazul femeii lăsate să moară pe câmp de trei violatori. Unul a vrut să o violeze cu o coadă de bici pentru că nu avea erecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Detalii terifiante ies la iveală în cazul celor trei tineri din judeţul Vaslui acuzaţi că au batjocorit o femeie şi au lăsat-o să moară pe câmp. Deşi poliţistul din comună a fost înştiinţat despre găsirea hainelor victimei într-un WC, a apreciat că femeii nu i s-a întâmplat nimic rău şi că se va întoarce.

Trei tineri, de 16, 17 şi 23 de ani, au fost găsiţi vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă de viol, fiind condamnaţi la 10 ani şi 2 luni închisoare (în cazul inculpatului major) respectiv măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o durată de 5 ani şi 7 luni în cazul celor doi minori. 

Cei trei au fost acuzaţi că în luna martie a acestui an au sechestrat o femeie şi ar fi batjocorit-o pe un câmp, unde au lăsat-o să moară.

Judecătorii Tribunalului Vaslui au motivat condamnarea dispusă în acest caz, însă argumentele invocate, raportat la starea de fapt reţinută, fac de neînţeles pedepsele blânde aplicate. Recunoaşterea faptelor, lipsa antecedentelor penale, educaţia precară a inculpaţilor au fost principalele argumente invocate de instanţă în stabilirea condamnărilor.

Procurorii şi fiica victimei au contestat sentinţa, considerând-o prea blândă. La rândul lor, cei trei inculpaţi au exercitat şi ei calea de atac, apreciind că au primit pedepse prea mari, după ce şi-au recunoscut faptele.

Motivarea hotărârii scoate la iveală detaliile unui abuz abominabil şi cum în România infractorii ajung să primească mai multă clemenţă decât victimele.

Femeia de 48 de ani, din localitatea vasluiană Ghergheleu, a fost găsită moartă pe 9 martie într-un loc mlăştinos pe un câmp spre satul vecin. Cadavrul dezbrăcat de la mijloc în jos era în poziţie ghemuit, cu capul în jos, semn că victima încerca să se apere de frigul de afară. În noaptea respectivă, potrivit meteorologilor, s-au înregistrat -4, -5 grade. Victima nu avea încălţăminte şi capul era descoperit. În zona feţei prezenta leziuni cu lipsă de ţesut cutanat.

Descoperirea macabră a fost făcută de un localnic care a sunat de îndată la 112. Poliţiştii aveau să descopere că victima era o femeie care dispăruse de pe 6 martie. Femeia muncise cu ziua la patronul unui magazin din sat. Seara, administratorul magazinului a găsit o parte din hainele femeii, telefonul şi cheile de la locuinţa acesteia pe scândura de la WC. A doua zi, bărbatul a anunţat poliţistul din comună, însă agentul nu a făcut niciun demers, apreciind că femeii nu i întâmplat nimic rău şi că se va întoarce.

Victima muncise toată ziua la vie. Seara revenise, împreună cu ceilalţi oameni cu care muncise la câmp, la magazin, unde urmau să primească masa şi plata.

Femeia aruncată precum „un braţ de ciocane” sub privirile martorilor amuzaţi

După ce cu toţii au luat masa, victima a ieşit pe terasa barului unde se aflau cei trei tineri din satul Iaz. Acestia au servit-o pe femeie cu bere. Ulterior, aceasta s-a ridicat de la masă pentru a merge la WC. Rând pe rând, cei trei tineri s-au ridicat şi ei de la masă şi s-au îndreptat spre zona unde aveau căruţa. În urma anchetei, s-a stabilit că tânărul de 23 de ani a intrat peste femeie în WC, a luat-o cu forţa, dezbrăcată cum era, punându-i mâna la gură să nu ţipe, a azvârlitt-o în coşul căruţei, urcându-se şi ei lângă ea. Imediat, ceilalţi doi tineri au pornit caii şi au plecat pe drumul satului. Câţiva martori, inclusiv tatăl unuia dintre agresori, aflaţi pe terasă, au observat cum femeia a fost trântită în căruţă, însă nu au reacţionat, amuzaţi că aceasta era sub influenţa băuturilor alcoolice.

”Tatăl inculpatului lancu Marian a declarat că a văzut cum inculpatul Panainte Costică a aruncat în căruţă o femeie, ca pe „un braţ de ciocane” şi atunci nu a mai vrut să meargă acasă în satul Iaz cu căruţa, ci a plecat pe jos, pe un alt drum decât cel parcurs de inculpaţi. Inculpatul Panainte Costică susţine că nu a ţinut victima cu mâna de gură ca să nu ţipe şi că a aşezat-o pe victimă în căruţă, fără să o izbească. Susţinerile sale sunt infirmate de declaraţiile inculpatului Iancu Mancu, precum şi de concluziile expertizei medico-legale din care rezultă că s-au evidenţiat leziuni cu caracter vital la nivelul buzelor şi nasului victimei care sugerează ca mecanism de producere o comprimare în zona orificiilor feţei”, se menţionează în hotărârea Tribunalului.

Cei trei tineri s-au hotărât să o ducă pe imaşul situat în extravilanul satului ca să o violeze.

Victima a încercat să se apere muşcându-i pe agresori

”Inculpatul Panainte Costică a încercat primul să aibă raport sexual cu victima care era aşezată pe spate, dar susţine că nu a reuşit să o penetreze deoarece nu a avut erecţie. Declară că a intenţionat să-i introducă în vagin coada de la biciuşca cu care mânaseră caii, dar a renunţat. În tot acest timp, inculpatul a observat că victima era în stare avansată de ebrietate, dădea din mâini şi din picioare şi vorbea incoerent, nefiind în stare să se apere. În timp ce inculpatul încerca să aibă raport sexual cu victima, ceilalţi inculpaţi se aflau lângă el”, se menţionează în actul de sesizare al instanţei.

Agresorul în vârstă de 17 ani a declarat că victima era incoerentă, că a văzut cum ceilalţi doi prieteni au lovit-o cu palmele peste faţă când femeia l-a muşcat pe unul dintre ei. În urma necropsiei, au fost identificate multiple leziuni pe cadavrul victimei, inclusiv în zona genitală. Însă pentru că din probele recoltate de la cadavru nu s-au pus în evidenţă spermatozoizi, ”nu s-a putut certifica consumarea unui raport sexual”. Din acest considerent, în sarcina celor trei indivizi s-a reţinut infracţiunea de tentativă la viol, şi nu viol. 

”Infracţiunea de viol a rămas numai în forma tentativei, întrucât inculpaţii nu au avut aptitudinea fiziologică de a întreţine un raport sexual (normal sau chiar oral - inculpatul Chirilă Ionuţ) cu victima, dar şi pentru că victima s-a opus acestei infracţiuni, muşcându-l de mână pe inculpatul Chirilă Ionuţ şi încercând să se apere cu mâinile şi picioarele, ceea ce a determinat o reacţie de violenţă a inculpatului Panainte Costică şi inculpatul Chirilă Ionuş, care au lovit-o cu palmele peste faţă. Din întregul material probatoriu, rezultă că inculpaţii au prevăzut rezultatul faptei lor de a abandona victima în stare de ebrietate, dezbrăcată de la mijlocul corpului în jos, într-un loc mlăştinos, în luna martie, când se înregistrează temperaturi scăzute ale aerului şi chiar dacă nu au urmărit acest rezultat, au acceptat, plecând de la locul faptei, posibilitatea producerii lui, adică moartea victimei”, au invocat judecătorii în motivarea condamnării.

În luna ianuarie, la Curtea de Apel Iaşi va începe judecarea apelului, în acest caz, în urma căruia judecătorii vor decide sentinţa definitivă în acest caz.

  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite