De unde provin expresii celebre ale limbii române. „Ţi-a mâncat pisica limba“ se referă chiar la feline hrănite cu organe umane

FOTO Arhivă

Mulţi români folosesc în vorbirea curentă o serie de expresii, însă fără a le cunoaşte în totalitate sensul sau originea.

Vă prezentăm astăzi zece expresii intrate în uzul limbii române, a căror origine este însă este mai puţin cunoscută. 

„A da bir cu fugiţii“

Înseamnă a fugi de unde trebuia să rămâi, a dispărea într-un mod laş. Expresia îşi are originea în Evul Mediu, când erau dese trecerile ţăranilor dependenţi dintr-o ţară în alta. Pentru a-i încuraja să se stabilească în ţările unde se mutau, domnii îi scuteau pe noii veniţi de bir. 

Mulţi dintre ţăranii autohtoni, fugeau de pe moşiile unde erau aserviţi şi se aşezau în aceleaşi locuri ca şi fugiţii din celelalte zone pentru a fi asimilaţi acelora şi astfel să nu mai plătească şi ei, cel puţin o perioadă, birul.

„Dacă tăceai, filozof rămâneai“

Expresia a fost întâlnită pentru prima dată în lucrarea „Mangâierile filozofiei” a filozofului antic Boethius. Acesta se afla în închisoare pentru nişte declaraţii care n-au plăcut regelui. Maxima trebuie folosită cu discernământ în împrejurarea când tăcerea poate fi mai inteligentă decât cuvântul.

„Ţi-a mâncat pisica limba?“

Folosită atunci când o persoană nu oferă niciun răspuns, expresia îşi are originea într-o practică întâlnită în imperiul asirian, când soldaţilor duşmani capturaţi li se tăia limba, cu care erau mai apoi hrănite pisicile regelui.

„Ochi pentru ochi“

Cunoscută si sub denumirea de legea talionului (Exodul.XXI.v24), din Biblie. ”Viaţă pentru viaţă, dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”, care spune că pedeapsa trebuie sa fie egală greselii.

„Banii nu au miros“

Este o expresie a cărei origine provine de pe vremea împăratul roman Vespasian, care i-a urmat la conducere lui Nero. Împăratul Vespasian a găsit visteria goală, motiv pentru care a instituit multe dări, chiar şi pe closete. Într-o zi, fiul său, Titus, i-a spus că poporul râde şi îl bârfeşte pentru că a scos bani din o sursă mirositoare. Vespasian i-a pus sub nas fiului său o monedă şi i-a spus: „Uite, banul n-are miros”.

„Ieftin ca braga“

Atunci când achiziţionăm produse la preţuri mici, spunem că  sunt ”ieftine ca braga”. Originea expresiei o regăsim în o băutură răcoritoare, cu gust acrişor şi miros specific, preparată din făină de mei, porumb sau secară fiartă şi fermentată sau din bucăţele de mămăligă sau pâine fermentate în apă. Braga era foarte ieftină, accesibilă oamenilor săraci din vremurile de altădată.

„A freca menta“

Este una din cele mai cunoscute expresii româneşti, cu înţelesul de „lene, comoditate, muncă în dorul lelii”. Expresia îşi are originea în Grecia Antică, unde exista obiceiul ca masa pe care se servea mâncarea să fie frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut. Mulţi slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în şir, în locul muncilor grele precum tăiatul lemnelor, căratul apei etc. De aici şi nemulţumirea stăpânilor gospodăriilor vizavi de slujitorii care se eschivau de la muncile adevărate, preferând să frece mesele cu mentă cât era ziua de mare.  

„A călca pe bec“

Reprezintă, de regulă, o greşeală şi existenţa unei situaţii delicate, dar şi o situaţie fără ieşire, o opoziţie puternică, o problemă insurmontabilă, un obstacol neprevăzut. Potrivit lingviştilor, expresia îşi are originile în Franţa secolului al XIX-lea, când iluminatul stradal se făcea prin intermediul lămpilor cu gaz, iar „becurile“ erau arzătoarele din lămpi, adică „bec du gaz“. O bună bucată de vreme, neobişnuiţi cu noua invenţie, oamenii se loveau de stâlpi, se împiedicau, iar mulţi dintre ei şi cădeau, de unde situaţia de „a călca pe bec“.  

O altă explicaţie este aceea că, în lumina difuză, lămpile stradale semănau cu silueta jandarmilor care aveau grijă noaptea de liniştea oraşului, de unde şi porecla acestora de „felinare“ sau „bec du gaz“, în lumea interlopă a Parisului. În argou, atunci când dădeau pe neaşteptate peste un jandarm sau erau prinşi în flagrant de un caraliu, răufăcătorii „picau peste felinar“ sau „cădeau pe bec“, în original „tomber sur un bec de gaz“.

„Abracadabra“

Cuvântul a fost folosit de vrăjitoare în Evul Mediu în formulele lor magice, dar şi de doctori în ritualurile de vindecare. Este un cuvânt cabalistic, căruia i se atribuie puterea magică de a realiza un lucru supranatural. Cuvântul în sine reprezintă abreviarea cabalistică a cuvintelor ebraice: ab (tata), ben (fiu), Ruah a cadish (sfantul duh).

„S-a dus pe apa Sâmbetei“ 

Apa sâmbetei era, într-o veche credinţă, un râu care se vărsa în Infern, deci tot ce cădea în acea apă nu se mai putea găsi.