Cum a ucis cu cruzime ginerele „regelui asfaltului“ din Vaslui. Detalii înfiorătoare făcute publice de judecători în dosarul ciobanului călcat cu maşina de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Savin (foto stânga) şi ginerele său Cornel Şelaru (foto dreapta) la momentul arestării
Emil Savin (foto stânga) şi ginerele său Cornel Şelaru (foto dreapta) la momentul arestării

Judecătorii Tribunalului Vaslui au motivat hotărârea prin care au dispus condamnarea la 16 ani de închisoare pentru omor a lui Cornel Şelaru, ginerele omului de afaceri Emil Savin, cunoscut drept rege al asfaltului în zona Vasluiului. Şelaru a fost acuzat că, în mai 2014, a urmărit cu maşina de teren un cioban într-un lan cu grâu şi l-ar fi călcat intenţionat, omorându-l.

Judecătorii din Vaslui au demontat pas cu pas apărarea avocaţilor familiei inculpatului, care au susţinut pe tot parcursul anchetei şi al procesului că victima, un cioban de 42 de ani, a murit în urma unui accident regretabil şi nu ar fi fost călcat intenţionat cu maşina, aşa cum au acuzat procurorii. 

Argumentele cele mai solide invocate de instanţă sunt cele trei expertize realizate în acest caz, în timpul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, care au susţinut ipoteza crimei.

Cornel Şelaru este unul dintre cei trei gineri ai omului de afaceri Emil Savin, fiind angajat ca şef de parc auto la firma Transmir, deţinută de socrul său. Motivarea judecătorilor clarifică mai multe aspecte asupra cărora au planat suspeciuni şi controverse, susţinute de declaraţiile contradictorii date în cauză de bărbatul inculpat.

Locul crimei

Concluziile judecătorilor arătă că victima a fost călcată cu maşina omului de afaceri pe păşune şi nu în lanul de grâu, aşa cum s-a susţinut iniţial şi ca atare putea fi observată şi evitată. În plus, nici susţinerea iniţială a ginerelui, potrivit căreia, după impactul cu autoturismul, victima s-ar fi ridicat în poziţia şezut, a fost considerată de judecători nesinceră, concluziile medico legale arătând că leziunile suferite de cioban (fractură de coloană vertebrală cu secţiune medulară, fracturi costale etc) erau incompatibile cu o astfel de mişcare.

Un alt aspect important reţinut de judecători, infirmă declaraţiile date în dosar de Emil Savin şi ginerele său, care au susţinut că au surprins cei doi ciobani cu oile în cultura lor de grâu. În realitate, se arată în hotărârea instanţei, lanul de grâu unde au fost surprinse oile şi unde a fost urmărit ciobanul aparţine societăţii Interagro şi nu familiei Savin. 

”Raportul de constatare criminalistică întocmit de către I.P.J. Vaslui, Serviciul Criminalistic a concluzionat că locul comiterii faptei este cel unde au fost descoperite urmele de frânare şi de mers înapoi, respectiv pe terenul înclinat, acoperit cu iarbă, la distanţa de 70 de metri faţă de cultura de grâu a S.C. Interagro. În ceea ce priveşte mecanismul de producere a impactului, s-a arătat că victima T. I. se afla în alergare la vale, pe terenul acoperit cu iarbă dintre cele două culturi de grâu şi la distanţa de 66-67 metri faţă de marginea terenului cu grâu al S.C. Interagro”, se precizează în hotărârea instanţeI.

Declaraţiile inculpatului şi ale socrului, ”nesincere”

Trei rapoarte de expertize au fost întocmite în acest caz pentru a stabili cum a avut loc impactul. Concluziile confirmate şi de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti au stabilit că victima a fost lovită de autovehiculul Toyota Hilux pe la spate, iar după căderea la sol a fost prinsă sub autovehicul, fiind comprimată de către scutul metalic de sub puntea faţă a maşinii.

”Pe imaş, în zona unde s-au descoperit urmele de frânare, s-a constatat o urmă de lichid biologic, ce avea culoarea şi consistenţa asemănătoare sângelui, un baston care a aparţinut victimei, specific păstorilor, şi o cutie de zahăr cubic. În locul indicat de inculpat ca fiind cel al impactului cu victima – în lanul de grâu aparţinând Interagro– nu s-au descoperit urme sau mijloace materiale care să probeze susţinerile inculpatului”, explică judecătorii.

Magistraţii mai arată în motivare că la începutul anchetei, un expert angajat de familia Savin ar fi încercat să influenţeze anchetatorii, realizând o expertiză favorabilă inculpatului. Expertiza trebuia să fie realizată de expertul desemnat de procurori, celălalt având calitate de expert-parte. Ambilor experţi li s-au întocmit dosare penale pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Experţi acuzaţi că au măsluit o primă expertiză urmărind ”favorizarea infractorului”

”În cauză a fost dispusă o expertiză tehnică auto, fiind desemnat expert autorizat ing. M.V. (Maleş Viorel n.r.) şi s-a admis ca expert recomandat ing. L. D. (Lefter Dionisie n.r.) Prin ordonanţa procurorului din data de 23.09.2014 s-a constatat nulitatea raportului de expertiză tehnică auto şi s-a dispus înlăturarea acestuia din materialul probator, întrucât raportul nu a fost întocmit de către expertul desemnat, ci a fost scris integral de către expertul recomandat L.D. iar pentru concluzionare s-au folosit două programe software pe care expertul desemnat nu le cunoaşte, nu le-a folosit niciodată, nu are licenţă pentru ele. Cei doi experţi tehnici auto, prin întocmirea acestui raport de expertiză, au săvârşit infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Experţii au încălcat disp. art.177 alin.3 C.proc.pen., interpretând urmele de pe hainele victimei, urmele de la faţa locului, modalitatea în care s-au produs leziunile, deşi nu au cunoştinţe de specialitate în domeniul criminalisticii şi al traseologiei privind interpretarea urmelor, în domeniul medicinii legale şi nu intră în atribuţiile lor interpretarea probelor din dosar şi stabilirea vinovăţiei ori nevinovăţiei inculpatului. Cu toate acestea, au afirmat la finalul expertizei că ”nu există în dosar suficient de multe date sau elemente plecând de la care să se poată argumenta ştiinţific, fără echivoc, culpabilitatea învinuitului Şelaru Cornel”.”, se menţionează în hotărârea Tribunalului Vaslui.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au precizat, pentru ”Adevărul”, că procurorii s-au autosesizat în acest caz şi au deschis dosar pe numele celor doi experţi. Cercetările au fost sistate, procurorii aşteptând sentinţa judecătorilor, care, în primă instanţă, a infirmat susţinerile celor doi experţi.

”Regele”, suspect de omor: ”Fugi că vine Farmazon”

În expunerea motivării, este explicat cum au ajuns cei doi ciobani în vizorul afaceristului Emil Savin. În ziua de 28.05.2014, Cornel Şelaru se deplasa împreună cu socrul său, cu maşina de teren a acestuia un urmă, o Toyota Hilux, pe un teren agricol de pe raza comunei Blăgeşti.

Cornel Şelaru a declarat că el conducea maşina, întrucât Emil Savin era operat la mâna dreaptă şi avea mâna bandajată.

Ajunşi în zona unui lan de grâu, cei doi au observat mai multe oi care păşteau în lanul cu grâu. I-au observat pe cei doi ciobani, aflaţi pe imaş. Unul dintre ei, i-a spus celuilalt, care era angajat la stâna respectivă de o lună :”Fugi, că vine Farmazon”. Neştiind cine este Farmazon, ciobanul Ilie Hurduc a rămas pe loc.

”Savin Emil  l-a lovit cu o bâtă în cap, pe spate şi peste picioare, iar inculpatul Şelaru Cornel i-a luat din mână băţul şi l-a lovit cu el peste picioare, cei doi provocându-i martorului leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală”, se mai arată în hotărârea judecătorilor. 

Ciobanul a scăpat cu fuga şi s-a refugiat în podul stânei. Celălalt a fugit în lanul de grâu, unde a fost urmărit cu maşina de teren.

Iniţial, ciobanul Hurduc Ilie a declarat că Farmazon, ”bărbatul mai gras, cu cămaşă crem”, a coborât de la volanul maşinii, însă ulterior nu a mai confirmat cu certitudine această variantă. În lipsa probelor, care să arate că Savin a fost cel care a condus autoturismul, şi pe fondul recunoaşterii ginerelui, Savin a scăpat de acuzaţii. Ciobanul bătut cu bâta şi-a retras şi el plângerea, în timpul anchetei. 

Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vaslui pe 20 decembrie 2016, prin care Cornel Şelaru a fost condamnat la 16 ani de închisoare, nu este definitivă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite