Cum erau pedepsite femeile adultere în perioada medievală. Top 10 instrumente sadice de tortură

Istoria omenii este presărată de evenimente sângeroase, iar instrumentele de tortură folosite întrec şi cea mai bolnavă imaginaţie. Femeile adultere, vrăjitorii ori trădătorii erau executaţi public folosindu-se procedee pe cât de ingenioase pe atât de sadice.

Răstignirea lui Iisus a rămas în istorie cea mai cunoscută  metodă de tortură fizică finalizată cu moartea lentă, în chinuri.

Pedepsele capitale au fost aplicate în decursul istoriei şi instrumentele de tortură au căpătat forme diferite, finalul fiind acelaşi: moartea. Arderea pe rug, trasul în ţeapă ori trasul pe roată au fost folosite chiar şi pe teritoriul ţării noastre în perioada medievală. Naziştii au folosit şi ei o parte din aceste instrumente de tortură medievale în variante îmbunătăţite.

Top 10 instrumente de tortură:

1.    Trasul pe roată. În februarie 1785 au fost traşi pe roată cei doi martiri ai Transilvaniei, Horia şi Cloşca, la puţin timp după ce  Crişan, cel de-al treilea conducător al răscoalei de la 1784, a fost găsit mort în celulă. Pedeapsa era un mijloc de tortură cu notorietate în Europa medievală. Practic, condamnaţii erau întinşi la pământ (de regulă în pielea goală), legaţi de mâini şi de picioare, peste care trecea o roată uriaşă din lemn plină de ţepi metalici, bine ascuţiţi. Călăul presa roata peste condamnaţi pentru ca ţepii să le provoace răni cât mai adânci. Se începea cu membrele. Cei care rezistau supliciului erau întinşi pe roată şi lăsaţi pradă corbilor până la ultima suflare.

2.    Trasul în ţeapă. Acest mijloc de execuţie publică a fost făcut cunoscut pe teritoriul Ţării Româneşti de către Vlad Ţepeş, obicei preluat din Turcia, unde a copilărit. Acelaşi mijloc de tortură era folosit şi în ţările nordice şi centrale ale europei, dar şi în nordul Africii. Instrumentul de tortură consta într-un par bine ascuţit înfipt în pământ. Condamnatul era înfipt în vârful ţepei, apoi lăsat să se afunde în ţeapă cu fiecare mişcare pe care o făcea acesta de durere. Ţeapa perfora corpul de la anus sau vagin şi ieşea prin torace sau gât. Se putea întâmpla ca ţeapa să nu atingă organe vitale iar condamnatul să moară în chinuri groaznice chiar şi după două zile.

3.    Fierăstrăul şi jupuitul. Tăierea condamnaţilor de vii era un alt mijloc de tortură. Aceştia erau atârnaţi cu capul în jos apoi cu un fierăstrău se despica trupul în două începând dintre picioare. Decesul survenea abia când se ajungea în dreptul toracelui şi adeseori se prelungea momentul pentru ca cei care asistau la linşaj să nu uite cum sunt pedepsiţi trădătorii. Un alt mijloc sadic era jupuirea de vii a oamenilor, pedeapsă ce era aplicată de regulă celor care se împotriveau sistemului. Moartea intervenea lent dar sigur.

4.    Leagănul lui Iuda. Cunoscut şi sub numele scaunul lui Iuda, acesta era de fapt un suport trepied în formă de piramidă, cu vârf metalic. Practic era o ţeapă dar care era folosită pentru umilinţa publică şi nu ducea la deces. Condamnatul era aşezat pe scaunului lui Iuda dezbrăcat şi vârful metalic pătrundea în anus cu fiecare mişcare pe care o făcea acesta din cauza durerii. Sechelele lăsate de acest scaun de tortură chinuiau condamnatul toată viaţa.

5.    Fecioara de fier. Altă invenţie năstruşnică a Inchiziţiei, fecioara de fier era de fapt un coşciug metalic care avea forma unui corp de femeie. Interiorul era căptuşit cu multe ace care pătrundeau în corpul condamnaţilor imediat după închiderea capacului. Scopul era de a smulge mărturisirile ereticilor, nu a decesului imediat. Acuzatul putea să agonizeze chiar şi două zile.

6.    Spărgătorul de capete. Era un mijloc răspândit de tortură în perioada Inchiziţiei ce consta într-o cupolă metalică prevăzută în partea interioară cu un şurub. Capul condamnatului era prins ca într-o menghină şi călăul răsucea şurubul care îi perfora mandibula.

7.    Ghetele de pedeapsă. Acest mijloc de tortură avea mai multe variante dar totul se reduce la zdrobirea oaselor picioarelor. Când se dorea ca finalul să fie letal se folosea în paralel şi furca ereticilor. Concret, picioarele condamnatului erau introduse în nişte obiecte metalice în formă de galoş care aveau ţepi în dreptul călcâielor. În acelaţi timp era înfiptă în gât o furcă minusculă cu două vârfuri care era suspendată de tavan. Condamnatul era forţat să stea pe vârfuri pentru ca furca să nu-i străpungă gâtul. Nu rezista nimeni acestor instrumente de tortură mai mult de câteva ore.

8.    Para durerii. Era instrumentul de tortură folosit pentru pedepsirea homosexualilor care nu avea rolul de a-i omorâ pe loc, dar provoca dureri înfiorătoare. Instrumentul avea forma unei pere care era introdusă în anus. O manivelă acţiona un dispozitiv care desfăcea para, deschizându-se ca o floare.

9.    Scaunul de interogare. Era mijlocul de pedeapsă folosit în cazul femeilor adultere, al vrăjitoarelor dar şi al femeilor de moravuri uşoare. Scaunul era prevăzut cu o sumedenie de ace care perforau pielea. Era mai mult o formă de umilinţă publică. Scaunul era folosit şi pentru a le face să mărturisească fapta.

10.    Purificarea sufletului. Deşi denumirea nu duce cu gândul la lucruri sadice, era un mijloc de tortură înfiorător. Era folosit cu predilecţie în ţările catolice cu scopul declarat de a purifica sufletului condamnatului. Se credea că sufletul celui supus la acest supliciu va fi salvat. Nu şi trupul. Concret, se turna apă clocotită sau cărbuni încinşi în gura condamnatului. Se credea că cel care supravieţuieşte este nevinovat. Bineînţeles, nu scăpa nimeni cu viaţă.