Cum alegem corect ochelarii copiilor. De ce trebuie să ţinem cont în cazul ramelor şi lentilelor

Cum alegem corect ochelarii copiilor. De ce trebuie să ţinem cont în cazul ramelor şi lentilelor

Alegerea ochelarilor de vedere pentru copii este o misiune dificilă pentru părinţi cu cât vârsta pacientului este mai mică. Medicii oftalmologi recomandă părinţilor să ţină cont de câteva reguli esenţiale atunci când aleg ochelarii celui mic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atunci când oftalmologul recomandă prima pereche de ochelari de vedere unui copil, îngrijorările cele mai mari le au părinţii care se tem că cei mici nu vor reuşi să poarte ochelarii. De cele mai multe ori, afirmă medicul Roxana Cuzubaş, feedback-ul la controlul de patru-şase luni este: “Nu credeam să ţină ochelarii, doamna doctor, dar îi cere singur dimineaţa, la trezire şi nu-i mai dă jos!”. 

O alegere potrivită este necesară pentru corectarea defectului, cât şi pentru rezistenţa ochelarilor în timp. Medicul oftalmolog Roxana Cozubaş explică părinţilor care sunt regulile de care trebuie să ţină cont atunci când cel mic primeşte recomandarea de a purta ochelari de vedere.

Cum alegem ochelarii de vedere pentru copil?

Rama este elementul cel mai important pentru micuţul pacient: dacă are o culoare plăcută, un desen atractiv (eventual un personaj de desene animate), iar copilul o simte confortabilă pe nas şi în zona urechilor, atunci sigur este alegerea potrivită. De cele mai multe ori, ramele pentru copii sunt confecţionate din silicon sau dintr-un plastic moale, sunt fără balamale sau cu balamale foarte flexibile şi au un şnur ataşat în partea din spate pentru a nu aluneca de la ochi.

Am ales rama, dar lentilele trebuie să aibă ceva deosebit?

Copiii sunt, prin definiţie, fiinţe mereu în mişcare, astfel că siguranţa lor este pe primul loc. Dacă ramele au fost alese în acest sens, atunci şi lentilele trebuie să repecte acelaşi reper. În trecut, pentru confecţionarea ochelarilor de vedere, erau folosite lentile de sticlă, grele, care se pot sparge şi care dau ochelarilor o fragilitate mare. Ulterior, tehnologia a evoluat şi au început să se dezvolte lentilele de plastic - mai uşoare, mai rezistente la impact. Totusi, şi acestea sunt casante, astfel că, aproape de ochii unui copil, pot deveni un real pericol.

Potrivit medicului Roxana Cozubaş, cea mai bună recomandare pentru lentilele ochelarilor copiilor este materialul numit policarbonat, dezvoltat iniţial cu aplicabilitate în industria aerospaţială. ”Aceste lentile sunt practic incasabile, ultra-rezistente la impact (de 10 ori mai rezistente faţă de lentilele din plastic), astfel că sunt alegerea numărul unu în ceea ce priveşte ochelarii copiilor, precum şi în cazul ochelarilor de sport sau de protecţie. Policarbonatul este un material uşor subţiat, care beneficiază de o densitate mică, ceea ce îi conferă greutatea scăzută”, subliniază oftalmologul.

Protecţia la radiaţiile ultraviolete este asigurată în proporţie de 100%, iar tratamentul antireflex adăugat acestei lentile oferă eliminarea strălucirilor, rezistenţa la murdărie, praf, apă şi zgârieturi.

”Cel mai performant tratament antireflex este Crizal Prevencia care are suplimentar şi protecţia la lumina albastră-violet, pe lângă beneficiile enumerate mai sus. Pentru că lentila este foarte uşoară, recomand utilizarea unui tratament antireflex cât mai performant, care să îi confere şi o protecţie la zgârieturi (durificare) suplimentară. Trebuie menţionat că aceste lentile sunt recomandate şi copiilor care nu au nevoie de ochelari, însa au un ochi leneş şi riscă să se lovească la ochiul sănătos în timpul desfăşurării unor activităţi (ca ochelari de protecţie)”, a conchis Roxana Cozubaş..

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: