Cum a ajuns o tânără din Banat zâna copiilor sărmani din Moldova. „Mulţi dintre ei n-au nici curent electric“

Cum a ajuns o tânără
din Banat zâna copiilor sărmani din Moldova. „Mulţi dintre ei n-au nici curent electric“

Alexandra Timar (28 de ani) este din Arad şi de mai multe luni desfăşoară ample campanii de filantropie pentru copiii şi bătrânii sărmani din mediul rural, acţiunile sale stârnind un val impresionant de solidaritate în rândul românilor din ţară şi străinătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Alexandra Timar este absolventă a Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, iar în prezent este asociat şi administrator în cadrul unor societăţi comerciale care activează în diverse ramuri ale economiei.

A început să se implice în activităţile de binefacere încă de pe vremea când era elevă. Astfel, în perioada liceului, tânăra a activat ca voluntar la centru de zi din Arad, unde făcea teme cu copiii aflaţi în situaţii de risc, stătea de vorbă cu ei, încercând astfel să-i ghideze şi să le fie alături. 

Alexandra mărturiseşte că a crescut într-o familie în care a întâlnit exemple de filantropie la tot pasul, cea care i-a marcat întreaga viaţă fiind bunica sa, Maria. În memoria ei, tânăra promovează activităţile de binefacere pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în nevoie.


„Pentru mine bunica este este un subiect sensibil, ea fiind persoana care mi-a îndrumat paşii spre acţiuni filantropice, atât timp cât a fost în viaţă, cât şi după plecarea ei între îngeri. Mămuca  a fost pentru mine un exemplu de bunătate, înţelepciune şi toleranţă. Îmi amintesc cu drag cum, la un moment dat, descoperind că din grădina de zarzavaturi i-a fost furată întreaga recoltă, în loc să se supere, a zâmbit şi mi-a spus că în mod sigur cel care a furat, a avut mare nevoie, trecând peste moment cu o seninătate specifică ei. Exemplele ar putea continua la nesfârşit, ea fiind de o bunătate nemărginită. Educaţia pe care mi-a dat-o s-a bazat pe puterea exemplului personal, pe care mi-l oferea cu fiecare oportunitate ce i se ivea“, povesteşte Alexandra (foto jos).

La scurt timp după trecerea  în nefiinţă a bunicii, Alexandra a deschis o pagină de Facebook ce-i purta numele, „Maria’s Thoughts“, prin care a dorit să fie un intermediar între cei ce doresc să ajute şi cei ce au nevoie să fie ajutaţi.  

Scrisorile speranţei

Cazurile sociale care ajung în atenţia tinerei din Arad sunt din toate colţurile ţării. Nu îşi mai aminteşte primele cazuri, însă a fost marcată de preotul Mihai Paraschiv din localitatea vasluiană Parpaniţa, la rându-i implicat în activităţi filantropice.

A fost impresionată foarte mult de felul în care se ocupă preotul de comunitatea din care face parte, corectitudinea şi transparenţa de care dă dovadă atât faţă de cei aflaţi în nevoie, cât şi faţă de donatori. Acestea şi situaţia nefericită în care se găsesc oamenii din acea zonă au determinat-o să-şi îndrepte aproape toate iniţiativele caritabile în sprijinul lor. Ca orice om care dăruieşte ceva, se bucură să ştie că ajutorul oferit ajunge la locul potrivit, astfel evitând interacţiunea cu acea categorie de oameni, tot mai des întâlnită în ultimul timp, care au făcut o afacere din donaţii. 

Alexandra mărturiseşte că cel mai mult o impresionează oamenii care nu cer cu nimic şi primesc din suflet orice ajutor, oricât ar fi el de mic. Campania pe care a desfăşurat-o de Crăciun a luat o amploare la care nu s-a  aşteptat niciunul din cei implicaţi. Atunci, scrisorile pe care copiii le-au scris lui Moş Crăciun, au ajuns la Arad, la Alexandra.

”Copii de care nu prea ştie nimeni”

Tânăra crede că scrisorile pe care le-a primit de la copiii din satele Moldovei au impresionat prin modestie, prin simplitate, şi i-au făcut pe toţi cei implicaţi să conştientizeze că în România anului 2017 există copii care visează la o mandarină sau un pachet de biscuiţi.

Au fost scrisori de la copii care îşi doreau de Crăciun să primească o portocală, o mandarină sau un pachet de biscuiţi, lucruri considerate banale de mulţi dintre semeni. Peste 600 de copii şi 300 de bătrâni din judeţul Vaslui au primit ajutoare în urma campaniilor lansate de Alexandra la sfârşitul anului trecut. 

„Sunt copii de care nu prea ştie nimeni, deoarece mulţi dintre ei nu au nici curent electric; de acces la internet nici nu poate fi vorba. Am fost să văd unde şi cum trăiesc o parte dintre ei, am şi publicat o parte din poze şi din poveşti, cu toate că evit să expun public  copiii, dar m-am gândit că astfel le oferim o şansă la mai bine. Aceşti copii există, sunt reali, sunt vii şi trăiesc pe acelaşi pământ cu noi, chiar dacă nimeni nu ştie de existenţa lor. Datoria noastră este să spunem povestea lor, dându-le o şansă la mai bine. În general, oamenii sunt dispuşi să ajute, doar că mulţi şi-au pierdut încrederea. Noi am construit o punte între aceste două categorii atât de deosebite în aparenţă, dar atât de asemănătoare în esenţă“, explică Alexandra Timar.

Impresionată de solidaritatea semenilor

Tânăra nu acţionează după un plan anume, ideile venindu-i pe parcurs, unele le primeşte de la colaboratorii, alături de care încearcă să ne adapteze din mers situaţiilor apărute. A fost impresionată de numărul şi entuziasmului celor ce i s-au alăturat  şi o ajută să ducă la bun sfârşit fiecare iniţiativă începută. Fără cei care au răspuns apelului ei la solidaritate, lucrurile nu ar putea lua o asemenea amploare. Momentan, sunt organizate mai multe centre de colectare donaţii în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate.

Deşi nu este uşor de materializat o campanie umanitară, Alexandra este convinsă că atunci când crezi cu tărie în ceea ce faci, nimic nu pare greu şi treci foarte uşor peste orice piedică s-ar ivi. Sunt multe persoane rău intenţionate care încearcă să profite de pe urma celor care donează.

„Există şi categoria aceasta de persoane; încerc să mă feresc de ei pe cât pot. De aceea prefer să cunosc fiecare caz în parte, cât mai amănunţit.  Tot timpul am încercat să-mi îndrept atenţia spre cei care nu cer nimic şi totuşi au atat de mare nevoie, oferindu-le la început lucruri mărunte, pentru a le testa reacţia, iar mai apoi am încercat să-i ajut mai mult decât ar fi cerut ei vreodată“, precizează tânăra din Arad.
 


Sunt copii de care nu prea ştie nimeni. Am fost să văd unde şi cum trăiesc o parte dintre ei, am şi publicat o parte din poze şi din poveşti, cu toate că evit să expun public  copiii, dar m-am gândit că astfel le oferim o şansă la mai bine. Doar prin educaţie aceşti copii au şansa să-şi depăşească condiţia. Prin urmare, voi face tot posibilul să îi susţin în activitatea şcolară atât din resurse proprii, cât şi din cele atrase prin donaţii.

Alexandra Timar, coordonator acţiuni caritabile

„Hrăneşte un suflet“, campanie de Paşte pentru 2.000 de copii şi bătrâni

În prezent, Alexandra Timar derulează o campiane de Paşte ce poartă denumirea „Hrăneşte un suflet“. Acţiunea are ca beneficiari aproximativ 1.000 de copii şi 1.000 de bunici din sate sărace din judeţele Iaşi şi Vaslui şi se desfăşoară în colaboare cu preotul Mihai Paraschiv şi Centrul social ”Sfânta  Paraschieva” din Parpaniţa. Prin această campanie, bunicilor urmează să le fie oferite câte un pachet de alimente neperisabile, iar copiilor câte un kit de igienă personală (periuţă şi pastă de dinţi, săpun etc), o carte şi câteva dulciuri.

La apelurile lansate de Alexandra Timar au răspuns sute de români din ţară şi diaspora. Deja, o parte dintre pachetele adunate au fost transportate la centrul social din Parpaniţa. Nu s-au adunat încă tot necesarul pentru cele 2.000 de persoane care au nevoie de ajutor, însă Alexandra este convinsă că obiectivul va fi realizat.

Pentru finalul anului şcolar, tânăra din Banat pregăteşte o nouă surpriză copiilor din sărace din Vaslui: „Bursele Maria“. Astfel, elevii eminenţi arodaţi centrului social din Parpaniţa li se vor oferi sume de bani pentru a-şi susţine în continuare studiile.

Următoarea campanie ce se va derula va fi înainte de începerea anului şcolar viitor şi va consta în achiziţionarea de rechizite şi haine. „Doar prin educaţie aceşti copii au şansa să-şi depăşească condiţia. Prin urmare, voi face tot posibilul să îi susţin în activitatea şcolară atât din resurse proprii, cât şi din cele atrase prin donaţii“, a conchis Alexandra Timar.

citeste totul despre: