Cum au revoluţionat vameşii de la Albiţa încasarea şpăgii şi jargonul pentru mită. Acum ţigările sunt „electrozi” sau „vin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa şi patronul restaurantului din incinta vămii au fost arestaţi preventiv de către judecătorii Tribunalului Vaslui sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă. Anchetatorii au descoperit o metodă revoluţionară de încasare a şpăgii.

Constantin Constantiniu Bârcă (40 ani) şef de tură în cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa şi Sorin Adrian Codăescu (40 ani) (foto jos) agent în cadrul aceleeaşi structuri, sunt acuzaţi că au sprijinit un om de afaceri din Huşi care deţine un bar şi un restaurant în interiorul PTF Albiţa să desfăşoare activităţi de contrabandă.

Afaceristul huşean Dan Costin (45 ani) efectua zeci de deplasări la duty free-ul din Republica Moldova  de unde se aproviziona cu ţigări pe care le comercializa ulterior, la negru, atât în incinta restaurantului cât şi prin intermediul altor persoane, cercetate la rândul lor în dosar.

Ancheta Poliţiei Huşi, sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial Vaslui al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism, avea să scoată la iveală noul mod în care primesc şpaga poliţiştii şi vameşii de la Albiţa. Pentru că avea cale liberă la trecerea frontierei  şi nu era controlat, putând astfel să introducă în ţară orice doreşte, patronul trebuia să mai facă un serviciu poliţiştilor şi vameşilor: să le adăpostească şpaga în restaurant şi bar.

După cele două descinderi ale ale procurorilor DNA la Vama Albiţa, în urma cărora zeci de poliţişti de frontieră şi vameşi au fost arestaţi, cutuma şpăgii în punctul de frontieră nu a dispărut, lucrătorii schimbându-şi doar tactica.

Anchetatorii au descoperit că barul şi restaurantul din Vama Albiţa sunt folosite drept paravan pentru foloasele necuvenite primite de lucrătorii din PTF Albiţa. De frică să nu mai fie surprinşi de camerele de supraveghere, aceştia trimit şoferii care tranzitează frontiera să lase sume de bani şi alte bunuri, angajaţilor care lucrează în cele două spaţii comerciale, ulterior fiind recuperate de poliţiştii de frontieră la ieşirea din ture.

image

Convorbiri codificate

Poliţiştii de frontieră fost interceptaţi în timp ce discutau cu Dan Costin. Prudenţi, aceştia discutau codificat, astfel că “ţigările” erau denumite  “electrozi”, “molan”, “vin”, “baloţi de vie” sau “alb roşu”.

Angajaţii restaurantului au recunoscut că de foarte multe ori, în timpul serviciului veneau cetăţeni moldoveni şi români şi lăsau diverse sume de bani în euro, respectiv 50 – 100 de euro pe zi. De altfel, poliţiştii au fost intercetaţi în timp ce discutau cu Dan Costin despre banii sau produsele lăsate de moldoveni la bar.paci, primiţi de la un cetăţean Moldovean.

Aprovizionări la duty free

În perioada martie - decemebrie 2014, Dan Costin, administratorul unei societăţi din Huşi, care are un punct de lucru în incinta Vămii Albiţa, un bar şi un restaurnat. Principalii clienţi ai celor două locaţii sunt vameşii şi poliţiştii de frontieră care îşi desfăşoară activitatea în PTF Albiţa. Astfel, spun procurorii DIICOT, între o parte dintre aceştia şi patron s-a format o relaţie de prietenie. Profitând de faptul că, prin natura activităţilor comerciale, se afla în cea mai mare parte a timpului în PTF Albiţa, Dan Costin efectua în mod constant deplasări în Republica Moldova, introducând la întoarcerea în România, cantităţi de ţigări, achiziţionate din magazinele duty free din Vama Leuşeni (Republica Moldova), peste limita legală care este de două pachete de ţigări de persoană. În perioada 1 martie – 15 decembrie 2014, patronul restaurantului din Vama Albiţa a efectuat nu mai puţin de 79 de deplasări în Republica Moldova, cu autoturismul proprietate persoanală. “De fiecare dată, deplasările au avut o durată cuprinsă, în medie, între 15 şi 20 de minute, frecvenţa acestora fiind în medie de 5-6 deplasări”, spun procurorii Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT.

Prejudiciu

Pentru a intra în ţară cu ţigări pentru care nu plătea acciză, patronul  beneficia de sprijinul direct al poliţiştilor de frontieră.

Huşeanul nu îşi aproviziona restaurantul cu ţigări pe care le comercializa cu preţ dublu faţă de cel de achiziţie, însă introducea ilegal ţigări şi pentru poliţiştii de frontieră. În timp ce poliţiştii au refuzat să dea declaraţii în faţa anchetatorilor sau au negat acuzaţiile, patronul restaurantului, pus în faţa probelor, şi-a recunoscut faptele, spunând că primea bani de la poliţiştii de frontieră care lucrau în PTF Albiţa pentru a cumpăra cartuşe cu ţigări din magazinul duty free şi a le introduce în ţară şi le depozita spaga şi bunurile primite.

Potrivit anchetatorilor nu peste 10.000 de pachete de ţigări au fost introduse ilegal în România de patronul restaurantului din Vama Albiţa, prejudiciul fiind evaluat la aproximativ 70.000 lei. În dosar, un alt poliţist de frontieră, Lucian Dămăceanu, zis Zoro, are calitatea de suspect

Loturile Albiţa: zeci de arestări şi eliberări

PTF Albiţa s-a aflat de două ori în vizorul procurorilor anticorupţie. În februarie 2011 a avut loc prima descindere, în urma căreia 32 de poliţişti de frontieră au fost arestaţi. La finalul anchetei, 47 de agenţi şi ofiţeri au fost trimişi în judecată, în prezent cu toţii fiind judecaţi în stare de libertate de Curtea de Apel Iaşi.

În octombrie 2013, procurorii DNA au făcut cea de doua descindere la PTF Albiţa, de această dată 17 vameşi fiind arestaţi preventiv, tot pentru fapte de corupţie, alţi patru fiind cercetaîi în stare de libertate. Lotul Albiţa II este judecat de Tribunalul Vaslui, toţi vameşii inculpaţi fiind în prezent în stare de libertate.

Dan Costin, patronul Restaurantului din Vama Albiţa

image

Mai puteţi citi şi: 

EXCLUSIV Dimensiunea şpăgii la Albiţa: 4.000 de euro găsiţi în poşeta şefei pe "colectare". 17 vameşi arestaţi preventiv

VIDEO Zeci de mii de euro şi "alte valute" găsite în birourile şi maşinile vameşilor şi poliţiştilor de frontieră din Leuşeni şi Albiţa

Podul de şpăgi de peste Prut. Reţeta frăţească de împărţire a mitei între vameşii români şi cei basarabeni

Procesul şpăgilor de la vama Moraviţa începe după mai bine de un an de la descinderile cu elicoptere

UPDATE Şeful Vămii Călăraşi, scos din casă de mascaţi. Ion Voicu, dus la birou pentru percheziţii

Motivare şoc în dosarul poliţiştilor „şpăgari”de la Albiţa. Citeşte cum judecătorul dinamitează dosarul

FOTO Vameşii de la Albiţa cer înapoi şpaga confiscată de procurorii DNA

Podul de şpăgi de peste Prut: negocieri ca la piaţă la Albiţa. Unii angajaţi dădeau rest la banii primiţi mită, alţii stingeau lumina când li se acordau „atenţii”

Lotul „Albiţa II“ se măreşte. Încă un vameş a fost arestat preventiv

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite