Anchetatorii au găsit opt filme cu episcopul de Huşi în ipostaze intime alături de bărbaţi diferiţi. Ar fi vorba despre foşti sau actuali elevi la seminar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rechizitoriul procurorilor DNA în cazul şantajului de la Episcopia Huşilor scoate la iveală miza pentru care preoţii au ajuns să se răfuiască şi să-şi demaşte „păcatele“: funcţiile şi banii!

Procurorii DNA, Serviciul Teritorial Iaşi, au finalizat în timp record, mai puţin de trei săptămâni, ancheta privind cei trei preoţi din judeţul Vaslui acuzaţi că l-au şantajat pe Episcopul Huşilor cu filmări în care acesta apare în ipostaze compromiţătoare alături de un bărbat. 

Cei trei clerici, Jitaru Sebastian-Cristi, Damian Gheorghe şi Bumbu Răzvan-Mihail, au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de şantaj, Vineri, 7 iulie, la Curtea de Apel Iaşi se va stabili dacă procesul se va desfăşura cu clericii în stare de libertate sau în arest la domiciliu. Măsura preventivă a fost dispusă împotriva clericilor la jumătatea lunii iunie, odată cu declanşarea anchetei DNA.

 


Citeşte şi:

De câte ori a schimbat PSD legea ca să treacă referendumul pentru familie


Rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie descrie pas cu pas şantajul la care a fost supus oficialul Bisericii Ortodoxe Române, dar şi cum a ajuns înaltul prelat de la Huşi să adreseze organelor judiciare.

Funcţia de vicar al Episcopiei Huşilor, a doua ca rang după cea de episcop, a fost cea care a declanşat tăvălugul şantajului. Preotul Sebastian-Cristi Jitaru, arhimandritul Catedralei Episcopale de la Huşi îşi dorea această funcţie, care până în anul 2009 fusese ocupată chiar de actualul episcop, Corneliu Bârlădeanu.

Timp de opt ani, funcţia de episcop vicar de Huşi a rămas neocupată, surse din rândul preoţilor din Vaslui, afirmând că episcopul a fost cel care şi-a dorit ca el să deţină întreaga conducere a Episcopiei Huşilor.

Cum a pornit şantajul

La sfârşitul lunii mai, anul curent, arhimandritul Jitaru a început demersurile neortodoxe pentru a-l convinge pe episcopul Corneliu să-l susţină pentru funcţia de episcop vicar la şedinţa Sinodului Mitropolitan care urma să se desfăşoare pe 15 iunie la Iaşi, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Arhimandritul nu s-a adresat direct episcopului ci a apelat la cei mai apropiaţi oameni ai acestuia: Bodnar Silvestru, consilier economic, Rariţă Giani – Paul, consilier administrativ bisericesc, Tudorică Marin, secretar eparhial, şi Gubernat Cosmin consilier cultural şi social-misionar.

Astfel, potrivit  DNA, pe 30 mai, preotul Jitaru  i-a contactat pe consilierii episcopului cărora le-a precizat că deţine un material compromiţător cu acesta. I-a atenţionat că, în cazul în care acesta nu va interveni pentru a-l recomanda pentru funcţia de episcop vicar, va publica în presă materialul compromiţător.

Consilierii au mers la episcopul Corneliu căruia i-au relatat despre cele întâmplate. ”În cursul întâlnirii toţi martorii sus-menţionaţi i-au relatat persoanei vătămate faptul că fuseseră abordaţi de inculpatul Jitaru Sebastian-Cristi după acelaşi tipar, că le fuseseră arătate frânturi din înregistrări”, se menţionează  în rechizitoriul procurorilor DNA.

Episcopul îndemnat de consilieri să depună plângere

Audiaţi ca martori, consilierii au declarat că ameninţările arhimandritului Jitaru au stârnit episcopului ”o stare de temere” atât cu privire la lezarea imaginii sale cât şi cu privire la lezarea imaginii Bisericii Ortodoxe. Timp de mai multe zile, episcopul s-a sfătuit cu consilierii săi, iar concluzia acestor întâlniri a fost aceea ”de a se analiza posibilitatea sesizării organelor de urmărire penală cu privire la ameninţările proferate de inculpatul Jitaru Cristi-Sebastian”, afirmă procurorii DNA.

În perioada imediat următoare, pe măsură ce data de desfăşurare a Sinodului Mitropolitan se apropia, arhimandritul Jitaru a intensificat ameninţările cu publicarea inclusiv în presa străină a imaginilor compromiţătoare. 

Timp de două săptămâni, Episcopul Corneliu a ezitat în a depune plângere, însă în după-amiaza de 12 iunie, după ce şi alţi doi preoţi l-ar fi ameninţat în aceeaşi manieră, cu divulgarea de materiale compromiţătoare în presă, prelatul şi-a ascultat consilierii şi a mers direct la DNA pentru a depune plângere. 

În primă fază, Episcopul Huşilor a reclamat procurorilor şantajul la care era supus de arhimandritul Jitaru. Ulterior, în timp ce era audiat, a relatat că în aceeaşi zi, alţi doi preoţi l-ar fi ameninţat la rândul lor, că vor publica în presă materiale compromiţătoare, dacă nu le va oferi 50.000 de euro. Timp de două zile, episcopul a purtat pe sub hainele preoţeşti tehnică de înregistrare în speranţa că va reuşi să ajute la prinderea în flagrant a ”preoţilor şantajişti”, însă aceştia nu s-au mai prezentat la Episcopiei purtând discuţiile doar prin SMS.   

Opt înregistrări compromiţătoare 

Pe 15 iunie, procurorii DNA au descins la domiciliile celor trei clerici, de unde au fost ridicate laptopuri, telefoane, memory-stick-uri etc.

Anchetatorii au descoperit în sistemele informatice mai multe materiale video în care episcopul Huşilor ar apărea în ipostaze intime alături de diverşi bărbaţi, despre care se suspectează că ar fi foşti sau actuali elevi ai Seminarului Teologic din Huşi, acolo unde episcopul Corneliu este profesor.

Dacă în laptopurile preoţilor Damian şi Bumbu a fost descoperită o filmare veche, care ar fi circulat printre preoţii din Vaslui de mai mulţi ani, în cazul arhimandritului Jitaru, anchetatorii au descoperit opt înregistrări video în care episcopul Huşilor ar apărea în ipostaze intime cu bărbaţi diferiţi.

Posibilă corupere sexuală, încă neinvestigată

Deşi se suspectează că bărbaţii care apar în materialele de procurorii DNA sunt elevi ai seminarului din Huşi, unii dintre ei încă minori, până la această dată autorităţile judiciare nu au declanşat nicio anchetă care să vizeze o posibilă corupere sexuală a acestora. Nici reprezentanţii BOR nu au declanşat vreo anchetă internă care să vizeze cazul grav de la Episcopia Huşilor, aşteptând doar finalizarea juridică a dosarului de şantaj.

Totuşi, la ultima şedinţă a Sfântului Sinod, desfăşurat în perioada 4-5 iunie, la Patriarhia Română, s-a luat o hotărâre, cu carater generic, prin care, s-a stabilit ca ”Sinoadele mitropolitane din Patriarhia Română vor analiza periodic aspectele privind disciplina clerului şi mirenilor şi vor propune Sfântului Sinod soluţii concrete de promovare a vieţii duhovniceşti”.

Promptitudine în cazul Pomohaci

În ciuda şantajului pe motive de homosexualitate, episcopul Huşilor continuă să slujească duminică de duminică la Catedra Episcopală Huşi. Nu de aceeaşi înţelegere din partea superiorilor a beneficiat şi preotul-cântăreţ Cristian Pomohaci, acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un minor. În cazul său, oficialii Bisericii nu au aşteptat vreun proces de aflare a adevărului  şi de îndată ce în spaţiul public a apărut înregistrarea compromiţătoare, conducerea Arhiepiscopiei Alba Iulia s-a autosesizat şi a declanşat o anchetă, iar preotului i s-a interzis să slujească. 

Mai puteţi citi: 

Episcopul Huşilor, şantajat de trei preoţi cu o înregistrare scandaloasă. Înaltul prelat ar fi fost filmat în ipostaze pornografice

„Spotlight” moldovenesc. Filmarea păcătoasă pentru care un şef al Bisericii a purtat microfoane sub sutană

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană“: episcopul Huşilor, filmat alături de un bărbat în ipostaze pornografice. Cine apare alături de prelat

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite