Cine sunt păpuşarii care-i manevrează pe răsculaţii din Pungeşti: un preot, un jurnalist, un primar, un şef de judeţ, un ecologist şi un deputat

Cine sunt păpuşarii care-i manevrează pe răsculaţii din Pungeşti: un preot, un jurnalist, un primar, un şef de judeţ, un ecologist şi un deputat

Adrian Solomon - deputat PSD, Dumitru Buzatu (PSD) - şeful CJ Vaslui, Mircia Vlase (PSD) - primarul din Pungeşti, Lucian Timofticiuc - patronul ziarului ”Vremea Nouă”, Vasile Lăiu - protopopul de Bârlad, Constantin Pâslaru - şeful Partidului Ecologist Român, filiala Iaşi

Lupta împotriva gazelor de şist la Vaslui are în spate un istoric încurcat, cu actori din umbră care au avut drept scop capitalizarea, în sens politic sau comercial, a nemulţumirii sătenilor din comuna Pungeşti. Actorii: un jurnalist, un primar, un deputat, un ecologist, un preot şi un şef de judeţ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Baronii PSD din Vaslui au participat activ în 2012, perioadă în care se aflau în opoziţie, la mobilizarea populaţiei împotriva companiei Chevron. Deputatul Adrian Solomon, un PSD-ist cu state vechi, a apărut în faţa miilor de oameni care au ieşit în stradă în martie 2012 şi a jurat, cu mâna pe Biblie, că va face tot ce-i stă în putinţă ca acest proiect să fie oprit.

Acelaşi deputat a lansat o declaraţie şocantă în aprilie 2012: „Mitingul de pe 26 (n.r. - 26 aprilie 2012) este un miting anti-american şi anti-Răzvan Ungureanu (n.r. – premier la acea vreme). Se aude că domul Ungureanu ar vrea să vină pe 1 mai la I.R.B. (n.r. - Întreprinderea de Rulmenţi Bârlad). Eu îi transmit public că, dacă are nesimţirea să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la Primărie şi să afle ce îi doare pe bârlădeni, va avea soarta lui Aldo Moro“.

Politicienii: jurăminte cu mâna pe Biblie

La 27 aprilie 2012, guvernul Ungureanu a fost demis, printr-o moţiune de cenzură care a speculat la maxim tensiunile din stradă. „De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de şist, în condiţiile în care nu existau studii şi nici cadrul legislativ specific care să reglementeze condiţiile tehnice de explorare-exploatare care să evite riscurile geologice, de mediu, de poluare a apelor freatice?“, este un fragment al moţiunii. După alte câteva luni, Guvernul Ponta a dat undă verde americanilor la Vaslui. Ulterior, liderii PSD din Vaslui n-au mai dat ochii cu cetăţenii revoltaţi ieşiţi din nou în stradă.

Exemplu de schimbare la 180 de grade a atitudinii. Dumitru Buzatu (PSD), şeful Consiliului Judeţean Vaslui, martie 2012: a jurat cu mâna pe Biblie că nu va lăsa Chevron-ul să intre în Vaslui. Acelaşi Dumitru Buzatu şi-a schimbat, acum, complet declaraţiile, comentând,  în 16 octombrie 2013, pentru „Adevărul”, revolta de de la Pungeşti.

Probabil, în spatele protestelor sunt oameni de bună credinţă, dar poate sunt şi alţii care încearcă să împingă lucrurile într-o altă direcţie. N-ar trebui să gonim astfel de investitori importanţi, ci să-i atragem. În plus, acum se face explorare, nu exploatare a gazelor de şist.

Dumitru Buzatu
Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui

Ecologistul-diversionist

Paradigma politică s-a schimbat la Pungeşti. Printre personajele care au ieşit în evidenţă la revolta de zilele trecute este Constantin Pâslaru, lider al filialei Iaşi a Partidului Ecologist Român. Om de afaceri şi candidat la deputăţie în 2012, a fost mediatizat în ultima perioadă de presa locală din Iaşi prin prisma apariţiilor constante la protestele organizate împotriva tăierii teilor din centrul oraşului. Surse din mediul politic ieşean susţin că Pâslaru şi-ar pregăti terenul pentru alegerile la Parlamentul European din 2014.

Constantin Pâslaru, şeful Partidului Ecologist Român, filiala Iaşi. FOTO: Facebook

În faţa localnicilor din Pungeşti a ţinut un discurs mobilizator, în care a strecurat, însă, şi informaţii inexacte. „Institutul Naţional de Seismologie a emis un raport prin care demonstrează că ceea ce se întâmplă la Galaţi este din cauza gazelor. S-au extras gaze de şist fără autorizaţie. Oamenii de acolo sunt pregătiţi să-şi apere pământurile“, a spus Pâslaru la portavoce.

Respectivul raport, făcut, însă, de Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, concluzionează că seismele de la Galaţi sunt de natură tectonică şi nu au legătură cu exploatările de petrol din zonă. „Aşa am primit şi eu informaţia, pe un canal, de la o sursă foarte sigură. Raportul nu l-am văzut. Am fost în cursul zilei de duminică spre Galaţi şi am venit la Pungeşti după ce am văzut acţiunea organizată pe Facebook“, a replicat Pâslaru, care, se afla încă, în cursul zilei de ieri, la Pungeşti.

Jurnalistul cu morţi-vii
Un alt lider mediatic al răscoalei este Lucian Timofticiuc, unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai presei din Vaslui. Timofticiuc este director al cotidianului „Vremea Nouă“ şi acţionar la societatea care deţine ziarul. Chiar şi în calitate de şef, Timofticiuc s-a aflat zile la rând în mijlocul protestatarilor. „Vremea Nouă“, cel mai influent cotidian din Vaslui, unde mai apar „Obiectiv“ şi „Monitorul de Vaslui“, a dus o campanie vocală împotriva explorării pentru gazele de şist, cu mesaje de mobilizare care îndeamnă la revoltă.


Lucian Timofticiuc (centru), director şi acţionar la ziarul ”Vremea Nouă” din Vaslui, la protestele de la Pungeşti. FOTO: Adevărul

Şeful de la „Vremea Nouă“ este responsabil, însă, şi cu diseminarea informaţiei false, în timpul unei intervenţii la Realitatea TV, potrivit căruia un bătrân de 81 de ani a murit la Pungeşti în urma intervenţiei jandarmilor.

Ştirea a fost de natură să agite spiritele în toată ţară şi a fost scânteia unui protest ad-hoc, organizat miercuri seară la Bucureşti. Demonstranţii au ţinut chiar un moment de reculegere în memoria unui mort fictiv. „Noi, în timpul intervenţiilor noastre în direct, am precizat foarte clar că este doar o informaţie care n-a fost confirmată de la spital. La un moment dat, a venit în mijlocul oamenilor adunaţi la Pungeşti o rudă a bătrânului, care a ţipat că este mort la spital. Ulterior, am obţinut de la spital informaţia că este în afara pericolului“, a precizat, pentru ”Adevărul”, Lucian Timofticiuc.

Preotul-protestatar
La fiecare demonstraţie anti-Chevron, în fruntea oamenilor au ieşit oameni ai Bisericii. Cel mai cunoscut este Vasile Lăiu, protopopul de Bârlad. A apărut la nenumărate mitinguri în judeţ, inclusiv la Pungeşti, cu mesajul „Nu gazelor de şist“, deşi nu a avut binecuvântarea şefilor săi ierarhici.

Vasile Lăiu, protopopul de Bârlad, la protestul de la Pungeşti. FOTO: Facebook

„Episcopia Huşilor nu se poate pronunţa asupra acestei metode de extracţie a gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Cât priveşte implicarea unor preoţi la acţiunile de susţinere sau de protest organizate in judeţul Vaslui, menţionăm că orice preot poate participa la acţiunile pro sau contra exploatării gazelor de şist, însă doar ca persoane fizice“, a precizat preotul Marin Tudorică, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor. Una dintre cele mai sonore declaraţii ale protopopului Lăiu, din februarie, este: „Prefer să mor cu fruntea sus decât cu capul în noroiul Chevron-ului”. 

Primarul cu teren dat la Chevron
Primarul din Pungeşti, Mircia Vlase (PSD), a dispărut din comună încă de luni, când localnicii au început protestele. Oamenii au aflat că edilul a concesionat către Chevron un teren, pe care ar trebui să se efectueze explorarea. Întâmplător sau nu, Vlase a intrat în posesia terenului în 2005, la un an după ce compania Exxon primise acordul de explorare în zonă din partea Guvernului Năstase. În 2006, Exxon a cedat concesiunea către Chevron. „Primarul are un teren de 1,9 hectare, pe care l-a concesionat Chevron, acum trei ani. E bolnav. Nu ştiu ce are, dar va mai lipsi de la Primărie“, a declarat, pentru „Adevărul“, Vasile Voina, viceprimarul din Pungeşti.

La protestele din localitatea vasluiană, oamenii au cerut şi demisia primarului Mircia Vlase, pe care îl acuză şi de faptul că îi şantajează cu sistarea autoarelor sociale, dacă participă la protestele anti-Chevron. „Domnul primar este de negăsit, de luni. A dispărut ca prin minune. Încă de săptămâna trecută ameninţă lumea prin sat că le taie ajutoarele sociale celor care vin la protest. Îi cerem să o lase mai moale şi să le spună americanilor să plece. Mai bine rămânem săraci lipiţi pământului“, a spus unul dintre protestatari.

Edilii, hotărâri de ochii lumii. Sătenii: „Să nu ne alunge din ţară!”

De luni, locuitorii din satul Siliştea, comuna Pungeşti, au ieşit în stradă, scandând: „Nu vrem gaze de şist!“. Mobilizarea a fost mai mare miercuri, când 200 de săteni, cărora li s-au adăugat încă 200 de bârlădeni, au blocat drumurile pentru ca Chevron să nu poată aduce utilajele.

La rândul lor, şi autorităţile au dat dovadă de exces de zel, trimiţând la Pungeşti peste 200 de jandarmi, din Vaslui şi din Bacău. Pe fondul protestelor, americanii de la Chevron au anunţat, ieri, că îşi retrag utilajele şi suspendă lucrările de explorare pentru gaze de şist.

În paralel, Consiliul Local (CL) Pungeşti a organizat, ieri, o şedinţă-fulger, în care a decis interzicerea lucrărilor de explorare şi exploatare pentru gaze de şist pe raza localităţii. Hotărârea este, însă, mai mult de ochii lumii, aşa cum recunoaşte chiar viceprimarul Vasile Voina, cel care a condus şedinţa. „Nu cred că hotărârea va trece de Prefectură, ci va fi declarată nulă. Am făcut şedinţa mai mult la presiunea unui grup de consilieri şi a unor oameni din comună. CL nu are putere de decizie asupra explorării şi exploatării resurselor naturale, dar a trebuit să facem şedinţa”, a declarat, pentru „Adevărul”, viceprimarul Voina. Conform legii, aprobarea valorificării resurselor naturale revine Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, şi nu autorităţilor locale. Tot consilierii au mai votat şi organizarea unui referendum, la 24 noiembrie, pentru consultarea populaţiei în privinţa lucrărilor Chevron.

De partea cealaltă, sătenii din Pungeşti spun că nu vor pleca din drum până când nu alungă definitiv Chevron. „N-o să acceptăm niciodată ca străinii să ne otrăvească şi să ne alunge din ţara noastră. Vom sta aici până când vom fi siguri că Chevron va pleca din Pungeşti”, a declarat Vasile Spiridon (36 de ani).

„Preotul nostru e prost?”

Oamenii se plâng şi de faptul că nimeni nu îi informează asupra efectelor proiectului companiei americane. „Din ce am citit pe interenet, metoda fracturării hidraulice ne otrăveşte apa. Dar aş fi vrut să aud şi argumentele autorităţilor şi ale investitorilor. Să încerce măcar să ne convingă că nu e aşa“, a spus Marius Simion (38 de ani), protestatar. 

Cei mai constanţi „informatori“ au fost preoţii, care le-au transmis oamenilor că Chevron-ul le va otrăvi pământul şi apa şi că îşi vor pierde toată agoniseala de-o viaţă. „Dacă noi suntem proşti, atunci oamenii ăştia veniţi de departe, învăţaţi, sunt şi ei proşti? Preotul nostru e şi el prost?”, a mai spus Vasile Spiridon.


 

Ieri, un alt scandal a marcat protestele din Pungeşti, după ce Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a trimis o circulară către toate uităţile de învăţământ din judeţ prin care a interzis participarea la mitinguri împotriva gazelor de şist. Astăzi, conducerea inspectoratului a făcut dezvăluiri uluitoare în ceea ce priveşte conducerea Şcolii din Pungeşti.

Proteste de solidaritate în ţară

Sute de bucreşteni au protestat, miercuri şi joi, în semn de solidaritate faţă de sătenii din Pungeşti. În acest weekend, astfel de manifestări mai sunt programate şi în alte oraşe din ţară, printre care: Constanţa, Timişoara, Alba Iulia şi Cluj-Napoca.


În 3 octombrie 2013, Chevron a obţinut autorizaţia de construire pentru amplasarea la Siliştea, în judeţul Vaslui, a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România. Sonda ar urma să fie amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 de metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri. Consumul total de apă folosită în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apă fiind asigurat din surse externe, şi nu din pânza freatică, în baza unui contract semnat cu o firmă autorizată. Apa va fi transportată cu cisternele şi depozitată în rezervoare ce vor fi amplasate în incinta platformei betonate.

Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Zi agitată, miercuri (16 octombrie), în satul vasluian Siliştea, din comuna Pungeşti. În cea de-a treia zi de proteste, peste 200 de săteni au format un lanţ uman în faţa primelor utilaje aduse în localitate de compania americană Chevron, care a obţinut, la începutul lunii, autorizaţia de explorare pentru gazele de şist. Localnicilor din Siliştea li s-au alăturat, spre seară, circa 200 de bârlădeni FOTO Mediafax

Imagini din aceeasi galerie
  • Zi agitată, miercuri (16 octombrie), în satul vasluian Siliştea, din comuna Pungeşti. În cea de-a treia zi de proteste, peste 200 de săteni au format un lanţ uman în faţa primelor utilaje aduse în localitate de compania americană Chevron, care a obţinut, la începutul lunii, autorizaţia de explorare pentru gazele de şist. Localnicilor din Siliştea li s-au alăturat, spre seară, circa 200 de bârlădeni FOTO Mediafax
  • Mitingul s-a transformat, însă, într-un joc al acuzaţiilor între protestatari şi autorităţi, dar şi într-un război al edililor FOTO Mediafax
  • Celor 200 de săteni din Siliștea li s-au alăturat alți 200 de protestatari FOTO Mediafax
  • Au fost mobilizate forţe impresionante de ordine, atât din Vaslui, cât şi din Bacău. Practic, numărul poliţiştilor şi al jandarmilor trimişi la protest l-a atins pe cel al localnicilor din Siliştea ieşiţi în stradă FOTO Mediafax
  • Protestatarii au blocat unul dintre sensurile de mers ale drumului judeţean Vaslui-Pungeşti, fiind nevoie de intervenţia în forţă a  jandarmilor FOTO Mediafax
  • Protestatarii au montat şi un cort, încă de marţi seara, în imediata vecinătate a bucăţii de pământ deţinute de Chevron, pentru a se adăposti peste noapte FOTO Mediafax
  • Sătenii din Siliştea se consideră trădaţi atât de autorităţile judeţene, dar mai ales de cele locale. Ei îl acuză pe primarul lor, Mircea Vlase (PSD), că îi şantajează pe cei care primesc ajutoare sociale, ameninţându-i că îi lasă fără banii de la stat dacă merg la protest FOTO Mediafax
  •  În urma îmbrâncelilor, două persoane au leşinat şi au fost internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui FOTO Mediafax
  • O directivă controversată, plecată de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui, a fost transmisă către directorul şcolii din Pungeşti. Potrivit unui anunţ postat pe uşa şcolii şi semnat de directoarea Anişoara Răută „conducerea Inspectoratului Judeţean Vaslui interzice cadrelor didactice şi elevilor părăsirea orelor de curs pentru a participa la protestul împotriva gazelor de şist” FOTO Mediafax
  • Transmisiunea în direct de la Pungeşti este realizată de către Virgil Iordache, un fost lider sindical al CET Iaşi. Iordache este unul dintre cei mai vocali contestatari ai administraţiei locale din Iaşi şi participă frecvent la protestele organizate în Iaşi FOTO Mediafax
  • Protestele localniclor din Siliştea au început luni (14 octombrie), când aproximativ 150 de persoane au blocat, parţial, drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti. Marţi, la proteste au fost prezenţi şi patru preoţi de la bisericile din comuna Pungeşti, toţi îmbrăcaţi în straie bisericeşti, iar în imediata vecinătate a parcelei deţinute de Chevron, oamenii au instalat un cort sub care au dormit pe timpul nopţii FOTO Mediafax
  • Miercuri dimineaţă, la Siliştea au ajuns două utilaje ale societăţii care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist, însă protestatarii au împiedicat accesul acestora în zonă FOTO Mediafax
  • Localnicii au declanșat protestele ca urmare a obținerii de către Chevron a autorizației de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România FOTO Mediafax
Distribuie imaginea
citeste totul despre: