Cine l-a ajutat pe bărbatul din Vaslui să sechestreze o prostituată. Victima, bătută crunt, violată, tâlhărită şi abandonată în pădure după ce a refuzat fantezii sexuale

Cine l-a ajutat pe bărbatul din Vaslui să sechestreze o prostituată. Victima, bătută crunt, violată, tâlhărită şi abandonată în pădure după ce a refuzat fantezii sexuale

Bărbatul din Vaslui care a sechestrat o prostituată şi ulterior a abandonat-o într-o pădure, după ce a agresat-o fizic şi sexual şi a tâlhărit-o, a fost ajutat să-şi pună planul în acţiune chiar de către fiica sa, o tânără de 20 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fiica bărbatului de 40 de ani, din localitatea vasluiană Perieni, care săptămâna trecută a sechestrat o prostituată, a fost arestată preventiv, fiind acuzată de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie. 

Ancheta procurorilor în acest caz a scos la iveală faptul că Georgiana Brăescu şi-a ajutat tatăl să o lege de mâini şi picioare pe femeia de 28 de ani, care refuzase să îi îndeplinească fanteziile sexuale ale tatălui. 

După ce au legat-o fedeleş, fiica bărbatului de 40 de ani i-a smuls victimei cerceii de la urechi şi celelalte bijuterii ce le avea asupra sa şi i-a luat toţi banii din portofel (în total, 1.000 de lei). Ulterior, victima a fost pusă într-un sac şi transportată cu căruţa într-o pădure, unde a fost abandonată de agresor.

Cercetările anchetatorilor în acest caz arată că agresorul a decis să o sechestreze pe tânăra de 28 de ani şi să o lovească cu brutalitate pentru că a refuzat să-i pună în practică fanteziile sexuale. Fiica bărbatului a surprins prostituata sechestrată în casa părintească întâmplător, după ce venise într-o vizită. Femeia, mama unui copil de un an şi opt luni, trăieşte în concubinaj cu un bărbat din sat.

Odată cu arestarea tinerei de 20 de ani, judecătorii au decis sesizarea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui pentru a lua măsuri în cazul copilului rămas fără mama. O echipă din cadrul DGASPC Vaslui s-a deplasat la domiciliul mamei arestate şi, după ce au stabilit că tatăl nu poate creşte singur copilul, au luat măsura plasării bebeluşului la un asistent maternal profesionist.

Între timp, atât Gheorghe Brăescu, cât şi fiica acestuia, Georgiana, rămân după gratii. Poliţiştii şi procurorii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale agresiunii ce a avut loc. 

Tânăra de 28 de ani, originară din judeţul Galaţi practica prostituţia pe raza municipiului Bârlad. Pe 11 noiembrie, a fost acostată de un bărbat de 40 de ani, din localitatea vasluiană Perieni. Părăsit de soţie şi copii din cauza violenţei excesive, Gheorghe Brăescu anunţa, pe reţelele de socializare, că îşi caută jumătatea.  Poliţiştii au precizat că încă nu s-a stabilit cu exactitate în ce condiţii a ajuns femeia la domiciliulul bărbatului din Perieni, ea susţinând că a fost răpită.

”Agresorul a împiedicat victima să plece din respectivul imobil, legând persoana vătămată de mâini şi de picioare. De altfel, în urma expetizei medico-legale, au fost identificate leziuni specifice care indică acest lucru”, a precizat Loredana Stavăr, responsabil mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. 

Victima, abandonată în pădure

Văzând starea deplorabilă a femeii, care era plină de vânătăi pe tot corpul, individul a decis să scape de ea. După ce a legat-o fedeleş, bărbatul a pus-o pe tânără într-un sac, apoi a transportat-o cu căruţa într-o pădure ce leagă comunele Perieni şi Ibăneşti. Acolo, a abandonat victima, dezlegându-i mâinile şi picioarele.

De teamă să nu fie prinsă de către agresor, femeia a luat-o la fugă prin pădure. A alergat desculţă până a ajuns la prima localitate, în satul Mânzăţaţi. Acolo, a bătut la poarta primei gospodării care i-a ieşit în cale. Plângând, victima i-a solicitat femeii care a ieşit la poartă să sune la 112 şi să anunţe că a fost răpită şi violată de un bărbat din localitatea Perieni, care, ulterior, a abandonat-o în pădure.

Numeroase forţe de ordine din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad, Poliţia Municipiului Bârlad şi Serviciul de Investigaţii Criminale Vaslui au fost mobilizate pentru prinderea agresorului. Timp de aproape 24 de ore, bărbatul s-a sustras cercetărilor. Marţi seara, acesta fost prins de poliţişti, însă neagă toate acuzaţiile.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru îngrijiri medicale. În urma examinării medico-legale, s-a stabilit că femeia avea leziuni la faţă, având ochii tumefiaţi, zona toracică, la mâini şi la picioare. Potrivit medicilor, tânăra are nevoie de cel puţin şapte zile de îngrijiri medicale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: