Cei şapte violatori din Vaslui rămân după gratii. Contestaţia împotriva arestării lor nu a fost admisă de Tribunalul Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei 7 tineri se află in arest de luni,17 august
Cei 7 tineri se află in arest de luni,17 august

Judecătorii Tribunalului din Vaslui au respins vineri, 21 august, ca inadmisibilă contestaţia formulată de cei 7 violatori împotriva deciziei Judecătoriei Vaslui prin care s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă.

Cei şapte tineri, încarceraţi în Penitenciarul Vaslui, au fost aduşi cu duba la Tribunalul Vaslui şi escortaţi direc în boxa acuzaţilor. Nu au avut posibilitatea să comunice cu rudele sosite la proces, în sala de judecată neavând acces decât avocaţii. Şedinţa s-a ţinut cu uşile închise, la cererea apărătorilor, care au cerut preşedintelui completului de judecată să declare judecata secretă.

Avocaţii celor şapte tineri, condamnaţi la pedepse cuprinse între 5 ani şi 8 luni şi 8 ani şi 4 luni, au declarat apel împotriva sentinţei, dar au înaintat şi contestaţie împotriva schimbării măsurii preventive.

În hotărârea pronunţată de Judecătoria Vaslui se arată că se sentinţa se poate contesta în termen de zece zile de la comunicare, fără a se preciza dacă împotriva măsurii preventive se poate exercita cale de atac. Prin intermediul Biroului de Informare şi Relaţii Publice, reprezentanţii Judecătoriei Vaslui au explicat că măsura preventivă nu poate fi contestată separat.

Date fiind contestaţiile înregistrate împotriva măsurii preventive, dosarul a fost înaintat Tribunalului Vaslui, fără ca hotărârea pronunţată luni de Judecătoria Vaslui să fie motivată.

image

FOTO: Violatorii au fost escortaţi de agenţii de la Penitenciarul Vaslui

Judecătorii Tribunalului Vaslui au dispus din oficiu respincerea contestaţiilor, considerându-le inadmisibile, urmând ca judecătorii Curţii de Apel Iaşi să le judece odată cu calea de atac exercitată de cei şapte tineri împotriva condamnărilor.

”Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu de către Tribunalul Vaslui. În baza prevederilor art. 425 ind.1 alin. 7 punct 1 lit. a Noul Cod de procedură penală, respinge ca inadmisibile contestaţiile formulate de inculpaţii: - BURADA OVIDIU SILVIU, AVĂDĂNEI SILVIU, BURLACU PAUL ANDREI, BOICU IONUŢ BOGDAN, ROTARU ALIN DUMITRU, SURLEAC IOAN, BOLBOCEANU PETRICĂ IONUŢ, în prezent deţinuţi în Penitenciarul Vaslui, împotriva înlocuirii măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive luate prin Sentinţa penale nr. 973 din data de 17.08.2015 pronunţată în şedinţă publică de Judecătoria Vaslui. În temeiul prevederilor art. 275 al. 2 Noul Cod de procedură penală, obligă pe fiecare contestator la plata sumei de câte 300 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în contestaţie. Definitivă.”, se arată în hotărârea pronunţată vineri de Tribunalul Vaslui.

Aflaţi în faţa unei situaţii atipice, avocaţii celor şapte tineri consideră că li se încalcă dreptul la calea de atac împotriva unei măsuri preventive care, de regulă, se judecă cu celeritate. În plus, există posibilitatea, spun ei, ca motivarea hotărârii prin care s-a dispus condamnarea să nu fie finalizată până la expirarea mandatului iar cei şapte să stea 30 de zile în arest şi, astfel, să fie privaţi de dreptul la contestaţie.

image

Luni, 17 august, Judecătoria Vaslui a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar faţă de cei şapte inculpaţi cu arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cei şapte tineri din localitatea Văleni au fost condamnaţi cu pedepse cuprinse între 5 ani şi 8 luni şi 8 ani şi patru luni. Pedeapsa maximă a fost primită de Silviu Burada, cel care a organizat violul, iar cea mai mică pedeapsă a fost aplicată, în mod egal celor care şi-au recunoscut faptele: Bogdan Boicu, Ionuţ Surlean şi Alin Rotaru. Ceilalţi trei tineri care nu şi-au recunoscut faptele (Silviu Avădanei, Petrică Bolboceanu şi Paul Burlacu) au fost condamnaţi la câte şapte ani de închisoare. Cei şapte inculpaţi vor trebui să achite, în solidar, victimei 50.000 lei daune morale.

Campania „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“ 

Începând cu 20 iulie, cotidianul ”Adevărul” şi site-ul www.adevarul.ro au derulat o campanie amplă în jurul acestui caz, pe care jurnaliştii noştri l-au prezentat încă din noiembrie anul trecut, atunci când s-a petrecut tragedia. 

Scopul campaniei „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“ este de a fi alături de victima umilită public şi blamată de comunitatea din care fac parte violatorii, dar şi de a arăta derapajele unui sistem de justiţie care, în judeţul cu cele mai multe infracţiuni sexuale, lasă în libertate şapte indivizi care au batjocorit o tânără.

Vă invităm pe toţi cititorii ”Adevărul” să-i transmiteţi un mesaj de susţinere tinerei din Vaslui, folosind hashtag-ul ‪#‎violulecrima‬. Dacă apropiaţii şi rudele violatorilor duc acum o campanie de denigrare a victimei, noi trebuie să-i arătăm că oamenii normali din această ţară sunt alături de ea şi nu tolerează asemenea fapte revoltătoare.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Victima de la Vaslui, „violată a doua oară” de către comunitate. Cad primele capete în urma anchetei care-i vizează pe magistraţi

Instituţiile statului, medicul şi preotul trebuie să condamne violul

Magistraţii care i-au pus în libertate pe violatorii din Vaslui, cercetaţi disciplinar

Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală

Dezvăluiri cutremurătoare în cazul elevei din Vaslui, violată de şapte tineri: abuzată până la leşin, stropită cu alcool şi iarăşi batjocorită 

Gest incalificabil al unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui, judecaţi în libertate după ce au violat o elevă până la leşin: „O să dau eu cu maşina peste voi“

Scrisoare deschisă adresată de ONG-uri preşedintelui Iohannis şi ministrului Justiţiei, în cazul eliberării celor 7 tineri care au violat o elevă din Vaslui

CSM şi Parchetul General, solicitate să verifice legalitatea eliberării celor şapte violatori din Vaslui. „O situaţie fără precedent în justiţia anului 2015“

Gest incalificabil al unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui, judecaţi în libertate după ce au violat o elevă până la leşin: „O să dau eu cu maşina peste voi“

Tupeu mizerabil al celor şapte bestii care au violat până la leşin o elevă din Vaslui: „Nu a fost viol, ci sex-surpriză“ şi „Nu merităm cinci ani pentru cinci minute“

Acasă la cele şapte brute care au violat până la leşin o elevă: „Aşa-i trebuie! Am plâns când i-au arestat, fata e de vină!”. Poveste terifiantă din satul depravaţilor

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite