Cea mai ciudată tentativă de suicid: un tânăr din Puieşti a reuşit să-i uimească pe medicii bârlădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 34 de ani cu multiple tentative de suicid în istoric, a reuşit  să scape din ghearele morţii după ce a mâncat un termometru

Un bărbat de 34 de ani din localitatea Mocani, comuna Puieşti, a decis să-şi pună capăt zilelor pentru că l-a părăsit concubina. Acesta a mâncat un termometru de cameră, motiv pentru care a ajuns la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad. Deşi părea un caz complicat, unde viaţa pacientului era în pericol real, nici sticla, nici mercurul din termometru nu l-au afectat prea tare pe bărbat.

"Pacientul a fost adus cu ambulanţa în dimineaţa zilei de duminică, 17 aprilie, ora 4, cu diagnosticul: ingestie voluntară mercur. După evaluare a fost trimis la Iaşi pentru investigaţii suplimentare", a spus Adrian Gheorghiu, responsabil mass-media în cadrul spitalului bârlădean.

Sinucigaşul este cunoscut în comunitate drept un consumator înrăit de băuturi alcoolice. Partenera de viaţă l-a părăsit în această primăvară şi s-a mutat la părinţii ei din satul Bogeşti - Pogana. Cum nu a cedat rugăminţilor de a se întorace la el, fiind susţinută şi de părinţi, bărbatul părăsit a decis să-şi curme zilele.

Acesta a mai avut cel puţin două încercări similare, odată prin ingestie voluntară medicamentoasă, altădată a încercat să se arunce într-o fântână.

Bărbatul a refuzat să meargă la investigaţii suplimentare la Iaşi pe motiv că nu are bani şi s-a întors acasă pe propriile picioare

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite