Ce a rămas în urmă după prima zi de relaxare. Imagini revoltătoare surprinse în centrul municipiului Vaslui

Ce a rămas în urmă după prima zi de relaxare. Imagini revoltătoare surprinse în centrul municipiului Vaslui

Mizeria lăsată în parcul din faţa IPJ Vaslui FOTO Facebook/Vicentiu Sandu Petrache

Imagini dezolante au fost surprinse sâmbătă dimineaţa în Parcul Independenţa din centrul municipiului Vaslui. Cetăţenii care au ieşit în parc în prima zi după relaxarea măsurilor de siguranţă socială au lăsat în urma lor o mizerie de nedescris.

Ştiri pe aceeaşi temă

Micul parc din faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a fost sufocat de gunoaie după prima zi de la ieşirea din starea de urgenţă. Ambalaje, peturi, pahare din plastic, doze de bere, resturi menaje au fost aruncate la voia întâmplării de vasluienii ieşiţi să se relaxeze în aer liber după două luni de izolare.

Imaginile revoltătoare au fost surprinse sâmbătă dimineaţă de un poliţist din cadrul IPJ Vaslui şi postate pe Facebook, cu mesajul: ”Conştiinţa umană”.

Fotografiile au stârnit revoltă în mediul online, internauţii criticând lipsa de educaţie a celor care ”nu meritau să iasă din izolare”. 

  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: