Cazul elevilor înjunghiaţi de un coleg readuce în atenţie hărţuirea din şcoli. Ce note aveau la purtare agresorul şi victimele. Primele măsuri anunţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul unde a avut loc agresiunea
Locul unde a avut loc agresiunea

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a anunţat că, urmare a evenimentului de 17 aprilie 2017, când trei elevi de liceu au fost înjunghiaţi de un coleg, a dispus o serie de măsuri privind siguranţa cetăţenilor în zona unde  s-a produs incidentul.

Primarul a anunţat, într-o conferinţă de presă, că încă de acum o lună i s-a adus la cunoştinţă că zona staţiei de autobuz din apropierea Pieţei Traian, din municipiul Vaslui, a devenit una periculoasă, din cauza rromilor care locuiesc în proximitate. 

Edilul susţine că de atunci a solicitat conducerii Poliţiei Locale Vaslui să sporească activitatea de patrulare în zonă.

Afirmaţia primarului de Vaslui vine în contextul în care părinţii elevilor înjunghiaţi au invocat că fiii lor erau nevoiţi să ia autobuze din alte zone ale oraşului din cauza rromilor care îi hărţuiesc .

”Acum o lună, mai mulţi oameni care locuiesc apropierea  staţiei de autobuz de lângă Piaţa Traian m-au  avertizat în legătură cu fenomenele apărute în zonă: în primul rând, aglomeraţia la anumite ore ale zilei, dar mai ales să fiu atent seara, când copiii ies de la Liceul Procopiu şi se adună aici pentru a lua autobuzul. Să fiu atent la faptul că cei micuţi, dar nu numai, care locuiesc în Racova şi strada Libertăţii (zone în care locuiesc mulţi cetăţeni de etnie rromă - n.r.) agasează pietonii cerând ţigări, bani. M-am întors la Primărie, l-am chemat pe domnul Catană (Şeful Poliţiei Locale n.r.) i-am solicitat să sporească patrulările în zonă, cu poliţişti locali, în uniformă sau civili. De asemenea am luat decizia să montăm camere video în zonă. Din păcate nu doar acolo sunt probleme, apar astfel de fenomene şi în alte zone ale oraşului. Eu circul prin oraş şi văd. Şi la Confecţii a început să apară acest fenomen. Sunt nişte puncte de risc pe care trebuie să le monitorizăm. Eu le-am vizualizat, cât le-am vizualizat în toată această perioadă. Dar iată că acum a apărut această nenorocire”, a precizat Vasile Pavăl (foto jos), primarul municipiului Vaslui.

vasile paval

Camere de supraveghere şi echipe de patrulare în zona unde s-a produs agresiunea

În urma incidentului din 17 aprilie, când un elev de la Liceul Ştefan Procopiu şi-a înjunghiat trei colegi, în apropierea Pieţii Traian, edilul de Vaslui a precizat că a discutat şi cu şeful Poliţiei municipiului Vaslui pentru a fi sporite măsurile patrulare şi protecţie. În plus, în zona considerată de risc, de pe strada Traian, vor fi montate camere de supraveghere.

Primarul Vasile Pavăl recunoaşte că sistemul de supraveghere video a oraşului este depăşit. De altfel, agresiunea în care au fost implicaţi elevii de la Liceul Ştefan Procopiu, deşi a avut loc pe una dintre cele mai circulate artere, nu a fost surprins de camerele de supraveghere ale municipalităţii.

”Sistemul de supraveghere video a municipiului a fost propus spre dezvoltare, a fost trecut pe lista de investiţii, îl îmbunătăţim pe cel curent cu camere mult mai performante şi îl vom extinde în mai multe zone de interes. Avem solicitări şi de la Poliţia locală în acest sens”, a mai precizat primarul de Vaslui.

Primarul de Vaslui:  Aceşti copii de la Văleni şi-au dobândit un renume prost

Edilul cataloghează evenimentul din 17 aprilie ca fiind unul ”groaznic”, dar care ar fi putut fi prevenit dacă elevul agresor ar fi adus la cunoştinţa familiei, profesorilor sau conducerii liceului că este ameninţat de elevii din Văleni. Tot mai multe voci, în ultimele zile sunt de părere că elevul agresor a fost victima bullingului. 

În faţa anchetatorilor şi al judecătorilor, elevul de 17 ani a declarat că de mai bine de o lună era hărţuit şi ameninţat cu bătaia şi că-i vor fi scoşi dinţii din gură de către mai mulţi colegi din Văleni. Agresorul a invocat că a început să poarte de frică cuţitul şcoală, crezând că astfel îi va descuraja pe cei care îl agasau.

”Din nefericire, aceşti copii de la Văleni şi-au dobândit un renume prost. Nu ştiu dacă sunt chiar toţi răi, dar li s-a dus vestea. Unii acţionează din instinct, alţii au mândria lor, pe care şi-o construiesc la adolescenţă, unii mai au şi exemple. A fost un eveniment groaznic. Poate dacă aducea la cunoştinţa familiei, a colegilor, a profesorilor, a conducerii şcolii, s-ar fi putut evita această tragedie”, a declarat primarul de Vaslui.

Agresorul- nota 10 la purtare, victimele 7 şi 8

În ziua în care a avut loc agresiunea, victimele, cei trei elevi înjunghiaţi, au lipsit nemotivat de la cursuri. Agresorul, în schimb a fost prezent la toate orele. Potrivit conducerii Liceului ”Ştefan Procopiu”, elevul agresor avea nota 10 la purtare, în timp ce victimele aveau 7, respectiv 8.

Mai trebuie precizat că elevul agresor a fost implicat, pe când avea mai puţin de 14 ani, într-un scandal la şcoala din satul natal. Atunci, băiatul s-a dezbrăcat la baie, arătându-şi organele sexuale în faţa colegilor. Acuzat de corupere sexuală, nu a putut fi tras la răspundere fiind minor, însă procurorii l-au obligat să urmeze un program de supraveghere specializată. A fost consiliat psihologic timp de trei luni, iar de atunci nu a mai fost implicat în alte fapte de natură penală.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite