Caz revoltător la Bârlad. Un bărbat care a sechestrat şi violat o femeie timp de 11 zile, eliberat din arest după ce procurorii au întârziat să ceară prelungirea arestării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Bârlad, acuzat că a sechestrat o femeie, cunoscută cu afecţiuni psihice, şi a violat-o timp de 11 zile, a fost elibertat din arest, fiind invocat un viciu de procedură. Mai exact, judecătorii Tribunalului Vaslui au stabilit că procurorii nu au depus în termen propunerea privind prelungirea arestării preventive.

Iniţial, Judecătoria Bârlad a admis pe 2 februarie prelungirea arestării preventive a bărbatului, însă acesta a contestat decizia, iar instanţa de control judiciar, Tribunalul Vaslui, a admis contestaţia şi a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului, judecătorii constatând nulitatea referatului prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a solicitat prelungirea arestării preventive. 

”În baza art.268 alin.1 C.proc.pen., constată decăderea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad din dreptul de a solicita prelungirea măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Halîngă Viorel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, prev. de art.218 alin.1 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.205 alin.1, alin.3 lit.a C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen., ambele cu aplic. art.38 alin.1 C.pen. şi nulitatea referatului nr.6577/P/2016 din 30.01.2017 cu propunerea de prelungire a măsurii. Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză”, se arată în hotărârea pronunţată de Tribunalul Vaslui pe 7 februarie. 

Practic, judecătorii Tribunalului Vaslui i-au decăzut pe procurorii bârlădeni din dreptul de a solicita prelungirea arestării preventive arătând că nu au respectat termenul legal prevăzut de procedura penală. Potrivit articolului 235, alin.1, din Codul de Procedură Penală, propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin cinci zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Interpretarea diferită a legii, libertate pentru infractor

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au înaintat Judecătoriei Bârlad propunerea privind prelungirea arestării preventive în cazul bărbarului acuzat că a sechestrat şi violat persoana femeia de 46 de ani timp de 11 zile pe data de 30 ianuarie, în condiţiile în care mandatul de arestare preventivă expira pe 4 februarie. Interpretarea diferită a două prevederi din Codul de Proceduă Penală a făcut ca instanţele din Bârlad şi Vaslui să se contrazică, iar violatorul să se bucure de libertate. 

Potrivit articolului 269, aliniat 2, din Codul de Procedură Penală, la calcularea termenelor, nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care se împlineşte. 

Însă, articolul 271 din Codul de Procedură penală, prevede că în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi, la calcul termenelor ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte intră în durata acestuia.

Judecătorii din Bârlad şi Vaslui au interpretat în mod diferit, Judecătoria Bârlad socotind termenul după articolul 271, în timp ce Tribunalul Vaslui a apreciat că în cazul de faţă nu se iau în calcul prima şi ultima zi din mandat, astfel că, în opinia lor, procurorii au greşit depunând cu întârziere propunerea de arestare preventivă.

În timp ce judecătorii vasluieni s-au contrazis pe procedura penală, un individ acuzat de agresiuni fizice şi sexuale grave comise împotriva unei persoane bolnave psihic, pe care a sechestrat chiar din poarta spitalului, a fost eliberat din arest.  

Povestea halucinantă a femeii dispărute din spital

Femeia în vârstă de 46 de ani, cunoscută cu afecţiuni psihice, a fost transportată la spital cu ambulanţa, pe 26 noiembrie 2016, în urma unei tentative de suicid. Rudelor nu li s-a permis să o însoţească în ambulanţă, astfel că au căutat o altă maşină pentru a se deplasa la spital. Nora femeii a ajuns la spital, după trei ore, însă nu a mai găsit-o. Familia a sesizat dispariţia la 112.

După 11 zile de căutări disperate, femeia s-a întors singură acasă. Era speriată, prezentând leziuni pe tot corpul şi un traumatism cranian. Ea a povestit rudelor că după ce a ieşit din spital a fost luată cu forţa de un cetăţean de etnie rromă, dusă la domiciliul acestuia, unde timp de 11 zile a fost agresată fizic şi sexual în fiecare zi. Medicii legişti, care au examinat-o, au confirmat că femeia a fost victima unor agresiuni fizice şi sexuale violente.

După ce a ajuns acasă, rudele femeii a anunţat imediat Poliţia, iar în urma cercetărilor, poliţiştii au identificat un suspect:Viorel Halîngă (55 ani).Bărbatul a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, fiind prezentat în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol. Judecătorii au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Cum a fot posibil ca o pacientă cunoscută cu afecţiuni psihice, care a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a încercat să-şi pună capăt zilelor, să fie externată după doar trei ore, fără ştirea aparţinătorilor? Este o întrebare al cărei răspuns se pierde în legislaţie şi protocoale. Reprezentanţii spitalului din Bârlad consideră că nu au nicio responsabilitate în acest caz, invocând faptul că medicul de gardă a apreciat că starea femeii era bună, era orientată în timp şi spaţiu, iar datele privind  lipsa discernământului nu ar fi avut. 

Reacţia spitalului: ”Medicul nu se poate opune externării”

”Pacienta a fos adusă în Compartimentul de Primire al Urgenţelor în jurul orei 11. A fost consultată de medicul de gardă, i s-au recoltat analize, însă nu punea probleme, nu prezenta arsuri. A primit tratament potrivit protocolului, ulterior solicitând externarea pe propria semnătură. Medicul de gardă a permis externarea, având în vedere că femeia era orienta spaţio-temporal, era coerentă în discuţie. De multe ori familiile confundă boala psihică cu lipsa discernământului. În cazul de faţă, dacă aparţinătorii aveau documente care să ateste că pacienta nu are discernământ trebuiau să le prezinte echipajului de la Ambulanţă şi, în mod cert, li s-ar fi permis să o însoţească. Nu ştim ce recomandări avea pacienta de la medicul psihiatru curant, dacă există vreun document referitor la eventuala lipsă a discernământului. Atât timp cât medicul nu are documente în acest sens, nu se poate opune externării, dacă pacientul, a cărui stare de sănătate nu pune probleme, o solicită”, a declarat, după eveniment, Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Elena Beldiman” Bârlad.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite