Cât trebuie să plătească Poliţia unui timişorean amendat la Vaslui, fără să fi călcat vreodată în acest judeţ

Cât trebuie să plătească Poliţia unui timişorean amendat la Vaslui, fără să fi călcat vreodată în acest judeţ

Oprea Ionuţ Marius

Magistraţii Judecătoriei Huşi au decis anularea procesului verbal prin care un bărbat din Timişoara care, pe 30 martie 2017, a fost amendat de un echipaj al Poliţiei Rutiere din judeţul Vaslui, deşi nu a călcat în viaţa sa în acest judeţ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 10 aprilie, anul curent, Ionuţ Marius Oprea, din Timişoara, a primit prin poştă un plic de la Poliţia Rutieră din Huşi, judeţul Vaslui, cu procesul verbal în care este consemnată aşa zisa contravenţie.

La citirea procesului verbal, timişoreanul avea să afle că în data de 30 martie 2017 s-a aflat în judeţul Vaslui şi ”a condus un vehicul cu tracţiune animală Huşi 043, sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt dovedit cu aparatul etiloltest Drager, la poziţia 390 rezultatul fiind de 1,41 ml alcool pur în aerul expirat”, motiv pentru care poliţiştii Rutieri Huşi i-au aplicat 9 puncte amendă, în cuantum de 1.305 lei. 

Prima care l-a luat la întrebări a fost soţia sa, cea care a şi primit plicul şi care, evident, îl ştia la muncă în ziua în care, potrivit poliţiştilor din Huşi, ”conducea căruţa pe drumurile din Vaslui beat criţă”. Ceea ce părea la prima vedere o glumă proastă s-a dovedit a fi un document oficial cu consecinţe juridice.

Timişoreanul a contestat amenda în instanţă, iar cum contravenţia, potrivit procesului verbal, era constatată în judeţul Vaslui, a fost nevoit să se adreseze instanţei din Huşi. Pe 28 septembrie, Judecătoria Huşi a admis contestaţia formulată de Marius Ionuţ Oprea, exonerându-l de plata amenzii. Totodată, judecătorii au obligat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui să-i achite timişoreanului suma de 2.020 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Marius Ionuţ Oprea anunţă însă că nu se va opri şi că va continua demersul împotriva Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, formulând plângere penală pentru neglijenţă în serviciu împotriva agentului de poliţie care l-a amendat şi pus de drumuri fără rost.

Cum s-a încurcat un poliţist în faţa unui căruţaş beat

IPJ Vaslui a declanşat verificări imediat ce bărbatul din timişoara a făcut public procesul verbal prin care i s-a aplicat amenda. Concluziile verificărilor au arătat că poliţistul rutier a întocmit procesul verbal în baza datelor furnizate verbal de bărbatul surprins conducând o căruţă în stare avansată de ebrietate, al cărui nume şi dată de naştere erau asemănătoare cu cele ale bărbatului din Timişoara.

Poliţistul, care se afla în zonă cu o autospecială dotată cu aparatul radar, a înregistrat momentul în care căruţaşul conducea atelajul în timp ce se afla într-o stare avansată de ebrietate. L-a oprit şi l-a legitimat, însă bărbatul a declarat că nu are buletinul la el, astfel că i-a transmis poliţistului numele şi data naşterii. 

Agentul Adrian Luigi, din cadrul Biroului Rutier Huşi, a realizat verificarea informaţiilor furnizate de căruţaş în baza de date a Poliţiei. În momentul în care a sesizat că figurează cu domiciliul în judeţul Timiş, l-a întrebat ce caută în zonă, iar căruţaşul, sincer şi fără să bănuiască de ce îl întreabă poliţistul, i-a răspuns că a fost să-şi viziteze sora. Convins fiind că în faţa sa se află Oprea Ionuţ din Timişoara şi nu Oprea Ionuţ din judeţul Vaslui, agentul rutier a întocmit procesul verbal în care i-a aplicat bărbatului din Timişoara o amendă de 1.305 lei, pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu tracţiune animală în stare de ebrietate. 

”Datele de identitate furnizate de persoana contravenientă au fost verificate în baza de date şi ulterior inserate în procesul verbal de constatare a contravenţiei. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că datele persoanei care a săvârşit contravenţia nu sunt aceleaşi ca ale persoanei sancţionate contravenţional. Pentru a se stabili în concret împrejurările care au făcut posibilă această eroare materială, la Poliţia Municipiului Huşi a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Cercetările urmează să fie preluate de unitatea de parchet competentă”, se arată într-un răspuns furnizat de IPJ Vaslui cotidianului Adevărul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: