Cât de periculoşi sunt ochelarii de soare vânduţi la tarabe. Cum alegem ochelarii potriviţi pentru a ne păstra ochii perfect sănătoşi- recomandările medicilor

Cât de periculoşi sunt ochelarii de soare vânduţi la tarabe. Cum alegem ochelarii potriviţi pentru a ne păstra ochii perfect sănătoşi- recomandările medicilor

Cei mai potriviţi sunt ochelarii cu lentile cât mai mari, care să protejeze şi aria din jurul ochilor

Primele raze de soare au apărut, aşa că îţi doreşti o pereche de ochelari de soare care să te protejeze de lumina puternică. În afară de partea estetică, medicii ne învaţă la ce să fim atenţi când îţi alegem o pereche de ochelari de soare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicul Roxana Cozubaş, din cadrul Policlinicii Dorobanţi a Spitalului Clinic de Copii ”Grigore Alexandrescu”, din Bucureşti ne învaţă cum să alegem ochelarii potriviţi, astfel încât să ne menţinem ochii sănătăoşi, şi cum să ne ferim de pericolele care se ascund în spatele ochelarilor vânduţi la colţ de stradă. Medic specialist în Oftalmologie, Roxana Cozubaş îşi dedică timpul liber prevenţiei în sănătate. .

”Vederea este afectată de radiaţiile ultraviolete în egală măsură ca şi tegumentele neprotejate. În trecut se ştia că expunerea la soare dăunează doar în intervalul orar 12-16, în anotimpul cald, dar acest interval creşte odată cu micşorarea stratului de ozon. Altitudinea şi suprafeţele reflectante (apă, zăpadă, nisip) sunt factori care potenţează efectul lor nociv. Ţine minte că radiaţiile UV sunt invizibile, aşadar şi în zilele cu nori poţi simţi nevoia să porţi ochelari de soare”, ne explică medicul oftalmolog Roxana Cozubaş.

Cum alegi ochelarii de soare potriviţi?

În primul rând, cumpără ochelari din magazine specializate (optici medicale, farmacii). De multe ori, ochelarii vânduţi “la tarabă” sau chiar în hypermarket sunt ochelari cu lentile colorate, fără protecţie UV, care pot face mai mult rău, decât dacă nu i-am purta. Aceştia dilată pupila, lăsând mai multe raze UV să intre în ochi şi să producă leziuni ireversibile pe retină şi alte structuri oculare.

Când alegi ochelarii, fii atent la existenţa marcajului CE de pe braţul ochelarilor (conformitate europeană), precum şi la nivelul de filtru UV – 100% pentru UVA şi UVB sau UV 400 (blochează radiaţia solară până la 400 nm). Un alt marcaj trebuie să fie cel al categoriei de culoare a lentilei – majoritatea au filtre CAT 3. Pentru o mai mare siguranţă, poţi cere de la vânzător şi declaraţiile de conformitate pentru a le studia.

Din punct de vedere estetic, dar şi funcţional, cei mai potriviţi sunt ochelarii cu lentile cât mai mari, care să protejeze şi aria din jurul ochilor. Braţele mai late oferă un plus de protecţie şi ele. Un beneficiu care apare la unele perechi de ochelari de soare este dat de filtrul antireflex de pe suprafaţa concavă (dinspre ochi) a lentilelor.   


Înainte de a te gândi la aspectul estetic, cere ajutorul specialiştilor şi ai grijă de sănătatea ochilor tăi atunci când îţi alegi ochelarii de soare!, Roxana Cozubaş, medic specialist oftalmolog, Spitalul Clinic de Copii ”Grigore Alexandrescu”

 

 

 

Recomandările medicului Roxana Cozubaş pot fi găsite pe blogul personal, acolo unde îi învaţă pe pacienţi cum să îşi păstreze ochii sănătoşi

Ce înseamnă categoria ochelarilor de soare?

Transmitanţa vizuală (cantitatea de lumina transmisă prin lentilă) este marcată pe braţul ochelarilor de soare şi explicată în eticheta lor:
 Categoria 0 – transmite 80-100% din cantitatea de lumină, sub 20% din ea fiind blocată de filtrele lentilei – eficienţi în vreme cu nori, fără soare
 Categoria 1 – 43-80% – vreme cu nori, puţin soare
 Categoria 2 – 18-43% – vreme cu soare moderat
 Categoria 3 – 8-18% – soare puternic, medii ce pot cauza reflexii – apă, nisip, capota maşinii
 Categoria 4 – 3-8% – soare puternic, zapadă, interzişi a fi purtaţi la condus (transmitanţă vizuală foarte mică)

Cum alegi culoarea lentilei?

Nuanţa folosită la colorarea lentilei determină ce culoare din spectrul luminos este absorbită de filtru:
 Gri, negru – reduc cantitatea generală de lumină
 Maro – absoarbe lumina de frecvenţă înaltă, inclusiv lumina albastra (responsabila de aparitia cataractei)
 Verde – oferă cel mai înalt contrast şi acuitate vizuală foarte bună (dintre toate nuanţele de lentile)

Lentile polarizante – le alegem sau nu?

Atunci când razele solare se reflectă pe o suprafaţă orizontală (de exemplu un drum, apa, capota maşinii), deseori duc la apariţia de străluciri orbitoare. Aici se văd avantajele lentilei polarizate: vedere fără reflexii, contrast clar, culori naturale.

Copiii trebuie să poarte şi ei ochelari de soare?

Ochii copiilor (încă de la varsta de 2-3 ani) trebuie de asemenea protejaţi prin utilizarea ochelarilor de soare, deoarece structurile oculare sunt încă incomplet dezvoltate, iar efectul se acumulează în timp. Deteriorarea cristalinului începe încă din copilarie şi poate duce la cataractă (la vârsta adultului).

 

citeste totul despre: