Care sunt principalele deosebiri între icoanele ortodoxe şi cele catolice

Icoana ortodoxă (stânga) şi icoană catolică (dreapta) FOTO Shtiu.ro

Considerată „o veritabilă fereastră prin care omul şi Dumnezeu se pot privi faţă în faţă”, icoana este întâlnită atât la creştinii ortodocşi, cât şi la catolici.

Nu mulţi sunt cei care ştiu să deosebească o icoană ortodoxă de una catolică, deşi au elemente care le diferenţiază în mod evident. Principalul detaliu care ajută la identificarea corectă a unei icoane este fizionomia personajelor. 

Cu cât acestea au imaginea mai apropiată de realitate, iar chipurile arată mai uman, atunci icoana este una cataolică. La ortodocşi, icoana imortalizează spiritualitatea şi ascentismul, personajele au chipul prelung şi trist. 

Culorile şi aşezarea personajelor sunt şi ele diferite. La icoanele catolice, culorile sunt mult mai vii spre deosebire de cele ortodoxe.

Diferenţe semnificative întâlnim în cazul icoanelor care o înfăţişează pe Maica Domnului. Acestea au fost explicate în lucrarea „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare” a Sfântului Nicolae Velimirovici:

„Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele - una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu este niciodată în icoanele ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi destul de trasă. Ochii, mari şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un surâs mângâietor: tristeţe pentru nefericirea lumii, surâs pentru nădejdea în Dumnezeu Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul sunt reţinute, şi totul este reţinut, totul este supus duhului. Este chipul unei biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi restriştii şi poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu restriştea. Părul ei este întotdeauna acoperit cu totul.

Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare nicicând de o frumuseţe firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând de trupesc. El este de o frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată altminteri decât prin sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către înalta realitate duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.

Capul Maicii Domnului este aplecat lin către pruncul Hristos, pe care îl ţine la piept. Această lină aplecare arată supunerea în toate faţă de voia lui Dumnezeu, pe care ea a arătat-o cândva şi în cuvinte binevestitorului Gavriil, zicând: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea faptului că Cel pe Care îl ţine în braţe este mai mare decât ea.

În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e zugrăvită foarte rar fără pruncul Iisus. Iar atunci când e zugrăvită singură, este concepută de către iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu mâinile încrucişate şi capul plecat, câteodată cu săbiile simbolice îndreptate spre inima ei. Dar inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu se vede. Cel mai des întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume pentru Fiul. Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare”.