Bebeluş de 9 luni dintr-un sat vasluian, opărit cu cafea într-o clipă de neatenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bebeluş în vârstă de nouă luni din comuna vasluiană Tătărăni a fost preluat, miercuri, de un elicopter SMURD, după ce a suferit arsuri de gradul II pe 20% din suprafaţa corpului.

Mama copilului a scăpat, din neatenţie, recipientul cu cafea fierbinte peste acesta şi i-a provocat micuţului arsuri.Iniţial când au solicitat ajutorul Ambulanţei, părinţii au afirmat ca bebeluşul s-a opărit cu ceai. La faţa locului a fost chemat de urgenţă un echipaj al Ambulanţei, care a acordat primele îngrijiri medicale copilului.
”Copilul în vârstă de nouă luni a suferit arsuri de gradul II în zona toracelui şi a braţelor. Starea bebeluşului este stabilă, el aflându-se în afara pericolului, dar având în vedere vârsta, a fost solicitat un elicopter SMURD care să îl tansporte Spitalul Sfânta Maria din Iaşi, unde va rămâne pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Aurora Popa, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
Recent, un alt copil din judeţul Vaslui a ajuns în stare gravă la spital, după ce pătuţul în care acesta se afla a luat foc de la o scânteie sărită din sobă. Copilul fusese lăsat singur în casă de către mama care a ieşit să aducă apă de la o fântână din apropierea locuinţei.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite