Baronul „roşu” care a cerşit clemenţa magistraţilor plângând în hohote, în pragul recursului: pedeapsă redusă sau cea negociată cu procurorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost primar de Bârlad timp de 10 ani, baronul Constantin Constantinescu (PSD) mizează pe clemenţa magistraţilor de la Curtea de Apel Iaşi care vor judeca recursul în dosarul penal privind conflictul de ineterese.

Constantin Constantinescu, fost primar PSD al Bârladului timp de un deceniu, a pierdut fotoliul de prim om al oraşului pe 1 martie 2015 la puţin timp după ce a semnat un  acord de vinovăţie  cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată.

Pe 12 mai, Judecătoria Bârlad la un an de închisoare cu suspendare şi  60 de zile de muncă în folosul comunităţii şi o serie de pedepse accesorii: perioadă de încercare de trei ani, interval în care nu are voie să deţină funcţii publice, nici să candideze ori să fie ales. Soluţia pronunţată a fost atacată cu recurs, inculpatul solicitând să fie aplicată legea mai favorabilă, respective pedeapsa prevăzută de vechiul Cod Penal pentru infracţiunea comisă.  Curtea de Apel Iaşi a stabilit termenul de judecare a recursului  pe 22 septembrie.

Nea Titi, numele sub care este cunoscut fostul edil, a aprobat Raportul procedurii de atribuire „Lucrări de execuţie a străzilor din cartierele Deal II, Ţuguiata II, Bariera Puieşti, Complex Şcolar, Trestiana, Extindere Cartier Complex Şcolar” către SC URBAN PROIECT SA şi SC TRANSMIR SRL. Procurorii au reţinut că “Inculpatul a efectuat astfel acte prin care se produce un folos material pentru cele două societăţi comerciale cu care s-a aflat anterior în relaţii comereciale şi din partea cărora a beneficiat de foloase materiale prin intermediul SC CONSTRUCŢII CONSULT SRL, societate la care a fost asociat şi administrator din data de 25.06.1991 (data inscrierii societăţii in RC) până la data de 05.08.2004 şi ulterior doar asociat unic şi apoi majoritar până la cesionarea părtilor sociale catre concubina sa, numita Negru Cristina”.

Constantinescu a plâns în hohote în faţa magistraţilor bârlădeni care l-au condamnat a vinovăţiei încheiat cu procurorii. În pleadoaria ţinută în faţa judecătorului, fostul edil a folosit aproximativ acelaşi slogan ca în campania electorală din 2012 când a fost ales pentru al treilea mandat consecutiv pe listele PSD. “Iubesc  Bârladul”, a spus acesta, folosind dragostea de oraş drept scuză faţă de magistraţi.

După ce Constastantinescu şi-a dat demisia a fost numit primar interimar Marin Bunea (PSD).

Citeşte şi:

Primarul de Bârlad, transferat de urgenţă la Iaşi. Cardiologii i-au evaluat starea de sănătate

Primarul de Bârlad s-a cocoţat pe spiritul civic al oraşului. Edilul şi-a aprobat în consiliul local gazetă de propagandă

Primarul de Bârlad calcă în picioare presa potrivnică. A jignit o ziaristă spunând că meseria ei este pe şoseaua de centură şi a boicotat propria conferinţă

FOTO Investiţii de fiţe la polul sărăciei: jacuzzi şi cinema 3D. Bârladul, îndatorat pentru 25 de ani pentru saună şi piscină

FOTO „Sfântul“ nea’ Titi: primarul Bârladului, pictat în biserică

SERIAL „ADEVĂRUL“. Toate vilele baronilor din România. Averea primarului Constantin Constantinescu, baronul ”roşu” al Bârladului

VIDEO Primarul Bârladului îi ameninţă cu moartea pe consilierii locali şi pe jurnaliştii care i se împotrivesc: „V-aş scoate din oraş şi v-aş împuşca!”

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite