Anchetă la o grădiniţă din Vaslui după ce un copil de 2 ani şi-a fracturat o mâna în sala de clasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
scoala9 vaslui

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a declanşat o anchetă la Grădiniţa 21 din Vaslui, după ce un copil de la grupa mică a ajuns la spital cu o fractură la braţ, ulterior fiind tranferat la o clinică din Iaşi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Incidentul a avut loc miercuri dimineaţa, iar mama copilului a fost anunţată de îndată de către cadrele didactice. Ulterior, femeii i s-a recomandat să meargă cu un taxi la spital pentru a ajunge mai repede, educatoarea oferindu-i 10 lei, pentru a achita contravaloarea transportului.

Gestul a nemulţumit familia copilului în vârstă de 2 ani şi 8 luni, care susţine că prin trimiterea direct la spital cu taxiul, fără a se anunţa ambulanţa, s-ar fi încercat muşamalizarea cazului.

Reprezentanţii Şcolii ”Vasile Alecsandr”, în subordinea căreia funcţionează grădiniţa, susţin că în acest caz s-a acţionat potrivit procedurilor şi consideră că gestul educatoarei, de a oferi bani pentru taxi, a fost interpretat greşit de familie.

Mămica nu avea la ea geantă, bani, nu avea nimic, pentru că femeia a venit în grabă. Doamna educatoare a vrut să câştige timp şi s-a oferit să îi dea bani de taxi, respectiv 10 lei. Nu înţeleg de ce pe doamna a deranjat-o acest gest. De ce este interpretat negativ acest gest?! Noi ne-am exprimat regretul pentru suferinţa copilaşului”, a precizat directorul Şcolii ”Vasile Alecsandri”.

"A fost un incident nefericit, totul s-a petrecut în sala de clasă, în prezenţa cadrului didactic. Copilul a căzut pe mână, totul a fost rapid şi nu s-a putut evita. Ne pare rău pentru această situaţie, dar din punctul nostru de vedere s-a procedat corect. Copilul a fost trimis în cel mai scurt timp la spital. Au fost demarate verificări şi vor fi luate măsurile care se impun", a declarat Cristina Botan, nspectorul general şcolar adjunct al ISJ Vaslui.

Transportat iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, copilul a fost transferat la o clinică din municipiul Iaşi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

„Copilul a fost internat, a fost făcută reducerea fracturii şi acum este bine, a fost externat”, a anunţat dr. Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sfânta Maria", din Iaşi.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite