O ambulanţă aflată în misiune a luat foc la Vaslui. Autospeciala a ars în totalitate: „Mai bine de jumătate din parcul auto ar trebui casat, însă circulăm cu ce avem“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
incendiu vaslui

O autospecială a Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui a luat foc în timp ce transporta o pacientă hipertensivă de la Negreşti, la Vaslui. Ambulanţa a ars în totalitate până la sosirea pompierilor.

Cazul care ar fi putut să se termine tragic, dacă ambulanţierul nu ar fi avut prezenţă de spirit, s-a înregistrat noaptea trecută, în jurul orei 2.00. Echipajul de la Staţia Negreşti a SAJ Vaslui, fusese solicitat să intervină în cazul unei paciente de 68 de ani, cunoscută cu afecţiuni cardiace.

În timpul deplasării spre Vaslui, şoferul ambulanţei a simţit miros de fum la bord. A oprit autospeciala, un Mercedes Vitro fabricat în anul 2008, şi a ridicat capota pentru a vedea care ar putea fi sursa fumului.

”În momentul în care a ridicat capota a izbucnit o flacără cât maşina. Ambulanţierul a luat stingătorul şi a încercat să stingă singur focul, în timp ce asistenta medicală a evacuat pacienta de pe targă. Având în vedere că flăcările erau uriaşe şi nu a reuşit să le stingă, şoferul a cerut ajutorul pompierilor prin 112”, a declarat Mihaela Corduneanu, managerul SAJ Vaslui.

La sosirea pompierilor, incendiul se generalizase la întreaga ambulanţă. Focul a fost lichidat în scurt timp, însă ambulanţa a fost distrusă în totalitate. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, cauza probabil a incendiului a fost un scurt circuit la cablul de la ventilator. 

Pacienta de 68 de ani a fost preluată de o altă ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Potrivit managerului SAJ Vaslui, ambulanţa distrusă în incendiu ieşise din service pe 20 ianuarie, anul curent. Maşina avea la bord 773.000 de kilometri şi îndeplinea condiţiile de casare, însă era utilizată pentru că în parcul auto nu există alte maşini. 

”Mai bine de jumătate din parcul auto al SAJ Vaslui îndeplineşte condiţiile de casare, dar sunt încă în uz. Circulăm cu ce avem, dar, din pacate, cu riscuri. Incidentul de aseară ar fi putut să se termine tragic, dacă şoferul nu sesiza rapid fumul. Ferească Dumnezeu dacă se blocau portierele, ardeau cu toţii acolo”, a mai precizat managerul SAJ Vaslui.

Parcul auto al SAJ Vaslui are în dotare 28 de ambulanţe, însă zilnic multe dintre acestea sunt trase pe dreapta din cauza problemelor tehnice. 

Joi, 26 ianuarie, din cele 28 de ambulanţe, doar 15 erau funcţionale, celalelate fiind în service pentru reparaţii.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite