Acuzat de dare de mită, afaceristul Marian Blembea, încurcat la finalul procesului de propriul prieten: "Nu ţi-am cerut să minţi, voiam să spui adevărul!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Blembea la ieşirea din sala de judecată
Marian Blembea la ieşirea din sala de judecată

Miercuri, la Tribunalul Vaslui s-a încheiat procesul în care omul de afaceri bârlădean Marian Blembea este acuzat că a mituit doi comisari de la Garda de Naţională de Mediu, pentru a scăpa de o amendă uriaşă. Ultimul  audiat în dosar, afaceristul Valeriu Nourescu, deşi era considerat un martor cu greutate, i-a stricat strategia prietenului Blembea chiar la finalul procesului.

Audiat în calitate de martor, Valeriu Nourescu, partener de afaceri a lui Marian Blembea, din Bârlad, a susţinut pe parcursul audierii cum că inspectorii de la Garda de Mediu îi ameninţau la fiecare control că îi distruge şi le închide afacerile. În opinia sa, ameninţările aveau drept scop intimidarea şi determinarea acestora să ofere bani. 

Nourescu a relatat episodul din vara anului trecut, când cei doi comisari ai Gărzii de Mediu au mers în control la firma fraţilor Blembea, în curtea căreia deţine şi el o societate. Afaceristul a susţinut varianta relatată şi de Marian Blembea până în momentul în care au ajuns la Focşani acolo unde echipa de control a mers la sediul lichidatorului judiciar care administra firma verificată.

Întrebat fiind de judecător dacă după ce a ieşit din sediul , Marian Blembea i s-ar fi confesat că a dat şpagă comisarilor, Valeriu Nourescu a declarat în sala de judecată că că Blembea nu i-a spus dacă a dat sau nu bani inspectorilor şi că nu a discutat cu el pe tema asta.
Declaraţia lui Nourescu l-a înfuriat pe Blembea care la finalul procesului i-a reproşat că nu ar fi spus adevărul: "Nu ţi-am cerut să minţi! Voiam doar să spui adevărul", l-a aprostrofat Blembea pe Nourescu.
La audierea sa, Marian Blembea a declarat judecătorilor că Nourescu ar fi ştiut că inspectorii i-au cerut bani, asistând la momentul când a luat din maşină 2000 de lei, pentru a completa suma de ce urma sa o ofere drept şpagă.

Procurorii cer condamnare, avocaţii - achitarea

Dosarul în care afaceristul bârlădean este judecat pentru fapte de corupţie a ajuns la finalul cercetării judecătoreşti. Procurorii DNA au cerut condamnarea lui Blembea la închisoare cu executare. În replică, avocaţii au cerut achitarea acestuia, insistând că omul de afaceri ar fi fost provocat să dea şpagă inspectorilor de control.

Contraversatul afacerist a fost arestat la sfârşitul lunii iulie, după ce a încercat cu disperare să mituiască doi comisari de la Comisariatul General al Gărzii de Mediu care efectuaseră, pe 18 iulie, un control la firma controlată de Blembea şi descoperiseră nereguli grave. Blembea a vrut să scape de amenda maximă, oferindu-le celor doi bani, vin, ţuică şi un parfum.
Procurorii DNA spun că Marian Blembea a acţionat întocmai unui interlop pentru a scăpa de amenzile uriaşe care ar fi dus la închiderea SC Ecodava 2008 SRL (care îi aparţine fratelui lui Blembea, Dumitrel), care are ca obiect principal de activitate colectarea deşeurilor periculoase (toxice, contaminate şi radioactive).
“După ce au aflat despre efectuarea controlului, inculpatul Blembea Marian şi fratele său, numitul Blembea Dumitrel (zis Viorel), au început să pregătească ample activităţi de ascundere a unor substanţe depozitate cu încălcarea prevederilor legii, pentru a nu putea fi observate de cei doi comisari, şi de justificare a depozitării unor astfel de substanţe prin întocmirea unor documente false (contract de închiriere, facturi)”, se arată în referatul procurorilor anticorupţie.

 Citeşte şi:

 FOTO Blembea rămâne în arest. Şpaga pentru Garda de Mediu îl ţine la răcoare

Stenogramele şpăgii de la Garda de Mediu. Un afacerist către comisar: “Fă o manevră, te rog fă ceva…nu-i da pe societate, dă-i pe persoană fizică”

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite