Şarpe boa constrictor, la o bandă adezivă distanţă de gâtul unei fetiţe. Scuza şefului de la Zoo: „Nu e estetic, dar e sigur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fără să anticipeze pericolul, fetiţa s-a lipit de terariu exact în locul unde geamul era spart
Fără să anticipeze pericolul, fetiţa s-a lipit de terariu exact în locul unde geamul era spart

Terariul în care se află una dintre cele mai periculoase reptile de la Grădina Zoologică Bârlad a fost “asigurat” cu bandă adezivă după ce plexiglasul s-a spart.

O fetiţă curioasă care a vizitat Grădina Zoologică Bârlad, judeţul Vaslui, şi-a lipit năsucul de terariul în care se afla un şarpe boa constrictor. Geamul a fost spart şi a fost lipit cu bandă adezivă, riscul unui accident fiind crescut.

Părinţii care o însoţeau pe micuţă nu au realizat pericolul, dar un alt vizitator a încremenit de spaimă, anticipând un posibil accident. Pozele au fost postate pe Facebook şi au fost descrise în detaliu toate aspectele surprinse acolo, de la condiţiile în care se află unele animale, la geamuri sparte etc.

“Probabil că a fost spart de un vizitator curios şi neîndemânatic. Duminică (n.r. - 23 august) a fost găsit spart. Nu este estetic, dar garantez că este sigur. Nu putem repara terariul pentru că e făcut dintr-un plexiglas special care nu se găseşte pe piaţă, nu e vorba de costuri”, a explicat, pentru “Adevărul”, Adrian Cărăbăţ, directorul Grădinii zoologice Bârlad.

Materialul din care a fost construit terariul a fost reparat de administratorii de la Zoo în stil autentic românesc: l-au lipit cu scotch.

sarpe boa in terariu carpit

Din aceeaşi cauză, din 24 august a fost scurtat programul la Acvariul din incinta Gărdinii zoo, locul unde o încăpere este rezervată terariilor cu reptile. Accesul vizitatorilor este permis de dimineaţă până la ora 15.00, interval orar în care este supraveghetor de sală. Grădina zoologică rămâne deschisă până seara la ora 19.00.

Grădina Zoo a fost redeschisă în 2013 după ce timp de doi ani a fost interzis accesul, fiind în process de renovare. Acvariul cu terarii a fost doar igienizat,  nu şi reabilitat/modernizat.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Grădina Zoologică Bârlad, punct de atracţie turistică pentru mii de vizitatori

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite