150 de martori audiaţi în timp record, în dosarul ginecologilor din Vaslui, acuzaţi că au transformat spitalul într-un SRL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Simona Botez la ieşirea din sala de judecată
Medicul Simona Botez la ieşirea din sala de judecată

Joi, 12 noiembrie, la Tribunalul Vaslui a început procesul celor trei medici ginecologi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, acuzaţi de fapte de corupţie, fals şi sustragere de înscrisuri, după ce Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de strămutare a dosarului la o altă instanţă.

Cei trei medici inculpaţi - Simona Botez, Doina Andrei şi Adrian Tănăsescu, vor fi judecaţi prin procedura obişnuită, singurul ginocolog care şi-a recunoscut faptele şi a ales să fie judecat în baza acordului de recunoaştere, fiind fostul şef al Secţiei Ginecologie, Gabriela Rusu, care a şi fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. După condamnarea acesteia, dosarul a fost repartizat unui alt complet de judecată, prezidat de unul dintre magistraţii din garda nouă a Tribunalului Vaslui - Vasile Băbîi.

Joi, judecătorul au prezentat celor trei ginecologi actul de sesizare al instanţei, dând citere succint faptelor şi acuzaţiilor reţinute în sarcina fiecăruia. Toţi cei trei medici au anunţat că nu doresc să dea declaraţii, prevalându-se de dreptul la tăcere. Practic, cei trei îşi menţin conduita adoptată şi în timpul urmăririi penale, când au refuzat să dea declaraţii procurorilor. 

În acest context, judecătorul a pus în discuţie probele ce urmează a fi administrate pe durata cercetării judecătoreşti. Avocaţii celor trei inculpaţi au solicitat reaudierea tuturor martorilor audiaţi în timpul urmăririi penale, dar şi martori suplimentari care să demonstreze, spun medicii incriminaţi, că nu au luat niciodată şpagă. Urmează a fi audiat şi a investigatorului sub acoperire, Cătălin Mititelu, poliţist din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi.

Martori audiaţi săptămânal

Preşedintele completului de judecată a aprobat reaudierea tuturor martorilor, nu mai puţin de 150 de persoane: foste paciente, aparţinători, medici, asistente medicale, infirmiere etc. Având în vedere numărul impresionant de martori, judecătorul Băbîi a anunţat părţile din dosar că nu va permite tergiversarea procesului,arătând că este un dosar complex, astfel că a stabilit ca termene de judecată săptămânal.

În fiecare joi, sunt programaţi a fi audiaţi câte şapte martori. 21 din martorii ce urmează a fi audiaţi vizează faptele medicului Simona Botez, alţi 16 martori vizează faptele doctorului Tănăsescu (doi dintre martori fiind propuşi de acesta), iar restul martorilor, până la 150 vor fi audiaţi pentru probarea faptelor reţinute medicului Doina Andrei.

Decizia instanţei de a stabili termene săptâmânale i-a nemulţumit pe avocaţii celor trei inculpaţi, care s-au plâns nu doar că va fi obositor, ci şi că nu vor reuşi să asigure asistenţa juridică inculpaţilor la fiecare termen. Decizia judecătorului a fost însă fără echivoc. 

Flagrantul care a dus la arestarea ginecologilor

Ancheta care a zguduit Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a pornit ca urmare a unui denunţ făcut de o pacientă prin intermediul liniei directe puse la dispozitie de Directia Generala Anticorupţie (DGA). În urma flagrantului organizat pe data de 9 februarie 2015, Simona Botez  a fost prinsă la scurt timp după ce a primit 1.500 lei de la un investigator folosit de anchetatori, pentru a efectua o intrerupere de sarcina de 17 saptamani, intervenţie ilegală.

La finalul anchetei, medicul Doina Andrei a fost trimisă în judecată, fiind acuzată de săvârşirea de 25 de infracţiuni de luare de mită, patru infracţiuni de fals intelectual şi o infracţiune de sustragere de înscrisuri. La rândul său, Simona Botez este acuzată de comiterea a 14 infracţiuni de luare de mită şi patru infracţiuni de fals intelectual. Cel de-al treilea medic inculpat Adrian Tănăsescu este  acuzat de săvârşirea a zece infracţiuni de luare de mită. 

Pacientele umilite într-un mod scandalos

Interceptările realizate de anchetatori aveau să scoată la iveală limbajul umilitor şi jignitor pe care doctoriţele Botez şi Andrei îl aveau la adresa pacientelor sărace, catalogându-le drept „proaste“, „scoafe“ sau „vaci“, iar pruncii erau făcuţi „draci“. De altfel, intercepările cu discuţiile celor două au scandalizat deopotrivă opinia publică şi judecătorii care au arătat în motivarea hotărârilor privind măsurile preventive că limbajul folosit de cei doi medici arătau dispreţul acestora faţă de însăşi profesia pentru care au depus jurământ.

Simona Botez şi Doina Botez au fost arestate preventiv, după jumătate de an fiind plasate în arest la domiciliu. Cele două doctoriţe au fost acuzate de procurori de internări fictive şi avorturi ilegale. De altfel, în urma verificărilor efectuate de anchetatori s-a constatat că la spitalul din Vaslui nu s-a înregistrat niciun avort la cerere, în timp ce la spitalele mai mici din judeţ se înregistrau sute de întreruperi de sarcină. Procurorii au acuzat cei trei medici că au transformat spitalul într-un veritabil SRL 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Doi ginecologi de la Spitalul Judeţean Vaslui, reţinuţi pentru luare de mită: doctoriţele Botez şi Andrei, în arest. Tănăsescu, sub control judiciar

Motivele eliberării doctoriţelor din Vaslui. Judecătorii spun că pacienţii sunt vinovaţi de corupţia din spitale şi dau şpagă pentru a fi trataţi preferenţial

FOTO Doctoriţele din Vaslui acuzate de avorturi ilegale şi internări fictive sunt cercetate în libertate. Judecătorii le-au interzis să mai profeseze ca medic

Interceptări uluitoare în cazul doctoriţelor şpăgare de la Vaslui: gravidele erau făcute „proaste“, „vaci“ sau „scroafe“. Bebeluşii - „draci“

 Bursa şpăgilor la ginecologie. Cât plăteau pacientele din Vaslui pentru a naşte sau pentru a fi tratate. Cum erau jignite gravidele fără bani

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite