10 vasluieni celebri, ale căror invenţii şi performanţe au făcut înconjurul lumii: de la cercetătorii care au revoluţionat ştiinţa la artiştii şi sportivii de aur

10 vasluieni celebri, ale căror invenţii şi performanţe au făcut înconjurul lumii: de la cercetătorii care au revoluţionat ştiinţa la artiştii şi sportivii de aur

De la stânga la dreapta: Viviana Grădinaru, Cătălin Miron, Andreea Răducan, Alexandra Nechita şi Alexandru Costin

Dincolo de prejudecăţi şi etichetări, judeţul Vaslui se mândreşte cu oameni valoroşi care au excelat în domeniile lor de activitate, cu performanţe ce au făcut înconjurul lumii.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Adevărul” vă prezintă astăzi câteva din minţile geniale din Vaslui, care au dus România pe cele mai înalte culmi. Oameni care au revoluţionat lumea ştiinţei sau care şi-au pus amprenta pe invenţii sau opere uimitoare. Multe dintre aceste personalităţi se bucură de recunoaştere internaţională, însă nu şi în ţara lor natală. 

Viviana Grădinaru şi descoperirea care revoluţionează cercetarea medicală

Originară din Vaslui, Viviana Grădinaru (35 ani) a revoluţionat lumea ştiinţei dezvoltând în premieră, în anul 2014, o tehnică prin care se poate face aproape tot corpul unui şoarece transparent. 

Fostă absolventă a Liceului "Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, Viviana Grădinaru s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde şi-a continuat studiile universitare, devenind în 2012 profesor universitar la Universitatea Calteh din California. Munca asiduă în domeniul cercetării, ideile strălucite au făcut ca Viviana Grădinaru să fie cooptată în lotul de elită al universităţii californiene, acolo unde unul dintre laboratoarele de cercetare îi poartă numele.

În 2004 , după doi ani de muncă în laborator, Viviana Grădinaru şi echipa sa de la Caltech au anunţat descoperirea revoluţionară în domeniul ştiinţei medicale: şoarecii transparenţi. Cu această nouă tehnică, dezvoltată de Viviana Grădinaru, se deschide calea către o nouă generaţie de terapii pentru afecţiuni care variază de la autism la durere cronică. Oamenii de ştiinţă vor putea cartografia mai bine sistemul nervos sau modul în care se răspândeşte cancerul în organism.

Pentru performanţele sale, Viviana Grădinaru a fost premiată anul trecut de fostul preşedinte american Barack Obama, vasluianca numărându-se printre cei 105 câştigători ai „Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers“, cea mai înaltă distincţie acordată de conducerea SUA tinerilor specialişti în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnologice. 

Cătălin Miron, cercetătorul care a contribuit la descoperirea cu implicaţii majore în lupta împotriva cancerului 

Fost absolvent al Liceului Mihail Kogălniceanu din Vaslui, şi el, Cătălin Miron (47 de ani) este considerat o somitate a fizicii, cv-ul său fiind unul impresionant. Cercetător ştiinţific gradul I la Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics (ELI-NP) din cadrul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica şi Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”, vasluianul Cătălin Miron este Director General Adjunct Extreme Light Infrastructure – Delivery Consortium (ELI-DC) din Bruxelles, Belgia. Timp de 14 ani a fost cercetător în Franţa, unde a ocupat funcţiile de şef Secţiune Ştiinţifica Fizică Atomică şi Moleculară la Synchrotron SOLEIL. 

Doctor în fizică, Cătălin Miron a făcut parte, anul trecut, dintr-o echipă internaţională de cercetători din din Japonia, Finlanda, SUA, Franţa, China, Coreea , care a constat în urma unor experimente că Laserul cu raze X decriptează mecanisme fundamentale ce pot contribui la ameliorarea terapiilor anti-cancer.

''Această descoperire va duce la regândirea radioterapiei. Pe termen mediu, în 10 - 15 ani, pe baza înţelegerii mecanismului molecular, vor apărea elemente care să se folosească în radoterapie şi care să fie mult mai bune, pentru că, în prezent, razele X de energie înaltă, care se folosesc în acest tratament, şi care omoară celulele canceroase, distrug, din păcate, şi ţesuturi bune'', a declarat pentru descoperă.ro, Cătălin  Miron. 

Alexandru Costin şi Bogdan Rîpă, primii milionari români din domeniul IT

Foşti absolvenţi ai Colegiului ”Anghel Rugină”, respectiv Liceului ”Ştefan Procopiu” din Vaslui, Alexandru Costin (foto dreapta) şi Bogdan Rîpă (foto stânga), sunt consideraţi ca fiind printre primii milionari români din domeniul IT. Foşti olimpici la Informatică, cei doi vasluieni au creat InterAKT, o companie creatoare de softuri pentru dezvoltatorii web. În 2006, au vândut InteraAKT către gigantul Adobe, Alexandru Costin şi Bogdan Rîpă devenind directori ai Adobe România. Anul trecut, Alexandru Costin a părăsit România, fiind numit senior director pentru servicii online la sediul central Adobe din SUA. La rândul său, Bogdan Rîpă este, în prezent, senior director în cadrul combaniei americane Fitbit.

Gică Ilie, inginerul care proiectează avioanele de lux pentru miliardarii lumii

Gică Ilie (54 ani) s-a născut în localitatea vasluiană Fălciu, iar în prezent este este un nume important în aeronautica mondială. Inginerul Gică Ilie şi-a început cariera la Întreprinderea de Avioane Bacău, transformată ulterior în Aerostar. A avut şansa de a vizitat în scop profesional facilităţile de producţie şi de proiectare ale firmelor Cessna din Wichita (SUA) şi Piaggio Aviation din Genova (Italia), iar acest lucru i-a dat o nouă viziune asupra aeronauticii.

În 2002, s-a angajat la o companie americană care avea o uzină în Israel, de unde în 2008 a plecat  în Franţa, la Metz, unde a ajuns şeful echipei de design a aripii şi ampenajelor la un avion turbopropulsor. Performanţele lui n-au trecut neobservate: în 2011 a fost cooptat de cunoscuta companie de aeronautică Dassault Aviation din Saint Cloud, unde se proiectează cele mai avansate avioane bussines jet din celebra familie Falcon, super-avioanele preferate de miliardarii Planetei.

Inginerul român a fost şef al echipei de proiectare a trenului de aterizare frontal şi a cockpitului super-avionului Falcon 5X, cel mai nou produs al celor de la Dassault, având în vedere că a fost lansat pe piaţă spre sfârşitul lui 2015.

Cicerone Rotaru, savantul în Silvicultură

Născut la Vaslui în 1926, Cicerone Rotaru a absolvit Facultatea de Silvicultură a Institutului Politehnic din capitală. A lucrat la Institutul de Studii şi Construcţii Forestiere şi a predat la facultăţile de silvicultură din Braşov şi Bucureşti. La doar 27 de ani, a devenit rector al Institutului Forestier din Braşov, iar în 1971 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe agrosilvice.

FOTO Cicerone Rotaru, omagiat la Ambasada Franţei

După o experienţă academică la Universitatea din Constantin, Algeria, s-a stabilit în Franţa, unde a activat ca inginer-cercetător, şef de proiect, profesor. Este autorul primului tratat din lume despre tehnologia exploatării lemnului şi conceptul global de protecţie a mediului.

Cu o activitate de peste 65 de ani şi realizări remarcabile, academicianul Rotaru deţine importante distincţii, titluri şi premii internaţionale. Anul trecut, Cicerone Rotaru a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de “Comandor” pentru merite deosebite în domeniul cercetării ştiinţifice, alături de personalităţi precum Neagu Djuvara şi Mihai Şora.

Alexandra Nechita, micuţa Picasso

Cotată printre cei mai mari artişti în viaţă, Alexandra Nechita s-a născut în august 1985, în Vaslui. S-a stabilit alături de părinţi în SUA. Alexandra a început să picteze de la vârsta de doi ani, iar talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească „micuţa Picasso.” 


Picturile abstracte, în care artista îmbină cubismul caracteristic operei lui Picasso cu culorile vii ale lui Matisse, au încântat criticii de artă, precum şi numeroasele personalităţi ale lumii (regina Angliei, împăratul Japoniei) care i-au cumpărat tablourile. Alexandra a devenit celebră la vârsta de 9 ani, când a fost descoperită de un agent, care-i văzuse picturile expuse într-o librărie. Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein sau Whoopi Goldberg. În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Cea mai mare sumă pe care a încasat-o pe o pictură a fost de 400.000 de dolari. Alexandra Nechita locuieşte în prezent în Los Angeles, unde la începutul lui 2014, s-a căsătorit cu designerul Dimitri Tcharfas.

La Vaslui, Alexandru Nechita este patronul spiritual al şcolii care îi poartă numele şi unde se şi regăsesc câteva din lucrările donate de artistă.

Andreea Răducan, gimnasta de aur care a cucerit lumea

Multipla campioană mondială şi olimpică, Andreea Răducan, s-a născut în 1983 la Bârlad, în judeţul Vaslui, acolo unde a făcut şi primii paşi în lumea gimnasticii. 

Andreea Răducan s-a impus în lumea gimnasticii, câştigând numeroase medalii la competiţiile internaţionale. Numele ei este legat de câştigarea medaliei de aur, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, şi pierderea ei, câteva zile mai târziu, după ce la testul antidoping, i s-a descoperit în sânge o substanţă interzise, pseudoefedrina. Întreaga lume a fost impresionată de povestea Andreei, care, la indicaţia medicului echipei, luase Nurofen (medicament ce conţine pseudoefedrină) pentru a scăpa de răceală. Deşi a pierdut medalia de aur, pentru mulţi iubitori ai gimnasticii, Andreea a rămas adevărata campioană a Jocurilor Olimpice din 2000. S-a retras din gimnastică în 2002, însă a continuat să se implice în proiecte sociale şi sportive, conducând Fundaţia Olimpică Română.

La Bârlad, în oraşul natal, anual are loc o competiţie naţională de gimnastică care îi poartă numele şi de la care marea gimnastă este nelipsită.

Corneliu Porumboiu, regizorul care a adus Cannes la Vaslui

Născut în 1975, la Vaslui, Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanţi regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Radu Muntean. A primit premiul pentru debut Camera d'Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru "A fost sau n-a fost?", o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. Filmările peliculei premiate la Cannes au avut loc chiar la Vaslui.

Corneliu Porumboiu s-a întors la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, în 2009, cu "Poliţist, adjectiv". Filmul a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard. De asemenea, acesta a regizat "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", un film care a fost prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume. În 2015, Corneliu Porumboiu a fost din nou omagiat la Cannes, regizorul fiind distins pentru filmul Comoara cu premiul Un Certain Talent. 

Mioara Corozel, printre cei mai cotaţi pictori din lumea arabă


Mioara Corozel Cherki, este o pictoriţă originară din Vaslui, unde a trăit până în 2002. A fost nominalizată în topul celor mai buni zece artişti rezidenţi din Emiratele Arabe Unite, la cel mai recent eveniment cultural desfăşurat în Dubai, Târgul Internaţional de Artă desfăşurat una dintre cele mai importante expoziţii colective din Emirate, care a înregistrat  anul acesta peste 3.000 de participanţi. 

Tablourile Mioarei Corozel Cherki sunt spectaculoase şi pentru că tehnica ei este una inedită. Pictează suprefeţe foarte mari cu ajutorul cuţitului şi îi place să experimenteze cu diverse materiale: sare, sticlă pisată, lâna etc.

Mioara se declară un artist autodidact. În acest an a frecventat în auditoriu liber, cursurile de Istoria Artei şi cele de Filozofie ale Universitatii Sorbona Paris - Abu Dhabi. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: