VIDEO Incendiu puternic la un service auto din Drobeta Turnu Severin

VIDEO Incendiu puternic la un service auto din Drobeta Turnu Severin

Un incendiu puternic a izbucnit marţi seara la un service auto unde este şi un depozit de anvelope, dintr-un cartier mărginaş al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

 

Incendiul a avut loc marţi seara un service auto de pe Calea Timişoarei din Drobeta Turnu Severin, iar focul s-a extins şi la un depozit de alimente aflat în vecinătate, la o distanţă de aproximativ 4-5 metri. La faţa locului au venit şi prefectul judeţului Mehedinţi, Cristinel Pavel şi şeful ISU Mehedinţi, col. Florentin Dragomir.

Pentru localizarea şi stingerea flăcărilor, au intervenit 4 maşini de stingere. Totodată, în zonă au fost trimise 2 ambulanţe SMURD, 1 descarcerare şi 1 ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Două persoane au fost uşor intoxicate cu fum şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Severinenii au primit în jurul orei 19,50, prin sistemul RO-ALERT, următorul mesaj: ”Rămâneţi în case cu ferestrele închise. Incendiu cu degajare mare de fum. Circulaţie restricţionată!”

Patru autoturisme care se aflau la reparat au fost afectate de foc şi mai multe anvelope s-au făcut scrum. O evaluare exactă a pagubelor se va face în cursul zilei de mâine, 1 iulie. Tot atunci urmează să aibă loc şi o anchetă pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: