VIDEO Exces de zel la Poliţia Locala Drobeta Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii locali au încercat să-i scoată pe cei doi din sala de şedinţe
Poliţiştii locali au încercat să-i scoată pe cei doi din sala de şedinţe

 Doi poliţişti locali au măturat pe jos, la propriu, cu un bărbat şi soţia lui, care au venit să asiste la şedinţa de Consiliul Local. Programată pentru astăzi, la ora 14.00, în sala mare a prefecturii, întâlnirea s-a suspendat

Scandalul a pornit de la faptul că directorul adjunct al Poliţiei Locale, Gheorghe Sfinţescu, a dorit să-i legitimeze pe cei doi.

Bărbatul, Ion Olteanu, un protestatar, care zi de zi pichetează, singur, Prefectura Mehedinţi şi îşi strigă nemulţumirile faţă de politica partidului aflat la guvernare, a refuzat să iasă de la şedinţă.

După doar cinci minute în sală au intrat cei doi poliţişti coodonaţi de şeful lor şi au încercat să-l ia pe sus pe bărbat şi soţia lui. Olteanu a fost târât pe jos prin sala de şedinţe.

După alte cinci minute de scandal, poliţiştii locali au renunţat.

Bărbatul nu dorea decât să afle nişte informaţii de interes public.

Ca orice cetăţean ,doream să-l întreb pe acest primar ,câţi bani a cheltuit pe cei 1000 de trandafiri aduşi din Italia ”, a declarat  Ion Olteanu.

Directorul adjunct al Poliţiei Locale susţine că Olteanu a creat acest scandal şi legitmarea  este atributul legal al Poliţiei Locale.

  Însă bărbatul acorda interviu unei televiziunii locale când poliţiştii au încercat să-l scoată afară, prima dată.

image


„Înainte de începerea şedinţei s-a considerat necesar să fie legitimat, pentru a-i verifica datele personale.Este un atribut legal, legitimarea, dânsul a refuzat şi a creat o anumită busculadă şi s-a luat măsura evacuării din sală până la începerea şedinţei.

Ulterior, pentru că şedinţa nu a început s-a considerat că este necesar să aşteptăm ca preşedintele şedinţei să ia aceste măsuri”, a declarat Gheorghe Sfinţescu, directorul adjunct al politiei locale Turnu Severin.

Bărbatul a chemat poliţia şi a denunţat abuzul poliţiştilor locali. Din cauza acestui scandal consilierii s-au împărţit în două tabere, iar timp de zece minute secretarul primăriei, Ioţa Rogobete a încercat să-i aducă în acelaşi loc pe toţi consilieri.

Lucru care nu a avut soţi de izbândă şi şedinţa a fost suspendată şi amânată până  pe 28 martie.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite