Viaţa părintelui Coriolan Buracu, luptător pentru unire şi deţinut politic

Viaţa părintelui Coriolan Buracu, luptător pentru unire şi deţinut politic

Coriolan Buracu FOTO Arhiva familiei Buracu

În contextul prilejuit de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, conducerea Palatului Culturii „Teodor Costescu” a propus Consiliului Local Drobeta Turnu Severin atribuirea denumirii unei străzi sau piaţete “Coriolan Iosif Buracu”. Părintele Coriolan Buracu, una dintre marile personalităţi ale Văii Almăjului din Banatul muntos, a fost primul director al Palatului Culturii „Teodor Costescu”.

Ştiri pe aceeaşi temă

În memoria lui Coriolan Iosif Buracu, în incinta Palatului Culturii „Teodor Costescu” a fost amenajată recent şi  Sala “Coriolan Iosif Buracu” – fond documentar şi de carte. Aici au fost aduse şi cărţile donate în luna noiembrie 2017 de nepoata părintelui Coriolan Buracu, Mihaela Ciobotea.

În anul 1924, Consiliul de Administraţie al Consiliului Naţional „Teatru” din Turnu-Severin, la propunerea lui Teodor Costescu, îi oferea lui Coriolan Iosif Buracu postul de prim director al Palatului Cultural.

Prin acest act s-a recunoscut întreaga activitate profund patriotică desfăşurată de Coriolan I. Buracu în perioada premergătoare Marii Uniri, fiind numit „un român din Banat, care a luptat pentru ideea naţională, a luptat pentru propăşirea culturei şi care a suferit închisoarea pentru aceasta, din partea ungurilor”.

La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Părintele Iosif Coriolan Buracu a vorbit şi din partea Consiliului Naţional Român, arătând că ziua de 1 Decembrie 1918 a devenit o zi sfântă pentru toţi românii din Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş, care se unesc pe veci cu Patria Mumă.

Coriolan Buracu, născut la 15 mai 1888 în comuna Prigor, jud. Caraş Severin (decedat în Bucureşti la 11 feb 1964), a fost descendentul unei vechi familii de grăniceri şi preoţi din Banat. A fost preot, ofiţer superior, om de cultură, deputat şi un înflăcărat luptător pentru Unire. A urmat şcoala primară la Budapesta şi la Viena, liceul la Blaj, iar în 1911 a absolvit Institutul Teologic din Caransebeş, fiind hirotonit preot un an mai târziu. 

În ziua de 19 august 1923, la punerea pietrei fundamentale a Mausoleului şi a Bisericii Neamului de la Mărăşeşti, a luat cuvântul şi preotul Coriolan Buracu, care colectase sume importante pentru acest măreţ şi sfânt obiectiv. Luând cuvântul, a spus: „nenumăratele morminte străjuite de cruci în faţa cărora ne închinăm, sunt slove de aur ale neamului care şi-a scris cu sângele celor mai preţioşi fii, pagini de glorie a ţării”. 

Colaborator activ la ziarele “Românul” din Arad şi “Drapelul” din Lugoj, a desfăşurat, în paralel, o intensă activitate proromânească, pentru care a fost încarcerat în vara anului 1914 şi apoi timis pe front în Galiţia. Reîntors de pe front, a organizat Consiliul Naţional Român şi gărzile naţionale în districtul Mehadia. Din această cauză a fost urmărit de armata sârbă şi determinat să se refugieze în România, nu înainte de a înmâna un memoriu de protest generalului Berthelot.

FOTO Iosif Coriolan Buracu alături de MS Regele Carol al II-lea şi Mihai în timpul unei vizite în Ţara Almăjului, în mai 1933 FOTO Arhiva familiei Buracu

După încheierea războiului, a desfăşurat o intensă activitate culturală în zona Mehadiei, înfiinţând Muzeul “General Nicolae Cena” la Băile Herculane (1921). În 1924, a fost chemat de Teodor Costescu la Turnu-Severin şi numit director al Palatului Cultural şi al Bibliotecii “I.G. Bibicescu”. În această calitate, a participat la organizarea Muzeului “Dr. C. I. Istrati”, la distribuirea de carte comunităţilor româneşti din ţară şi de peste hotare, precum şi la organizarea conferinţelor ţinute în cadrul Universităţii Populare.

Activitate publicistică

A desfăşurat, de asemenea, o activitate publicistică, strânsă în cărţi şi broşuri: Muzeul General Nicolae Cena în Băile Herculane şi cronica Mehadiei (1924); Heracle, Hercules, Iovan Iorgovan şi Băile Herculane (1924); Din istoria Banatului de Severin (1932); Din trecutul Almăjului şi Rudăriei (1932); Cetatea şi castelul Făgăraşului (1937). După demisia din funcţia de director al Palatului Cultural, a fost ales deputat P.N.Ţ. de Caraş (nov. 1928 – apr. 1931), apoi senator (iulie 1932 – nov. 1933). În anii 1934-1943, a fost preot militar cu gradul de maior şi apoi locotenent-colonel la regimentele de grăniceri înfiinţate în urma demersurilor sale pe lângă Casa Regală. Tot în urma acestor demersuri, au fost aduse osemintele lui Eftimie Murgu de la Budapesta şi reînhumate la Lugoj.

Condamnat de autorităţile comuniste

Din cauza trecutului său incomod pentru noua putere comunistă, a fost arestat de Securitatea din Oraviţa în dimineaţa zilei de 14 octombrie 1948 de la locuinţa părintească din comuna Prigor, jud. Caraş Severin. Era ziua în care familia Buracu din Prigor îşi serba praznicul (hramul) familiei – Sfânta Cuvioasă Paraschiva – acelaşi ca strămoşii din Cruşova, Macedonia. A stat închis la securitatea din Oraviţa de la 14-20 octombrie 1948, de unde împreună cu 11 arestaţi din grupul naţional ţărănist din Caraş, a fost transferat la Timişoara. În procesul desfăşurat de la 27-29 iunie 1949, la Tribunalul Militar din Timişoara, a fost judecat în grupul naţional-ţărănist din Caraş, fiind acuzat de activitate în cadrul partidului naţional-ţărănist aflat în “ilegalitate”. Prin sentinţa din 8 iulie 1949, a fost condamnat la un an de zile închisoare corecţională, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, conf. art. 209 (lit.f sau h.) din Codul Penal.

După eliberare, la împlinirea unui an de la arestare, a ajuns la casa părintească din Prigor, în seara zilei de 13 octombrie 1949, în ajunul praznicului de Sf. Paraschiva de la care fusese ridicat cu un an înainte. La 19 august 1952, este arestat  din nou de către organele securităţii din Bucureşti, de la fiul său Tudor, medic veterinar în localitatea Epureşti, jud. Giurgiu şi a fost depus la barăcile de la Ghencea, unde a stat ca deţinut politic, până la 20 septembrie 1952, timp de o lună. De la 20 septembrie 1952 până la 27 aprile 1953 a lucrat la canalul Dunăre-Marea Neagră în colonia “Coasta Galeşului” şi apoi în colonia “Peninsula Valea Neagră”, timp de 7 luni şi 8 zile. Această perioadă de detenţie este sintetizată într-o notă întocmită de unchiul său, Protopopul militar Lt. Col. Iosif Serafim, şi anume: “Calvarul lui Cori”. Ridicat la 19 august 1952, încadrat cu un lot de politicieni din Bucureşti şi duşi cu trenul la Canal. În colonia de muncă “Coasta Galeşului” au lucrat pînă la 15 noiembrie când au fost mutaţi la malul mării, lângă Mamaia, în colonia numită “Peninsula Valea Neagră”. În prima colonie au muncit la lucrări de terasamente pentru Calea Ferată, iar în colonia a doua, au lucrat în diferite ateliere şi la descărcări de pământ, spart piatră şi nivelări. În decembrie, a trecut ca “vărar” la cuptoarele de var, cu oameni din Teregova, Rusca, Cornereva, Domaşnea, Cănicea. Din ianuarie 1953 şi până la eliberare, au lucrat prefabricate, anume la plăci de beton armat pentru guri de canal, stâlpi, plăci de beton armat pentru fundaţii şi barăci. Eliberat, s-a înapoiat în ziua de 28 aprilie 1953; deci în total 8 luni şi 8 zile de robie.” La 27 aprilie 1953 este pus în libertate cu al doilea lot de deţinuţi. Avea 65 de ani. A încetat din viaţă la 11 februarie 1964 în Bucureşti, osemintele fiindu-i ulterior reînhumate în curtea bisericii din Prigor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: