Un jandarm cu misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan şi Kosovo, promovat în corpul ofiţerilor

Un jandarm cu misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan şi Kosovo, promovat în corpul ofiţerilor

Sublocotenentul Daniel Boştinaru (foto stânga), felicitat de şeful inspectoratului FOTO IJJ Mehedinţi

Un jandarm mehedinţean a promovat examenul de trecere în corpul ofiţerilor. Comanda unităţii i-a înmânat gradele de sublocotenent, în cadrul unei adunări festive desfăşurată la sediul unităţii, în data de  1 noiembrie a.c.

Ştiri pe aceeaşi temă

  Sublocotenentul Daniel Boştinaru este absolvent al Şcolii Militare de Subofiţeri ,,Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani, promoţia 2005 şi are  la activ două  misiuni în teatrele de operaţii: în Kosovo, în anul 2010 şi în Afganistan,  în anul 2013. Au urmat zeci de misiuni de ordine publică alături de colegii din cadrul Grupei de Jandarmi Intervenţie Antiteroristă şi de Acţiuni Speciale, unde şi-a desfăşurat activitatea până în prezent.

 “Ambiţios si foarte perseverent,  a dorit mereu să-şi depăşească limitele. La vârsta de 34 de ani, a încercat să schimbe într-un fel viaţa profesională,  să vadă  dacă poate să facă şi altceva, în alt domeniu de activitate. Şi a reuşit. Îl felicităm pentru reşita în carieră şi îi dorim mult succes în continuare!”, a declarat Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinţi.

A promovat examenul de trecere în corpul ofiţerilor, iar de pe data de 1 noiembrie a.c., este ofiţer specialist în cadrul Compartimentului Marketing şi Achiziţii.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: