Turnu Severin: Vameş de la Porţile de Fier I, cercetat pentru abuz în serviciu

Un angajat al Biroului Vamal Porţile de Fier I este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât a permis introducerea de ţigări peste limita legală, pentru care nu au fost achitate accizele şi taxele datorate bugetului de stat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor, în colaborare cu Poliţia de Frontieră şi cu Garda Financiară Mehedinţi, au efectuat, joi, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei şi a traficului ilicit cu ţigări şi băuturi alcoolice, ocazie cu care au fost legitimate 89 persoane, verificate cinci societăţi comerciale, controlate 16 autovehicule şi constatate două infracţiuni.

În cadrul acţiunii, au fost întocmite acte premergătoare faţă de C. MIHAELA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 248 C.P.

«Aceasta, în calitate de angajat al Biroului Vamal Porţile de Fier I, aflându-se de serviciu pe sensul de intrare în ţară, a permis introducerea de ţigări peste limita legală, pentru care nu au fost achitate accizele şi taxele datorate bugetului de stat», se arată într-un comunicat emis de IPJ Mehedinţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările