Turnu Severin: Secţia ATI a Spitalului Judeţean duce lipsă de ventilatoare şi monitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii aflaţi la Reanimarea Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin sunt monitorizaţi şi resuscitaţi cu aparate noi, în valoare de 10.000 euro. Un ONG a donat, spitalului, un defibrilator şi un monitor pentru funcţii vitale, însă secţia mai are nevoie şi de alte.

Cele două aparate de ultimă generaţie, în valoare totală de 41.504 lei, au fost donate de către Clubul Rotary din Severin, o organizaţie nonguvernamentală care a strâns banii necesari achiziţionării acestor aparate în urma unui bal de caritate organizat, la sfârşitul anului trecut, principalii donatori fiind membrii clubului, dar şi reprezentanţi importanţi ai mediului public şi privat din comunitatea locală.

„Aparatura a sosit cu o oarecare întârziere, pentru că după balul caritabil a urmat perioada de sărbători, concedii şi bineînţeles transportul, din Statele Unite, al defibrilatorului. Monitorul a fost luat din Europa”, ne-a spus Eduard Koler, preşedintele organizaţiei nonguvernamentale. 

Reanimarea stătea într-un defibrilator casat
Având o capacitate de 35 de paturi, Terapia Intensivă avea, până acum, în dotare, un defibrilator vechi de aproape 50 de ani, neutilizabil şi fără aviz de funcţionare. Era pur şi simplu lăsată deizbelişte, ma bine de treizeci de ani nereabilitându-se aici nimic.

Acum, cele două aparate noi pot fi utilizate, la nevoie, de personalul medical şi în Blocul Operator. “Aparatura era extrem de  necesară, întrucât defibrilatorul existent era din anul 1965. Or, nu puteai face medicină modernă cu aparatură veche, antică şi de demult. Vă daţi seama, din `65, nu s-au găsit banii necesari”, ne-a spus Marius Screciu, membru al Clubului severinean.  

image

Singura donaţie făcută în secţie
Cele două aparate reprezintă prima donaţie pentru Terapia Intensivă. La începutul lunii trecute, secţia a mai primit vreo 25 de pături şi câteva saltele, în cadrul campaniei organizate de BCR şi Crucea Roşie.

“Secţia ATI, care este o secţie vitală a unui spital de urgenţă, nu avea practic defibrilator şi defibrilările rapide se făceau, fie jos, în Primiri Urgenţe, fie sus, la etajul III, în Cardiologie, lucru care nu era normal”, ne-a spus medicul cardiolog Cristian Jianu.

image

Secţia ATI duce lipsă de ventilatoare şi monitoare
În ceea ce priveşte dotarea cu aparatură medicală, secţia are nevoie stringentă de aparate performante. “Terapia Intensivă trebuie să aibă tot felul de dotări care să susţină funcţiile vitale, adică inimă, respiraţie, circulaţie.

Toate acestea trebuie susţinute. Or, ca să le susţii îţi trebuie aparate super performante.

Sigur, că aici ar mai fi nevoie de ventilatoare, de aparate de protezat respiraţia la pacienţii cu stopuri respiratorii şi de mai multe monitoare cum este acesta, pentru  monitorizarea funcţiilor vitale la pacienţii critici”, a adăugat medicul Cristian Jianu.



Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite