Turnu Severin: Poliţiştii continuă cercetările, în cazul accidentului de pe DE 70 (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Poliţiştii continuă cercetările, în cazul accidentului de pe DE 70 (UPDATE)
Turnu Severin: Poliţiştii continuă cercetările, în cazul accidentului de pe DE 70 (UPDATE)

Poliţiştii mehedinţeni continuă cercetările în cazul tragicului accident rutier, produs, joi, la prânz, pe DE 70, între Ciochiuţa şi Strehaia. Ancheta se face sub directa coordonare a şefului inspectoratului, cms. şef Ştefan Ponea, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs accidentul şi vinovăţia persoanelor implicate.

O clipă de neatenţie şi patru vieţi au fost spulberate, cât ai clipi. O tânără de 21 de ani, soţul acesteia şi părinţii lui, toţi din Podari- Dolj, au fost spulberaţi de o autocisternă, după ce maşina în care se aflau a tăiat calea bolidului. „Eram la vreo 40-50 de metri în spatele Wolswagen-ului. Era o femeie la volan. Am văzut că merge în zig-zag, nu avea nimic în faţă, iar, la un moment dat, a virat stânga, a frânat, a dansat şi a intrat pe contrasens direct în colegul de pe autotren. Pe partea drepată a drumului erau parcate două TIR-uri, probabil s-a speriat și a vrut să le evite”, ne-a spus Nicolae Hering (50 ani), din Bihor, şoferul unui TIR care era chiar în spatele maşinii.

Medicii n-au mai putut face nimic
Cei patru oameni mergeau dinspre Craiova spre Drobeta Turnu Severin. Circulau pe un drum întins precum aţa. După cum spun martorii, s-a apropiat prea mult de un tir staţionat pe dreapta, apoi s-a speriat. A virat brusc să îndepărteze maşina care a intrat în derapaj şi s-a pus de-a curmezişul chiar în faţa bolidului care venea din sens opus. Şoferul de pe tir şi martorii povestesc cu groază ce a urmat. Maşina mică a fost pur şi simplu spulberată şi proiectată în şanţ la zece metri de locul impactului.

Salvarea şi descarcerarea nu au mai putut face nimic pentru cei patru ocupanţi ai maşinii. Şoferul autocisternei spune că erau deja morţi la câteva clipe după impact. “Toate victimele sunt decedate. În momentul ajungerii noastre aici, s-a constatat decesul acestora şi că nu se mai poate interveni”, ne-a declarat dr. Răzvan Angelescu, medic pe Ambulanţă.

Pompierii au scos primele trei victime
Pompierii au prevenit orice pericol de explozie. „Am verificat dacă autotrenul transporta combustibil inflamabil sau explozibil. Din fericire, a fost vorba doar despre o încărcătură de ulei de palmier, comestibil. Nu era niciun pericol. Am reuşit să deconectăm bornele de la maşină şi am scos primele trei victime înainte de ajunge descarcerea. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ei”, ne-a declarat mr. Florentin Dragomir, adjunctul ISU „Drobeta”. 

Depăşirea neregulamentară le-a fost fatală
La fața locului au sosit şase echipaje ale Poliției Rutiere, cercetările fiind coordonate la faţa locului de şeful IPJ Mehedinţi, comisarul şef Ştefan Ponea, dar şi de adjunctul acestuia pe linie de Poliţie Rutieră. „Este un accident de circulaţie produs pe o porţiune de drum în aliniament, unde se merge cu viteză. Din primele cercetări, cauza este depăşirea neregulamentară. În ultimii doi ani, pe raza judeţului nu s-au produs astfel de accidente”, ne.-a declarat subcomisarul Gabriel Lică, de la Poliţia Rutieră Mehedinţi.

Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Ei spun că sunt ani buni de când nu au mai asistat la o asemenea dramă pe şoselele din Mehedinţi.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite