Turnu Severin: Palatul cultural Theodor Costescu intră în reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Palatul cultural Theodor Costescu intră în reabilitare
Turnu Severin: Palatul cultural Theodor Costescu intră în reabilitare

Săptămâna viitoare se va semna contractul prin care cele 54 milioane vor fi distribuite, urmând ca licitaţia internaţională să dureze 45 de zile. După adjudecarea lucrării, se va trece la consolidarea și reabilitarea Palatului și a Cetății Medievale. Între cele două obiective, va fi amenajată o zonă de promenadă, un teatru în aer liber, o cafenea literară şi un spaţiu expoziţional în care artiştii îşi pot expune lucrările. Paltul Cultural „Theodor Costescu” are o vechime de peste 80 de ani, însă niciodată aici nu au avut loc lucrări de consolidare, reabilitare sau modernizare.

Situație dramatică

Prin acoperişul spart,  apa de la ploi se infiltrează în încăperile bibliotecii, iar tencuiala a început să cadă, atât în interior cât şi în exterior. Zidurile prezintă fisuri, geamurile sunt sparte sau chiar lipsesc, iar trecătorilor le este teamă să mai treacă prin preajma clădirii de frica bucăţilor de tencuială ce stau să cadă. Conform edilului şef, de 20 de ani, Palatul Cultural, clădire emblematică atât pentru municipiu cât şi pentru judeţ, nu a suferit nici-o lucrare de reabilitare, ajungând la ora actuală într-o stare deplorabilă. “În afară de faptul că în urmă cu patru  ani de zile am reuşit să racordez clădirea la reţeaua termică a oraşului, aici nu s-a mai făcut nimic”, susţine primarul Constantin Gherghe.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite